În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: „Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei.  Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.

Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.

În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le „Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”

Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, „Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie28.htm