Părintele Justinian Oprina a publicat o scrisoare deschisă adresată Președintelui Klaus Iohannis, în care îi demonstrează, că nu făcut nimic care să dovedească respect pentru „credința și valorile neamului românesc”

Părintele Justinian Oprina a publicat online o scrisoare deschisă adresată Președintelui Klaus Iohannis, în care îi aduce zece argumente ce demonstrează, în opinia sa, că Iohannis nu făcut nimic care să dovedească respect pentru „credința și valorile acestui neam care ne-au ținut laolaltă prin restriștile istoriei”.

Un preot călugăr, scrisoare deschisă lui Iohannis: Nimic NU dovedește că respectați CREDINȚA și valorile acestui NEAM. Vreți să fiți președintele nostru sau un STĂPÂN STRĂIN peste hotarele României?

Preotul călugăr la o mănăstire din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului îi reamintește lui Klaus Iohannis că românii nu vor moschee în București, că s-au strâns aproape trei milioane de semnături pentru modificarea Constituției, inițiativă pe care ar trebui să o sprijine, că a promulgat legea prin care „martirii temnițelor comuniste au fost condamnați a doua oară, fiind interziși în România”, în schimb a respins-o pe aceea prin care Avram Iancu primea titlul de Erou Național.

„Poporul român are nevoie de un președinte credincios care să țină la istoria și la valorile neamului său pe care să și le asume și să acționeze în numele lor.(…) Trebuie să vă hotărâți, domnule Președinte, dacă vreți să fiți președintele românilor sau doar un stăpân străin peste hotarele României care ia decizii în beneficiul altor puteri”, îi transmite Părintele Justinian Oprina.

Citiți scrisoarea INTEGRAL:

„Domnule Președinte,

Poporul român trece prin momente de cumpănă, iar conducătorii săi s-au îndepărtat de la nevoile neamului nostru. Este multă durere și suferință în România de care mai marilor țării nu le pasă. Așa încât îmi fac datoria creștinească de a vă atrage atenția asupra câtorva puncte care nu pot să lipsească de pe agenda președintelui României:

1. Românii nu vor o moschee turcească la București, un cap de pod al Turciei pe pământul nostru strămoșesc apărat cu sânge de înaintași pentru a salva identitatea națională despre care nimeni nu poate nega că este o moștenire creștină. Dumneavoastră, în loc să ne reprezentați pe noi, românii creștini, ați ales să îi strângeți mâna sultanului Turciei și să faceți înțelegeri peste capul celor pe care îi reprezentați.

2. Românii nu vor invazie musulmană în țara lor. Primirea de imigranți musulmani reprezintă o faptă care contravine nu doar dorinței românilor, ci și istoriei și tradiției milenare a poporului nostru. Și dumneavoastră, domnule Președinte, sunteți creștin, chiar dacă aparțineți de altă biserică. Cum ați putut agrea planul de invadare a pământului românesc pe care au luptat împotriva semilunei atâția voievozi precum Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazu și atâția alți români iubitori de țară? În acest caz, puteați cel mult să îi acceptați pe creștinii care vin din zonele îndepărtate, dar în niciun caz pe musulmanii care aduc cu ei prozelitismul islamic și, Doamne ferește, chiar risc de atentate teroriste.

3. Au murit în Argeș atâția copiii nevinovați și nimeni nu a fost sancționat. Nu doar că statul român nu încurajează natalitatea, dar, în plus, nici măcar nu are grijă de viitorul țării pe care îl reprezintă copiii crescuți cu greu și cu dificultăți de mamele românce. Un Guvern care nu este în stare să-i protejeze pe copiii țării sale trebuie să plece, dar Guvernul pus de dumneavoastră continuă să fie la putere ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Decidenții de la vârful statului român trebuie să încurajeze natalitatea prin măsuri active și eficiente, nu să asiste pasiv la depopularea României sau, și mai grav, la asemenea tragedii!

4. S-au strâns în România aproape trei milioane de semnături pentru modificarea Constituției în sensul precizării că familia se poate întemeia doar pe baza căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Ar trebui să vă pronunțați și să acționați în sprijinul acestei inițiative care are menirea de a salva poporul român și continuitatea noastră pe aceste meleaguri.

