Pastele si Craciunul eliminate din calendarul scolar american pentru a nu ofensa musulmanii!

In film apare ideea ca pe langa crestini si religia iudaica este atacata, ceea ce este complet fals. Aceasta propaganda este dusa numai si numai impotriva crestinilor si in spatele ei se afla chiar evreii, care indrumati de cel rau vor sa indeparteze cat mai multi oameni de pe cale mantuirii.

Pentru a intelge mai bine ce se intampla in America si ce razboi se duce impotriva crestinilor si a lui Dumnezeu urmartiti va rog si subiectele de mai jos:

13 Octombrie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Sf. Ioan Gura de AurAcest mare şi vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi ortodocşi amândoi; tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.

Iar ea s-a făcut cu totul fiară ţinând cu tărie via. Şi a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa şi în al doilea rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceşte decât creştineşte. După aceea s-a întors iarăşi la scaunul său. Şi în cele din urmă, sfântul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei şi, petrecând multe scârbe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.

Precum se vede la istoria lui, după scoaterea lui din scaun şi după izgonire, cei ce fuseseră îndemnători spre aceasta, căzând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Pătimind aceasta întâi Eudoxia, căci a fost ea întâi întru fărădelege şi a fost pricina pierzării episcopilor. Şi zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătăţii ce a făcut Hrisostomului, mormântul în care era îngropată a tremurat treizeci şi doi de ani. Iar dacă s-au adus sfintele moaşte ale Hrisostomului şi s-au pus acolo unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi noului Mucenic Damaschin, cel din cetatea împărătească, care iarăşi acolo a mărturisit la anul 1681.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie13.htm

Simbolismul din videoclip-ul cantaretei Katy Perry – Dark Horse

Pentru o mai bun intelegere a ceea ce se intampla astazi in industria muzicala, urmariti va rog si subiectele de mai jos:

Mizerile din campania lui Victor Ponta

Dupa cum stiti aceasta campanie dusa de PSD si Victor Ponta a fost cea mai mizerabila dintre toate care au fost pana acum. Voi enumera mai jos doar cateva dintre cele mai cunoscute:

1. Bilete de sustinere pentru Victor Ponta impartite pe la Biserici,  bilete venite din ordin de la Patriarhie.

2. Iconite cu Parintele Arsenie Boca, insemnate pe spate cu lozinci pentru Ponta.

3. Pomeni electorale care consta in alimente da baza, pixuri, calendare si ale maruntisuri, platite din banii statului.

4. Pomeni electorale sub forma de prime sau mariri infime de salariu, de exemplu: la medici 150 lei, profesori 100 lei.

5. Pomeni elctorale sub forma organizarii de evenimente sociale, cum sunt concertele muzicale, tot din banii statului.

6. Impanzirea tarii cu afise electorale cu fata lui Ponta in toata tara, pana in cele mai mici catune, platite tot din banii statului.

7. Amenintari venite de la primari, prefecti si alti reprezentati prin consiliile locale, catre cei care nu voteaza cu Ponta, ameninatri care consta in:

  • Pierderea pentru unii cetateni a locurilor de munca, printre cei amenintati numarandu-se chiar si sotii de preoti
  • Pierderea unor contrate avantajoase cu statul
  • Pierderea de proiecte publice
  • Agresiuni fizice

8. Aruncarea de gaini moarte in curtea partidului opozant

9. Trimiterea de oameni in Diaspora cat si in teritoriu, pe banii statului, pentru a face campanie elctorala lui Ponta, unele campanii avand loc chiar in biserici cu acordul preotilor.

10. Spagi catre Vadim Tudor si Dan Diaconescu, pentru vanzarea voturilor, in valoare totala de peste 500 mii de euro, tot  dinbanii statului.

11. Minciuni ordinare cu scopul de discreditare a celuilalt candidat la posturile Antena 3 si Ghita TV, mai nou si la Realitatea TV si B1TV.

12. Promisiuni de eliberare sau de micsorare a pedepselor prin legi noi, cum  e legea amnistiei, catre toti care sunt cu dosare penale, in schimbul sustinerii candidatului PSD.

