Parintele Cleopa – O minune de la Sfânta Icoană a Mântuitorului

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

– Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.

Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:

– Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!

Iar el a răspuns:

– Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

– Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:

– Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:

– Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!

Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:

– Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!

Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota. – ganduridinierusalim.com

Ne vorbeste Parintele Cleopa

Alte invataturi duhovnicesti de la Parintele Cleopa puteti citi la rubrica: Parintele Ilie Cleopa

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Profetia Parintelui Ilie Cleopa despre momentul cand vine Sfarsitul Lumii

Apocalipsa - cei patru calareti

Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii ” prooroci mincinosi ” si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii. Părintele Cleopa Ilie – ganduridelaierusalim.ro

Sa ne amintim ce spun si alti parinti despre vremurile sfarsitului:

2 Decembrie 2014 – 16 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Ilie Cleopa, Sfaturi Duhovniceti – 3 ore

Urmariti va rog si :

Parintele Cleopa Ilie in dialog cu sectarii despre cinstirea Sfintelor Moaste

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Despre Cinstirea Sfintelor Moaste, Capitolul 7

Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni, ale unora dintre sfinţi. Noi le cinstim ca pe nişte obiecte în care Dumnezeu îşi arată puterea minunată a harului Său. Cât au fost pe pământ, sfinţii au avut în ei harul Duhului Sfânt într-o măsură foarte mare, făcând – prin el – adeseori minuni, harul acesta avându-l în sufletele lor şi în viaţa cerească la care s-au dus, într-o măsură mai mare. Dar precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuşi o anumită legătură cu trupul său, care a fost şi el lăcaşul Duhului Sfânt, precum spune Apostolul: Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaşul Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (I Cor. 6, 19). Sfânta Scriptură ne spune despre minuni făcute prin trupurile sfinţilor în vremea vieţuirii lor pământeşti, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui ei numai prin atingere de haina Mântuitorului (Matei 9, 21; Marcu 5, 28; Luca 8, 43–44; Matei 14, 36), şi mulţi oameni se vindecau numai atingându-se de ştergarele şi de trupul Apostolului Pavel (Fapte 19, 11–12), iar alţii, numai prin trecerea umbrei trupului Apostolului Petru peste ei (Fapte 5, 15).

ParinteleCleopa

Sectarul: Dar trupurile sfinţilor şi al Mântuitorului au făcut minuni cât erau în viaţă, fiindcă erau în ele sufletele care aveau credinţă; dar după moarte, ce putere are un trup mort ca să facă minuni?
Preotul: Ţi-am arătat că trupurile oamenilor credincioşi sunt lăcaşuri ale Duhului Sfânt care locuieşte în ele, apoi că acelaşi Duh Sfânt prin trupurile sfinţilor face minuni, atât cât sfinţii sunt în viaţă, cât şi după moarte. O dovadă că trupurile sfinţilor şi după moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o dă Sfânta Scriptură, arătându-ne că oasele Proorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).

Sectarul: Închinarea la moaşte înseamnă idolatrie, iar aceasta este oprită răspicat de porunca I şi a II-a din Decalog. Aceste porunci sunt categorice: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt sus în Cer şi jos pe pământ… Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti (Ieş. 20, 2–5; Deut. 5, 6–9). Trupurile venerate sunt tocmai «asemănări» din cele oprite în aceste porunci.
Preotul: Nici sfintele moaşte nu sunt idoli sau zei ori asemănări ale lui Dumnezeu, şi nici închinarea la ele nu este idolatrie. Căci dacă Însuşi Dumnezeu le proslăveşte prin puterea minunată ce le-o dă, şi noi trebuie să le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, şi suntem datori să cinstim puterea dumnezeiască din ele, iar nu pe ele însele ca atare. Noi nu le ridicăm sfintelor moaşte biserici, cum făceau păgânii zeilor şi idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicăm biserici lui Dumnezeu şi proslăvim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I şi a II-a înlătură cinstirea idolilor, dar nu şi pe a sfintelor moaşte, căci prin sfintele moaşte noi nu înlocuim pe Dumnezeu, aşa cum Îl înlocuiesc păgânii idolatri, prin idolii lor.

