Despre cresterea brusca a Francului Elvetian si efectele care vor urma

Francul elvetian s-a apreciat cu 30%. Ce inseamna asta? Pai cei care au credite in franci tocmai s-au trezit ca trebuie sa plateasca cu 30% mai mult de acum inainte in fiecare luna. De exepmplu, daca aveai o rata de 20 milione pe luna, la ea mai adaugi inca 30%, adica inca 6 milioane. Ceea ce foarte mult, in special pentru cei care nu sunt instariti. Si cum majoritatea celor care au luat credite in Franci nu sunt, e foarte greu.

franci-elvetieni1

Dar acest efect nu este decat rezultatul votului cetatenilor Elvetiei de pe 30 Noiembrie 2014 si despre care am mentionat in articolul:(Expertul economic Mike Maloney – Mesaj deosebit de important pentru poporul elevetian in vederea referendumului pentru pastrarea aurului!in care elvetienii au hotarat sa nu-si mai vanda aurul, ci chiar sa si-l repatrieze pe cel care il au in bancile altor state(SUA in cazul de fata).

Astfel, vazand elevtienii ca Banca Centrala Europeana o ia pe urmele Bancii Centrale Americane si incep sa tipareasca bani fara valoare, au hotarat ca Francul sa se rupa de sistem si sa fie trazactionat la pretul pietei. Si fiind foarte mare cerere in detrimentul monedei Euro, deoarce oamenii s-au prins ca Euro odata ce e tiparit fara acoperire o va lua la vale, a dus astfel la aceasta explozie a Francului.

Anul 2015 dragii mei, va fi un an greu din punct de vedere financiar si social si cred ca in cele din urma va duce la ceea ce este inevtabil, adica la colaps.

In America, inflatia tot mai crescanda din ultimul timp este doar inceputul si este cel mai mare semn pentru dezastrul care va urma, tiparirea de bani fara acoperire nu mai este o solutie sustenabila, iar odata cu renuntarea statelor membre BRICS de a mai face tranzactii in dolari, colapsul va fi cum e mai rau, adica brusc. Iar acest lucru va duce la multe lucruri si mai grave din punct de vedere social. Cum bine stiti in SUA foarte multi au arme. Sa-i fereasca Bunul Dumnezeu pe cei care ii va prinde acele zile prin America.

In Europa, dupa Grecia este foarte posibil ca si alte tari sa iasa din UE, asta daca se trezesc si realizeaza ceea ce se intampla in SUA si vor refuza noi imprumuturi de la nemti, bani veniti in urma tiparirilor noi de bani de care va vorbeam, pentru ca rezervele sunt gata.

Chiar daca la nivel national, guvernele statelor aflate in dificultate cum sunt Spania, Italia,Portugalia, Irlanda, Franta vor accepta noi imprumutiri, aprecierea Francului Elvetian va face ca cetatenii acestor tari sa isi schimbe rezervele din Euro in Franci Elvetieni, si asta ar fi o mare lovitura pentru Euro, care ar grabi colapsul spre care inevitabil se indreapta.

Solutia lumeasca dragi cititori, pentru cei care aveti oarece rezerve, este aceasi: cumparati aur si argint. In rest Dumnezeu cu mila!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Despre cresterea brusca a Francului Elvetian si efectele care vor urma&8221;

  1. …da cumparati aur si argint ,..si pe urma il puteti manca …eventual facem rezerve de conserve si ne mai cumparam si armament ,asta asa sa ne prelungim agonia…lasa ca nu e DRACU asa de negru ..,a trecut omenirea prin clipe mult mai grele …..mergem inainte daca nu,asta e, nu murim de doua ori ,vorba vine….

  2. Papusarii nu vor lasa ca o moneda sau alta sa prinda putere , vor face sa cada oricare dintre ele in asa fel incat sa produca dezastru in economiile lumii . Banii in valuta vor fi jucati precum mingea pe teren , cand in sus , cand in jos , pana ii vor scoate definitiv si ii vor introduce in cipuri , transformandu-i in bani virtuali .
    Pana atunci se distreaza prin crearea artificiala a dezechilibrelor in toate bancile lumii , numai FMI va ramane in picioare , banca lor , restul vor fi ingenunchiate acesteia . Deja a inceput jocul odata cu asa zisele crize economice declansate la comanda si „imblanzite” tot la comanda .
    Daca intreaga omenire ar trai ca si acum o suta de ani , modest , fara a cheltui sume imense pe un lux iesit din comun intr-un confort exagerat , omul nu ar avea nevoie de multi bani , consumul ar fi limitat doar la strictul necesar , iar bancile papusarilor s-ar prabusi pentru ca nu ar avea consumatori de bani si de produse de lux .
    Sunt multi pe care-i cunosc care si-au facut vile dintre cele mai mari si luxoase , au facut imprumuturi in banci chiar si in franci elvetieni (acestia sunt disperati pentru ca sumele la rate aproape ca s-au dublat luna de luna si an de an )si saracii , trebuie sa plateasca acest lux , 30 , 40 de ani , pana la batranete .
    Iata unde sta prostia omului care faciliteaza aceste hotii ale bancilor .
    Asta-i romanul , daca unul si-a luat un obiect de lux , cauta si el sa se sacrifice o viata , numai sa nu-l intreaca vecinul . Asa s-au imbogatit marii bancheri ai lumii , pe spinarea prostilor , care au facut imprumuturi mari cu dobanzi pe masura . Modernismul in lume este o creatie luciferica , care a distrus atat Pamantul cat si sufletele oamenilor .
    Putini gandesc la moarte si la faptul ca nimeni nu ia cu el in mormant nimic din ce-a adunat cat a trait .
    Banii si toate alte bogatii , vor ramane .
    Daca ar scadea drastic consumul in lume , cred ca s-ar zdruncina cumplit tot sistemul bancar al papusarilor
    si a tot ceea ce face bani din buzunarele consumatorilor .
    Acestia s-au ridicat in ultima suta de ani , din consumul excesiv al omenirii , imbogatindu-i pe acesti mai mari ai lumii .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s