13, Minciuni electorale cu privire la marirea pensiilor si salariilor.

14. Minciuni in legatura cu sistarea explorarilor si exploatarilor gazelor de sist.

15. Trimitrea prin posta odata cu pensia, a unor hartiute in care se mintea ca celalalt candidat le va taia pensile.

16. Invrajbirea poplulatiei Romaniei prin catalogarea unora ca fiind basisti, altora ca nu sunt nationalisti daca il sustin pe celalat candidat de origine saseasca, sau ca romanii de afara nu ar trebui sa aibe drept de vot.

17. Oraganizarea intentionata sub orice critica a alegerilor din Diaspora, mutand sectii din locurile cu multi romani, in locuri cu mai putni romani, nedesechidera de sectii suplimetarea cu toate ca s-au cerut pana la 1000, iar numarul lor a fost de doar 294, lipsa din nou intentionata a stampilelor de vot cat si scaderea numarului de cabine de vot. Concluzia  – multi romani neputand sa isi exprime optiunea electorala, cu toate ca unii dntre ei au strabatut sute de km.

Cat priveste celalalt candidat, sunt convins ca si acolo sunt nereguli, dar parca nu asa de mizerabile ca cele practicate de Ponta si PSD. Ce ma surprinde e ca Iohannis nu a profitat de situtie, sa iasa public si sa spuna despre aceste practici ale contracandidatul sau, ceea ce ma duce cu gandul, ca ori nu vrea sa ajunga presedinte sau totul e un blat ordinar in favoarea lui Ponta, pentru ca refuz sa cred ca un profesor de fizica si matematica poate fi asa lent la minte.

Oricum ar fi si cine ar castiga aceste alegeri, situatia Romaniei se anunta a fi foarte grea in urmatoarea perioada, pentru ca ambii candidati sunt doar niste papitoi in spatele carora se gasesc niste gasti imense de mafioti care au scopul final de jaf total al tuturor boagatiilor acestei tari.

Dumnezeu cu mila!

Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.

Poza zilei. Armata Statelor Unite ale Americii in Turneu Mondial!

US ARMY WORLD TOUR

E posibil ca in curand sa ajunga si in tara ta!

Vizionati va rog si alte imagini sugestive la categoria: Poze Sugestive

12 Noiembrie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.

Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau „Ascetul”).

Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.

Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).

Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: „Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor”. Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.

Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Nil AthonitulSfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele  Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar „necinstea şi fărădelegea vor prinde putere”. Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza „lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului”. Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie12.htm

 

Dezastru Romaniei dupa doi ani de guvernare PONTA

Scandaluri, promisiuni neonorate, scumpiri, şomaj in crestere, deprecierea leului, scădere economică, atacuri la persoana – acestea au fost coordonatele guvernării conduse de Victor Ponta, la doi ani şi jumătate de când acesta a preluat puterea. Da, se împlinesc doi ani şi jumătate de când Victor Ponta şi USL (ulterior doar PSD-UNPR-PC) conduce România, de când este şeful guvernului. Ce s-a întâmplat în această perioadă? Ce a făcut bine pentru ţară, cât a redresat-o?

Ponta-Victor

Econtext vă prezintă o analiză cu evoluţia celor mai importanţi indicatori macroeconomici în aceşti ultimi doi ani şi jumătate. Pentru a vedea mai bine avansul sau declinul unor indicatori, am comparat, în anumite situaţii, cu o perioadă similară dinainte de instalarea sa în funcţie. Mai precis, am comparat cei doi ani şi şase luni de guvernare Victor Ponta cu doi ani şi jumătate de guvernare dinaintea sa (când premieri au fost Mihai-Răzvan Ungureanu şi Emil Boc).

Şi am luat în considerare evoluţia următorilor indicatori: (1) salariul mediu net, (2) şomaj, (3) investiţii străine directe, (4) totalul investiţiilor în economia naţională, (5) producţia industriei, (6) cursul valutar leu-euro, (7) rezervele valutare şi de aur, (8) inflaţie, (9) depozitele bancare ale populaţiei şi companiilor şi (10) numărul salariaţilor din economie. Zece indicatori relevanţi pentru starea populaţiei. Datele provin de la BNR, INS, ANOFM, Comisia Europeană etc.