Continuă lectura

Parintele Ilie Cleopa despre Taina Sfantului Maslu

 De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage
pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica,
şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.
(Iacov 5, 14-15).

Maslul este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi iertare de păcate.
Fiecare taină are trei lucruri pe care se cuvine a le avea: I materia din afară; II a aduce înăuntru dar; III să fie legiuită de Domnul. Şi pe toate trei le întruneşte şi taina aceasta: Materia dinafară este untdelemnul curat, aduce înăuntru dar, căci iartă păcatele şi este legiuită de Domnul (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Această Sfântă Taină dovedeşte, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credinţă, câtă întemeiere este în privinţa celor ce se săvârşesc de către preoţi. Sfânta rugăciune a preoţilor şi ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, noi o numim «Maslu», dar, pe lângă aceasta, ea mai are şi alte numiri – care însă se folosesc mai rar –, cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (avheleon), ungere cu untdelemn sfinţit etc. Potrivit învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu şi-au găsit leacuri la doctori. Deşi doctorii sunt şi ei buni pentru bolile trupeşti, căci şi pe ei i-a făcut Domnul (Sir. 38, 12), sunt totuşi boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul (lepra, cancerul, oftica, epilepsia, orbirea, muţenia şi surzenia totală ş.a.).

sf.-maslu

Însă ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (Matei 19, 26; Luca 1, 37). Astfel, vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate şi prin cetăţi, tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor (Matei 4, 23–25; 8, 1–4; 9, 27–35). Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinţei că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).

Prin puterea Duhului Sfânt şi pe temeiul credinţei, Domnul Hristos a dat acest dar şi apostolilor Săi, dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: Şi mergând, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (Matei 10, 1, 7–8). Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa, scoţând demonii şi prin ungere cu untdelemn, vindecând pe mulţi bolnavi (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Iată, deci, că apostolii tămăduiau pe bolnavi prin ungerea cu untdelemn – după cum îi învăţase Domnul (Marcu 6, 12–13) –, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris şi Sfântul Apostol Iacov: De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iacov 5, 14– 15).
Astfel, pe temeiul cuvântului «preoţii», Sfânta Biserică învaţă că la bolnavul căruia i se face Sfântul Maslu, este necesar să fie chemaţi cel puţin doi sau trei preoţi. Pot fi şi mai mulţi (cel mai indicat este şapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puţin doi. Numai la cazuri de mare urgenţă şi nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoţi, se admite şi unul.

Sectarul: Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această aşa zisă Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul. De aceea nu poate fi admisă şi nici socotită ca taină.
Preotul: Dar ce dovezi scripturistice îţi mai trebuie, omule rătăcit şi tuturor celor asemenea ţie? Nu ţi-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de Sfinţii Apostoli din însăşi porunca Domnului? (Marcu 6, 12–13). Oare ai fost cu totul surd la cele ce ai auzit mai înainte? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbeşte despre această Taină şi cum învaţă să o practicăm şi noi? (Iacov 5, 14–15). Cum puteţi voi – sectarilor rătăciţi de la adevăr – să vă închipuiţi şi să credeţi că această ungere cu untdelemn a celor bolnavi ar fi vreo inovaţie făcută de Sfinţii Apostoli fără voia Învăţătorului lor? Mare orbire la înţelegerea Sfintelor Scripturi şi mare întunecare a minţii se vede la voi. Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori (I Cor. 4, 1). Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.