5. Ați respins legea prin care Crăișorul Munților Avram Iancu primea titlul de Erou Național, iar acea lege s-a rătăcit prin Parlament, dumneavoastră transmițând un semnal clar că nu doriți recunoașterea meritelor celui care i-a apărat pe românii din Transilvania de asuprirea maghiară. Dați un mesaj public în favoarea recunoașterii Eroului Național Avram Iancu pentru ca Parlamentul să înțeleagă că nu vă mai opuneți acelei legi. Dacă nu ne recunoașteți eroii, domnule Iohannis, cum puteți fi președintele nostru? Nici de Ziua Națională a României nu ați desfășurat recepția oficială de la Cotroceni, ca și cum nu ați recunoaște Ziua de 1 Decembrie în fața străinătății. Așa de mult vă displace istoria noastră, a românilor?

6. Ați promulgat, în schimb, în mare grabă, legea prin care martirii temnițelor comuniste au fost condamnați a doua oară, fiind interziși în România. Doar regimul comunist a mai îndrăznit așa ceva în încercarea de a arunca vălul uitării peste ei. Poporul român nu i-a uitat însă și, de îndată ce și-a recâștigat libertatea, i-a onorat cum se cuvine. Dumneavoastră le-ați luat acum acea libertate, întorcându-ne în vremurile negrei dictaturi.

7. Nu îi asupriți pe români cu legea vaccinării obligatorii, este nu doar împotriva logicii creștine, ci și a drepturilor omului pe care pretindeți că le respectați. Este dreptul părintelui să aleagă în privința siguranței copiilor lor. România nu trebuie să devină piață de desfacere obligatorie a companiilor farmaceutice străine, cu riscurile pe care le presupune vaccinarea și despre care nu se vorbește în mod deschis.

8. Aveți datoria să sprijiniți promovarea istoriei românilor prin muzee dedicate istoriei naționale corecte și prin sprijinirea predării istoriei naționale în școli. Dacă Guvernul pus de dumneavoastră anulează istoria din educația copiilor, sunteți părtaș la distrugerea conștiinței naționale. La fel, orele de religie trebuie să rămână în programa școlară, ca și orele de istorie. În plus, pe cine deranjează prezența Sfintelor Icoane în școli? Sau Sfinții nu au loc pentru ca să poată fi manipulate mai ușor mințile prin reclame și modele străine? Lipsa educației religioase și istorice are ca scop creșterea unei generații înstrăinate, fără valori și fără rădăcini. Acesta este planul pe care îl desfășurați în România?

9. În timp ce monumentele altora sunt renovate și promovate, monumentele românilor zac în uitare și în ruină, ca și cum cineva ar vrea să șteargă amintirea noastră pe aceste meleaguri. Dacă nu sunteți doar președintele minorităților din România aveți datoria să atrageți atenția Guvernului că românii sunt stăpânii de drept ai acestui pământ și că istoria lor are dreptul să fie conservată și rememorată.

10. Teritoriul național devine tot mai mult scena de desfășurare a multinaționalelor străine. Vă îndemn să aveți în vedere, prin Guvernul pe care îl controlați, de stimularea micilor producător și a țăranilor români care sunt marginalizați și aduși la sapă de lemn pentru ca în România să aibă loc doar mărfurile străine. Am ajuns să ne importăm mâncarea în timp ce recoltele țăranilor se strică pentru că românii nu au unde să-și vândă marfa. Acest proces are ca scop distrugerea bazei de producție a românilor, iar datoria dumneavoastră ca Președinte este să opriți acest dezastru.

Poporul român are nevoie de un președinte credincios care să țină la istoria și la valorile neamului său pe care să și le asume și să acționeze în numele lor. Nimic din ceea ce ați făcut de când ați devenit președinte nu dovedește că respectați credința și valorile acestui neam care ne-au ținut laolaltă prin restriștile istoriei. Priviți la înaintași, la Voievozii și Regii noștri, și urmați-le credința și fapta!

Trebuie să vă hotărâți, domnule Președinte, dacă vreți să fiți președintele românilor sau doar un stăpân străin peste hotarele României care ia decizii în beneficiul altor puteri. Stăpâni străini de acest fel am tot avut, iar memoria neamului le-a rezervat locul care li se cuvine. Depinde de dumneavoastră să vă alegeți locul pe care îl veți avea în istoria poporului român!

Preot Protosinghel Justinian Oprina

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului” – activenews.ro

Eu as mai aduga:

11. Domnule Iohannis, ati intors in Parlament legea defrisarilor ilegale, ca nu cumva partenerii austrieci sa nu mai poata taia in voie padurile tarii. In loc de treaba aceasta, puteati pleda pentru o lege in care cel putin 50 de ani sa nu se mai taie nici un copac din Padurile Romaniei in afara de cei bolnavi, in felul acest ati fi aratat ca va pasa, dar nu, ati dovedit inca odata ca va pasa doar de interesele celor de afara.