Şi vom vedea cum cei mai mulţi dintre aceţtia indicatori au consemnat o evoluţie mai proastă în guvernarea Victor Ponta decât precedesorii săi. Practic, salariul mediu a crescut mai puţin în timpul lui Ponta, s-aun investit mai puţini bani în economie, iar şomajul a crescut. Încă un lucru: perioada dinaintea guvernării Ponta a fost şi una de criză, criză care a scuturat bine economia noastră.

Econtext nu este la prima analiză de acest gen. Iată şi alte radiografii realizate de Econtext asupra actualei guvernări

BILANT USL LA 1 AN DE GUVERNARE: La o decizie buna, cinci dezastruoase! VEZI in ce ruina a fost adusa Romania de cand USL conduce tara

Dar IATĂ evoluţia celor zece indicatori:

(1)     ŞOMAJ ŞI NUMĂR DE ŞOMERI

La sfârşitul lunii mai 2012 rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,56%. Numărul total de şomeri la finele lunii mai a fost de 409.938 persoane. În septembrie 2014, rata şomajului era de 5,11%, iar numărul şomerilor se situa la 461.822 persoane. Avans număr şomeri: 51.884!

(2) INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE (ISD)

În perioada 2010 – 2012 (primele cinci luni), investitiile străine directe au însumat 4,5 miliarde euro (2010: 2,22 miliarde euro, 2011: 1,81 miliarde euro, 2012 (primele cinci luni): 465 milioane euro). În guvernarea Ponta, ISD-urile au totalizat 5,26 miliarde euro (2012 (ultimele cinci luni): 1,14 miliarde euro, 2013: 2,7 miliarde euro, 2014 (ianuarie – august): 1,42 miliarde euro).

(3) PRODUCŢIA INDUSTRIALĂ

Producţia industrială este prezentată procentual, în avans anual. Astfel, creşterea anuală a producţiei din industriei s-a situat în 2010 la 5,5%, în 2011 la 7,5%, 2012 la 2,4%, 2013 la 7,9%, iar în 2014 (august) la 0%.

(4)     TOTAL INVESTIŢII ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Volumul tuturor investiţiilor în economia naţională (româneşti şi străine) a înregistrat următoarele evoluţii procentuale: -7% (2010), 14,6% (2011), -2,1% (2012), -9,3% (2013), -9,1% (2014-Tr.II).

TOPUL pomenilor electorale aruncate de guvernul PSD pentru a strânge voturi pentru Ponta. TOP 10 POMENI!

(5) NUMĂRUL SALARIAŢIILOR DIN ECONOMIE

La începutul anului 2010, economia României număra 4,37 milioane de salariaţi. A scăzut la 4,34 milioane în 2011, dar a urcat la 4,45 milioane după primele cinci luni din 2012. Iar din acel moment, deşi Ponta anunţă pompos sute de mii de locuri de muncă, realitatea îl contrazice radical. Din mai 2012, numărul locurilor de muncă a fluctuat lent, dar în jos, în scădere, astfel că în august 2014, numărul acestora era de 4,43 milioane de salariaţi.

(6)     CURSUL VALUTAR

În mai 2012, cursul de schimb leu-euro se situa la 4,38. Pe 7 noiembrie 2014, cursul afişat de către Banca Naţionala a României a fost de 4,436 lei-euro.

(7)     SALARIUL MEDIU NET

În sepmbrie 2014, salariul mediu net s-a situat la 1689 lei. În acelaşi timp, salariul mediu net din mai 2012 a fost de 1553 lei. Ceea ce înseamnă un avans de 8,75% în cei doi ani şi jumătate de perioadă Ponta. Comparativ, în ianuarie 2010, salariul mediu net a fost raportat la 1426 lei. Astfel, din ianuarie 2010 şi până în mai 2012, salariul a urcat cu 8,9%. Peste Ponta, care se laudă zilnic cu creşterea salariilor!

