Jurnalistul Grigore L. Culian scrisoare deschisa din New York către ambasadorul SUA la București

Domnule ambasador,

Mă numesc Grigore L. Culian, sunt cetățean român și american, refugiat politic în SUA din 1989, jurnalist, director/editor/fondator al celei mai vechi publicații în limba română în activitate la New York, “New York Magazin”, editorialist la Cotidianul din România, membru al International Press Association (IPA).

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian

Am avut privilegiul de a vă cunoaște la Consulatul General al României din New York, cu câteva săptămâni înainte de a pleca în misiunea diplomatică pe care președintele Donald Trump v-a încredințat-o în România, și m-am bucurat să vă revăd la Biserica “Sf. Maria” din Woodside, Queens, în mijlocul Comunității Române din New York, unde ați vorbit și în limba română.

Fiind republican și susținător al președintelui Trump, cunoșteam greutățile întâmpinate din partea democraților din Congresul SUA după nominalizarea dvs. și eforturile depuse de câțiva membri marcanți ai Comunității Române din New York pentru a-l convinge pe senatorul democrat de New Jersey, Bob Menendez, să dea un vot decisiv pentru confirmarea Dvs. în funcție.

Vă adresez această scrisoare în dubla calitate de cetățean și jurnalist român și american care urmărește cu atenție viața politică, social-economică și culturală din țara mea de origine, România, dar și pe cea din țara de adopție, Statele Unite. Iubesc ambele țări deopotrivă, căci România este locul unde m-am născut și am fost educat, iar America mi-a întins o mână într-un moment dificil al vieții mele. Pentru asta îi voi fi mereu recunoscător.

Dar să trec la subiectul acestei scrisori.

Domnule ambasador,

Consider că recentele dvs. ieșiri publice, partizane față de actuala putere din România și lipsite de o cunoaștere profundă a realităților românești, nu sunt compatibile cu misiunea încredințată de către președintele Donald Trump.

Am sperat că încheierea mandatului fostului ambasador Hans Klemm, trimis de președintele democrat Barack Obama, și numirea unui republican în funcția de ambasador al SUA la București va produce o schimbare a comportamentului diplomaților americani față de România, în sensul neamestecului – fie și la nivel declarativ – în treburile interne ale unei țări membre a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, cum este cazul României. Sunteți avocat și cred că aveți cunoștință de Convenția de la Viena, încheiată la 18 aprilie 1961, care stabilește clar limitele în care se poate pronunța/exprima un diplomat acreditat într-o țară străină.

Despre așa-zisa luptă anticorupție în România, de care păreți atât de preocupat, consider că anchetele și pedepsele ar trebui să înceapă de la vârf, nu să fie o perdea de fum în spatele căreia se ascund infracțiuni nesemnalate în intervențiile dvs. Am să vă dau doar câteva exemple, pe care le urmăresc cu atenție de mai mulți ani. Conform unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, președintele României, dl Klaus Iohannis, a obținut două imobile în Sibiu prin fals și uz de fals! Ancheta în cazul decesului muzicianului Theo Peter a fost mușamalizată și vinovatul (american) a scăpat nepedepsit!

Doi foști ambasadori americani în România, dnii Nicholas Taubman

și Mark Gitenstein, sunt acuzați că au participat la mega-escrocheria Microsoft, în care statul român a fost păgubit cu zeci de milioane de euro (cu complicitatea unor înalți demnitari români – inclusiv a fostului președinte Traian Băsescu!). Dosarele Fondul Proprietatea, Microsoft sau EADS, (băgate sub preș de “regina luptei anticorupție” – Laura Codruța Kovesi) și mai nou traficul de carne vie românească de la Deveselu și Kogălniceanu au miros urât, domnule ambasador! Dacă adăugăm mizeria lăsată de clanul democrat Biden în Ucraina, după un model similar celui din România, avem răspunsul la întrebarea: despre ce luptă anticorupție vorbiți?!