12. Ati intors de asemenea in Parlament, Legea Darii in Plata, ca nu cumva sa iasa Bancile in pierdere, totul in dauna cetateanului de rand.

13. Cand erati doar candidat la presidentia Romaniei, ati pledat pentru stoparea exploatarii de la Rosia Montana, dupa ce ati ajuns presedinte si dupa o vizita scurta in SUA, ati intors-o cu 180 grade, aproband exploatarea aurului din Apuseni.

14. De cand ati ajuns prsedinte nu va ma opriti din plecat peste hotare, numai in primele 3 luni ale acestui an, administratia prezidentiala a cheltuit peste 4 milioane de Euro. Nu stiam pana acum ca un presedinte are atat de mult timp liber si buget nelimitat!

15. Ati fost in Israel, unde ati promis stapanilor ca veti face un muzeu a holocaustului la Bucuresti, dar nu ati pomenit niciodata de infintarea unui muzeul al holocaustului provocat de bolsevici in perioada comunista, milioane de romani nevinoavati pierzandu-si vietile in inchisorile comuniste.

16. Daca domnul Iohannis mai avea o urma de deminitate, isi dadea demisia dupa ce a fost prins ca a pus ilegal mana pe unele dintre imobilele pe care le detinea, incasand ani de zile chirie de la persoanele care au stat in ele, ba chiar si dupa ce s-a anuntat sentinta familia Iohannis a mai continuat cateva luni bune sa incaseze chirie. Dar de unde deminitate la acest hotoman?

Urmariti va rog si alte actiuni antinationale ale strainului de neam si tara Klaus Iohannis, la categoria: Klaus Iohannis

Publicitate

15 gânduri despre &8222;Părintele Justinian Oprina a publicat o scrisoare deschisă adresată Președintelui Klaus Iohannis, în care îi demonstrează, că nu făcut nimic care să dovedească respect pentru „credința și valorile neamului românesc”&8221;

  1. VT iti spun eu ca pe o ureche a intrat si pe cealalta a iesit. I n primul rind nu este crestin ortodox ci un eretic si nu poti spune ca este crestin de alta confesiune(catolic,protestant sau luteran etc) pt ca celelalte credinte care le-am enumerat nu sunt crestine ci credinte eretice ce au cazut de la dreapta credinta ortodoxa. Asa ne trebuie ca am votat un nemernic strain de Neam si Tara ca parca nu era de-ajuns ca avem toti strainii hulpavi si lacomi veniti din europa si america(jidanii) sa ne jegmaneasca. Eu unul nu mai am ce cauta sa ma duc la vot de-acum inainte(pt ca nu mai am pe cine vota) pina cind o sa apara cineva(natinalist) asa cum a fost Corneliu Zelea Codreanu sau si mai mult sa intru in rindurile miscarii….

    • salut!tlc!Doamne ajuta Aromanule.si cu respect iti marturisesc,ca am initiat acum mai bine de 20 de ani asezarea primei cruci la Tancabesti in memoria Capitanului,Nicadorilor si Decemvirilor,cruce ce avea sa inaugureze pelerinajele legionare dar si relansarea si reactivarea spiritului si crezului legionar dupa 1989. Iti raspund si totodata iti fac invitatie(pentru ca mi-a placut punctul tau de vedere….)la o intrunire legionara, pana atunci sper sa luam legatura online sau telefonic(0746306206)si e-mail:majadahondacristian@yahoo. com

    • http://www.telegraph.co.uk/business/2016/04/27/the-european-union-always-was-a-cia-project-as-brexiteers-discov/

      Toata clasa politica, trimisa la puscarie! Alaturi de „oamenii de afaceri” care iau granele de la gura copiilor nostri si le dau la straini, alaturi de cei care s-au trezit „reimproprietariti” si de toti veneticii pusi pe capatuiala!
      In frunte cu banditii care-au distrus economia si cu cei care l-au ucis pe Ceausescu!

      Desteapta-te, Romane!

  2. Pur si simplu iti vine sa vomiti cand vezi mutra acestui individ care calca in picioare Istoria milenara a Poporului Roman , fura tara si serveste interesele Ocultei Mondiale , distruge , distruge si iar distruge . . . . .in tot mandatul va parjoli totul daca nu se trezeste poporul sa-l dea jos de pe tron pe acest parvenit cu sange de nazist .
    Doamne , ridica Mana Ta si apara Romania de tradatori !!!