(8) INFLAŢIE

Preţurile au consemnat o evoluţie mult mai slabă în ultimult imp, ceea ce e un lucru foarte bun. Dar nu în totalitate, pentru că stingerea lor a venit pe fondul consumului în scădere. Dar să vedem cum se prezent inflaţia când Ponta a preluat România. În mai 2012, rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 1,69%, iar în septembrie 2014, aceasta s-a situat la 1,54%. Diferenţă aproape nesemnificativă!

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Soluţiile MESIANICE pe care toţi prezidenţiabilii ar trebui să le susţină

(9) REZERVELE VALUTARE ŞI DE AUR

La finele anului 2009, totalul rezervei României de la BNR (aur şi valute) se plasa la 30,85 miliarde de euro. În 2010, aceasta a crescut la 35,95 miliarde euro, a mai crescut şi în 2011 cu circa 1,5 miliarde, până la 37,25 miliarde euro. Din a doua jumătate a anului 2012, de când Ponta a preluat puterea, rezervele au început să scadă treptat: 35,41 miliarde la finele anului 2012, 35,43 mld euro la finele anului 2013, respectiv, 35,32 miliarde de euro în octombrie 2014.

(10) DEPOZITELE BANCARE

Depozitele bancare ale populaţiei şi companiilor au cunoscut o evoluţie aproximativ identică în cele două perioade. În mai 2012, valaorea depozitelor şi a disponibilităţilor s-a situat la 108,8 miliarde euro (am adunat toate valutele, pe care le-am echivalat în euro). În septembrie 2014, valoarea acestora urca la 119 miliarde euro. Avans: 10,2 miliarde euro. În schimb, în ianuarie 2010, depozitele bancre totalizau 98,7 miliarde euro. Avans: 10,1 miliarde euro.

ALEGERI PREZIDENŢIALE: TOPUL candidaţilor după sloganurile electorale. Cine e pe primul loc, cine cade lamentabil pe ultimele poziţii

CONCLUZII

Nu există niciun indicator care să fi consemnat o dezvoltare puternică. Doar câteva îmbunătăţiri timide (depozite bancare, investiţii străine directe, inflaţie). În schimb, alţi indicatori au evoluat mai slab în timpul lui Ponta: rezervele României, salariul mediu net, cursul valutar, numărul salariaţilor dn economie, producţia industriei, şomaj. – econtext.ro

Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.

11 Octombrie Sfintii zilei de astazi. Din minunile Sfântului Mina

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: „Cine este acesta?” Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: „Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: „Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.

Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: „Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: „Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.

Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: „Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca”; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: „Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: „Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: „O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine”. Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: „Ce este aceasta?” Iar sluga a răspuns: „Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: „Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău”. Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida.

Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiţilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie11.htm

Un comentariu ciudat primit de la un cititor: „…noi cei rai, avem de dus la indeplinire o misiune dinainte stabilita”

Iata ce comentariu am primit de la cititorul E.Schultz la articolul: Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat

Interesant acest discurs, insa pentru mine nimic nu este nou. Sunt lucruri care imi sunt cunoscute……pentru ca si eu activez intr-o organizatie care trage foarte multe sfori si chiar nu mai este niciun secret. In definitiv, omenirea se va mantui prin suferinta. Asa ca si noi cei rai, avem de dus la indeplinire o misiune dinainte stabilita.Dupa ce se va indeplini aceasta misiune, dureroasa umanitate va ajunge sa triasac binele adevarat. Chiar credeti ca drepturile homosexualilor si a altor minoritati sunt date…..asa ca este democratie? Nuuuuuuu…….exista un scop! Ghiciti!

Crimele odioase ale regimului pro-occidental de la Kiev, ingropate de catre organizatia Nazista NATO

NATO nu are nici un motiv de a exista, cu excepția de a provoca al Treilea Război Mondial împotriva Rusiei.

Screen-Shot-2014-11-09-at-6.12.51-PM

Un prieten care locuiește în Ucraina mi-a trimis acest mesaj acum câteva ore:

Am primit un telefon de la Donestsk zilele trecute in care cineva mă întreaba dacă știu ceva despre o bombă care aspiră aerul dintr-o încăpere sau o cladire și provoaca lacrimari prin acest proces.  A urmat o minge de foc.