Sectarul: Maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute şi fără de untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut şi fără untdelemn (Marcu 16, 18; Fapte 14, 10; 28, 8 ş.a.).
Preotul: Sfântul Maslu este o Taina aşezată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, iar nu o lucrare simbolică, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Iar din faptul că Mântuitorul sau Sfinţii Apostoli făceau vindecări şi fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că Sfântul Maslu nu ar fi o Taină sau că untdelemnul poate lipsi de la săvârşirea acestei Taine. Niciodată noi nu vom crede nebuniilor voastre, ci învăţăturii Sfinţilor Apostoli, care ne arată prea clar şi luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi (Marcu 6, 12–13; Iacov 5, 14–15).

Sectarul: Dacă Maslul este o Taină prin care se împărtăşeşte Sfântul Duh (harul vindecător); de ce nu se vindecă toţi bolnavii care se împărtăşesc de ea?
Preotul: De ce mă ispiteşti, omule viclean şi făţarnic, ca şi cum nu ai ştii sau nu ai înţelege acest lucru? Nu ştii doară că nici Însuşi Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria sa», la localnici, pricina fiind numai necredinţa lor? (Marcu 6, 1, 5–6). Iar când vindeca pe bolnavi, mărturisea în faţa tuturor credinţa celor ce se învredniceau de binefacerile şi tămăduirile Sale (Matei 9, 22–29; 8, 10; 15, 28 ş.a.).

Sectarul: Dar de ce la romano-catolici Taina Sfântului Maslu nu poate fi săvârşită decât de episcopi şi numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte, fapt pentru care ei o numesc «ungere din urmă» (extrema uncţio)?
Preotul: În Sfânta Scriptură, şi anume unde se vorbeşte despre practicarea acestei Taine (Iacov 5, 14–15), nu ni se spune să fie chemaţi episcopii la săvârşirea ei, ci «preoţii». E adevărat că, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze şi pe episcopi, aşa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea este adevărat că Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Sfinţii Apostoli (Marcu 6; 7, 12–13), dar nu ni se spune că săvârşirea ei ar fi rezervată numai episcopilor şi nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte, ci «dacă este cineva bolnav»; ba chiar apostolul spune limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel bolnav. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund.
Aşadar, învăţătura romano-catolică despre Sfântul Maslu nu este conformă cu Sfânta Scriptură.

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă” Editura Episcopiei Romanului 2003

Sursa: cleopasihastria.wordpress.com

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Părintele Cleopa. Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are?

icoana-maicii-domnului-potirul-nesecat

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume; Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat; Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt.

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Când auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecăţii ceea ce spune la Psalmul 44: De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată (vers. 11). Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului, câtă milă are de cei care au crezut în ea şi au lăudat-o, şi câtă urgie are să vină peste cei care n-au crezut în ea! Ce vor face sectele care nu cred în Maica Domnului şi popoarele care n-o cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, stă de-a dreapta Sfintei Treimi! Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent. Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.

Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. …

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt, devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu-Cuvântul. Şi gândiţi-vă, când ÎI purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: „Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?” De aceea ea s-a numit „roabă” (Luca 1, 38).

Iată cât har avea Maica Domnului! Şi fecioria, că era de neam împărătesc, al lui David, şi arhieresc, al lui Aaron; şi nu făcea nimic dacă nu era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului.Fie mie după cuvântul tău! S-a numit „roabă”. Dar a proorocit, când s-a dus ea la Ierusalim: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile!(Luca 1, 48). Ea îşi dădea seama. A devenit maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. „Toate popoarele şi îngerii şi heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Aşa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate feciorelnic de pe faţa pământului”.

(Părintele Cleopa, Ne vorbește părintele Cleopa, nr. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 23-25)

Sursa: doxologia.ro.

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Parintele Cleopa Ilie – dialog cu sectari

„Sfantul Cleopa Ilie, mare predicator si duhovnic desavarsit , ieromonah ajuns la rangul de arhimandrit, in dialog cu sectarii. Pe multi i-a intors la Ortodoxie si a facut din ei crestini adevarati!”

Cititi va rog si: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/09/aberatiile-blasfemiatoare-din-dogma-papistasa-a-conciliului-i-vatican/