  3. jaful a inceput imediat dupa 89, si dealungul celor 26 de ani a luat amploare de la o zi la alta ir acest individ trebuie sa joace dupa cum i se canta pt ca cei din spatele lui nu degeaba a bagat un infractor la inaintare

  4. Nu stiu daca un mason poate fi si crestin.Deci acest individ face parte din gasca masonilor care sunt pusi sau li se cere sa puna ROMANIA si poporul la picioarele strainilor.Pana nu vom scapa de acest EXCROC DE PRESEDINTE SI FARA DOAR SI POATE SI DE TEHNOCRATII LUI SOROS si uitasem de bica impreuna cu base care au facut CODUL PENAL.Toti acesti degradati uman trebuie sa dispara cel putin de la butoane.

  5. unda verde pt ridicarea mega moskeii in bucuresti, primaria sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism pt ridicarea acesteia, se rasucesc in mormant sf. martiri brancoveni si vlad tepes

  6. Drac cu chip de om ( dar un chip ) cat se poate de scarbos, incat iti vine sa vomiti.
    Va veti lua osanda dl…. ( mi.e scarba sa.i pronunt numele de lepros ) si toti care ati contribuit la distrugerea Romaniei de dupa `89. Vei reusi sa distrugi tot ce a mai ramas bun in tara mea, ptr ca esti sluga lui satan, dar MANA LUI DUMNEZEU te va lovi cand nu te astepti.
    Maica Domnului te rugam apara.ne de slugile satanei, apara.ne tara Crestin-Ortodoxa, care este una dintre gradinile tale si reda „viata” in Romanii de astazi ( care traiesc cu numele, dar ei sunt morti ) …

  7. off topic:

    “Decizie absolut halucinanta la Curtea de Apel Bucuresti! Judecatorul Adrian Viorel Podar de la Sectia I penala a Curtii de Apel Bucuresti a decis arestarea unei mame, care a ales sa fuga din Canada cu cei doii fii ai sai pentru a scapa de violentele barbatului cu care locuia.
    Incredibil, arestarea Anei Maria Nedelcu a fost dispusa in data de 13 aprilie 2016, atentie, din oficiu, de judecatorul Adrian Podar si survine dupa ce barbatul de origine dominicana cu care locuia a reclamat-o pe femeie ca a fugit, in 2014, cu copilul pe care il aveau impreuna.
    Pentru a putea dispune masura arestarii Anei Maria Nedelcu, judecatorul Adrian Podar este acuzat ca a adaugat “de la sine” pe langa infractiunea de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, „o alta incadrare juridica a faptelor intr-o infractiune mai grava”, respectiv lipsire de libertate a unui minor. Totul cu scopul de a indeplini conditia gravitatii pedepsei. Pe langa aceasta, Adrian Podar este acuzat ca “s-a investit din oficiu cu cererea de arestare in vederea extradarii fara a fi investit de catre procuror cu o asemenea cerere”.
    […]
    “Am constatat cu stupoare ca judecatorul (Viorel Adrian Podar) a adaugat de la sine o acuzatie care sa prevada o pedeapsa mai mare astfel incat sa poata dispune extradarea si arestarea.
    Judecatorul nu avea competenta potrivit legii sa adauge de la sine o acuzatie pe care nu o gasim in adresa Parchetului.”
    […]

    Integral: http://gandeste.org/general/iata-de-ce-ne-trebuie-o-lege-a-raspunderii-magistratilor-avea-luata-deja-decizia-de-extradare-a-mea-inainte-de-a-incepe-judecata-2/68214

  8. PETIȚIE ÎMPOTRIVA SINODULUI PANORTODOX DIN IUNIE 2016

    https://petitieonline.net/petitie/petitie_impotriva_sinodului_panortodox_din_iunie_2016-p06164149.html

    Îi îndemnăm pe toți cititorii și semnatarii acestei petiții să citească materialele lămuritoare de la adresa: http://psaltirea.ro/de-importanta-actuala

    Frati ortodocsi,
    E vremea martusirii dreptei credinte intru Hristos ! Luati atitudine grabnic si cu hotarare impotriva ereziilor ce se pregatesc impotriva dreptei noastre credinte ! Nu va ascundeti in spatele unei taceri ce se va dovedi partasa la aceasta incercare de a distruge Ortodoxia !
    Sfantul GRIGORIE PALAMA, in scrisoarea „Catre evlaviosul monah Dionisie” subliniaza ca tacerea legata de problemele credintei este al treilea tip de ateism si de aceea, atunci cand este in pericol credinta, TACEREA ESTE VINOVATA.

    Interesant este că în mai multe țări ortodoxe, ierarhii au luat atitudine. Astfel în Grecia, Georgia, Ucraina, Bulgaria sau Moldova încep să se audă voci.
    La noi, e… liniște.

    Dumnezeu sa ne lumineze pe toți! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s