Supraviețuitorii au părăsit sala și au avut doi pereți structurali între ei și site-ul de detonare. A fost, probabil, o mic bombă / rachetă, dar singurul tip de bomaba pe care o stiu si ar putea explica ce s-a intamplat este o bombă thermobaric sau vid. Ai auzit de vreo o altă armă care sa poate face acest lucru?

De asemenea, există un zvon despre rachete SCUD, pe care Ucraina trebuia să le distruga de 20 de ani. Oamenii spun că sunt dislocate în Donbass. Știi ceva despre asta?

Se intampla un genocid, dar este sprijinit de Occident,…. Poate de aceea nu există cereri de procese pentru crime de război în legătură cu genocidul.

Iată filmul evenimentelor(pentru cei care nu-l cunoașteți deja):

Sud-estul Ucraina a votat cu o majoritate covârșitoare în 2010 pentru fostul presedinte, care a fost răsturnat printr-o lovitură de stat violentă la 22 februarie 2014, și astfel Guvernul nou instalat prin lovitura de stat, încearcă acum să-i omoare, …si ii numeste pe acesti oameni „teroriști” pentru ca resping acest guvern impus prin lovitura de stat, dar motivul pentru care resping noul guvern nu este numai pentru că a fost impus printr-o lovitură de stat violentă, dar și pentru că acest nou guvern format inceraca sa alunge oamenii care trăiesc in acele locuri, si sa le ia teritoriile care le apratin de drept. Acest nou Guvern impus prin lovitura de stat, dorește să rămână la putere, prin intermediul viitoarelor „alegeri” democratice „,” fără a fi nevoiti să-si faca griji in privinta acestor alegători,…

Astfel, războiul civil între guvern și rezidenți continuă, chiar daca guvernul a organizat deja alegeri în zonele fara bombardament, alegeri pentru a pretinde că nu mai este același guvern care s-a impus prin violenta lovitura de stat – că ei sunt acum un guvern ales în mod democratic. Cu toate acestea, la conducere sunt aceleași persoane, politicienii care au primit sprijinul electoral în jumătatea de nord-vest a Ucrainei. In partea de sud-est aproape ca nu s-a putut vota deloc . Deci, acesta este de fapt un război în secțiune, un război civil în curs de desfășurare, cu bombardarea sud-estului de catre nord-vest. Oligarhii din nord-vest isi doresc teritoriul inapoi, dar doresc să scape de oamenii care trăiesc pe el. Și acest lucru este numit „pro-occidental.”

Războiul civil din Ucraina a început pe 2 mai. Asta s-a intamplat cand pe data de 22 februarie 2014 noul guvern ucrainean instalat printr-o lovitura de stat a hotrat fara echivoc, printr-un masacru șocant, că oamenii care locuiesc în regiunile care au votat cu o majoritate covârșitoare pentru fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, este necesar să moara, sau sa dispara – sau in cel mai rau caz sa le fie ridicat dreptul de a putea vota. Ucrainenii pro-occidentali, anti-rusi, care au efectuat acest masacru în interiorul clădirii Sindicatelor în Odessa la 2 mai, prin arderea de vii a oamenilor care au fost acolo si care imparteau texte împotriva noului regim ucrainean pe care Obama l-a impus in Februarie 2014 prin lovitura de stat de la Kiev, s-au numit „sectorul de dreapta.” Și acesta este modul lor preferat de a ucide oameni, care l-au practicat chiar si înainte de lovitura de stat, dar acum l-au realizat intr-o forma mai sistematica, în timpul acestui masacru din 2 mai, pe care il puteti vedea in imaginile youtube de mai jos:

Odessa 5/02 The Untold Truth of Kulikovo Field-Operation: Genocide [Part 1]

Odessa 5/02 The Untold Truth of Kulikovo Field-Operation: Genocide [Part 2]

Mai multe puteti citi si vedea pe: infowars.com

Iar intregul adevar despre situatia din Ucraina il puteti citi la categoria:  Ucraina