În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.
Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.
A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: „Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.
După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: „Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: „Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.
Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.
Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.
În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.
Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm
Cuviosul Părintele nostru Patapie era de loc din Teba Egiptului. Alegând viaţa călugărească, a urmat lui Hristos şi s-a nevoit mulţi ani în pustiu. Apoi a venit la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni: a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfinţit pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul. Apoi şi-a dat în pace, Domnului, duhul său.
Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până a ajuns la cea mai de sus.
Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.
Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât”. A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.
Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.
Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.
Sfântul Prooroc Sofonie – al cărui nume se tâlcuieşte „straja Domnului” său „cunoscătorul celor ascunse” -, fiul lui Husi, din seminţia lui Simeon, a fost al noulea dintre „proorocii mici”. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).
Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminţia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos.
Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, şi primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belşug tuturora. De aici a primit şi numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărăţea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva creştinilor (către anul 250), mama şi-a luat copila şi s-a dus în insula Hios, unde avea o moştenire părintească. Şi stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.
Proorocul Naum, al cărui nume se tâlcuieşte: „odihnă” ori „mângâiere”, sau „minte” ori „pricepere”, era din seminţia lui Simeon. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, după Proorocul Iona, a proorocit şi el de cetatea Ninivei şi a făcut minune în ea. A proorocit că cetatea va pieri de ape dulci şi de foc ieşit din pământ, şi aşa s-a şi întâmplat. Căci lacul din jurul cetăţii, umflat de cutremur, a acoperit-o cu ape; iar focul, venind din pustiu, a ars partea oraşului necuprinsă de ape. A murit în pace şi a fost îngropat în pământul lui.
Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.
Vremuritulburi 