Domnule ambasador,

În finalul acestui mesaj, îmi permit să vă întreb dacă Departamentul de Stat, Congresul SUA și actualul președinte Donald Trump, pe care l-am susținut personal în campania prezidențială din 2016, au cunoștință despre marile dosare de corupție în care au fost (sau sunt) implicați înalți oficiali americani și români. Cât despre intervențiile Dvs. publice, consider că ele alimentează sentimentul antiamerican în România și aduc un deserviciu relațiilor dintre cele două țări prietene și partenere. Mi-am permis să fac aceste observații din dorința de a contribui cu un punct de vedere la o evaluare corectă a modului în care vă implicați – poate cu cele mai bune intenții – într-o chestiune sensibilă cum este anticorupția, care îi privește deopotrivă atât pe români cât și pe americani!

Cu stimă, Grigore L. Culian, New York, 29 ianuarie 2020 – cotidianul.ro

Urmariti va rog multe alte subiecte interesante la categoria:  Distrugerea Romaniei

2 gânduri despre &8222;Jurnalistul Grigore L. Culian scrisoare deschisa din New York către ambasadorul SUA la București&8221;

  1. Initiativa domnului Culian n-are finalitate! Nu-i vad rostul! Daca-i cetatean american, ar trebui sa stie cum se rezolva cazurile de infractiune in salile lor de judecata: 5% ajung in fata judecatorului, restul de 95% se consuma la masa verde. Citeam acum cativa ani pe site-ul veteranstoday, ca sistemul de justitie american a ajuns un dezastru, din cauza jocurilor politice din culise si datorita lipsei de transparenta in judecarea dosarelor. La care se adauga si sumele mari de bani prinse-n joc. Daca asa se intampla, atunci de ce afirma ca ancheta lui Theo Peter a fost musamalizata si nu s-a ajuns la pedepsirea vinovatului? In acest caz, consider ca Romania n-a avut coloana vertebrala! Tara a cedat in fata „partenerului” american, asa cum se intampla astazi cu evenimentele mediatizate intens din bazele de la Deveselu si Kogalniceanu. Intr-o Romanie normala, baietii erau trimisi acasa cu jucarii cu tot! Si inchise „localurile” de dezmat! Plus dosare penale! SUA cred ca-s unicate, prin faptul ca-si tin militarii pe strazi, homeless. Asta dupa ce si-au pus pielea la bataie prin teatrele de operatiuni in favoarea celor de pe Wall Street si-a Complexului Militar Industrial. Plus al acelor generali cu 4 si 5 stele, cu beneficii imense pe seama unei armate, dupa ultimele statistici, 65% depresive. De ce? E lesne de inteles!
    Nu numai interventiile ambasadorilor US, in politica romaneasca, mi-au declansat, mie personal, sentimentele antiamericane, pe care le aminteste dumnealui in scrisoare, ci lovitura de stat din ’89 pe care au sprijinit-o si care a condus la pierderea suveranitatii statale, la spolierea resurselor naturale si umane, la pauperizarea sistematica prin intermediul corporatiilor si-ale FMI+Bancii Mondiale, etc, etc. E drept, terenul a fost propice lor, prin cozile de topor autohtone santajabile, cu dosare intocmite „riguros” de NSA!
    Macar inainte de ’89 imi erau indiferenti! Acum, ori de cate ori aud/citesc despre matrapazlacurile lor pe plaiurile mioritice, precum si de-a lungul si de-a latul planisferei, regret ca nu stau cu degetele pe declansatoarele nucleare ale Rusiei!
    Si-atunci, la ce serveste lamentarea prin scrisori? Devine mai binevoitoare natia americana? Mai corecta fata de Romania si restul lumii? As! Pierde suprematia de bataus planetar, pierde si superioritatea absoluta a dolarului ca moneda de rezerva globala, militar sunt in urma cu 20 de ani fata de alte tari, economic sunt intr-un marasm continuu, tocmai de aceea vor sa dea foc planetei si cauta razboaiele cu lumanarea, iar romanii (desigur, nu toti) au ramas, probabil, singurii care mai saliveaza la steagul lor cu stars & stripes si aspira ca Romania sa ajunga al 51-lea stat american. Cand o fi accesibila teleportarea si se va stinge si ultimul patriot pe care-l mai are tara asta, atunci sunt liberi s-o faca! In rest… de fraze emfatice, suntem satui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s