Zombificarea Americii. Colegiile din America au devenit centre de indoctrinare a ceea ce inseamna „politic corect”

Cei mai mulți dintre părinți presupun că atunci când isi trimit copiii la facultate, acestia vor beneficia de o educatie care îi va pregăti pentru ce-i asteapta in viață. Din păcate, adevărul este că foarte puțin timp, în cele mai multe dintre colegiile din America, este de fapt folosit pentru a le dezvolta abilități practice. În schimb, o mare perioada de timp din sala de clasă este folosit invatandu-i pe elevi ce ar trebui să gândească și ce să creadă. În acest moment, majoritatea instituțiilor de „învățământ superior”, în această țară au fost transformate în centre de îndoctrinare a ceea ce inseamna „politic corect”. Există un motiv pentru care colegiile din orașe au reputația de a fi extrem de liberale.

Colleges-Political-Correctness-Indoctrination-Centers-300x300

Adevărul este că acestea sunt bastioane pentru gândire „progresivă”. In fiecare zi, milioanelor de tineri adulți din întreaga America le sunt literalmente creierele spalate sistematic. În cazul în care vă întrebați, daca stiu despre ce vorbesc, pot sa va spun ca am facut opt ani de facultate, optinand trei diplome de la universitățile publice. Și nici măcar nu contează în ce zonă a țării am mers la școală. „Educația” pe care elevii o primesc la școlile din Statele foarte liberale este practic la fel ca și „educație” pe care o primesc elevii la școlile din Statele foarte conservatoare. Adultii, tinerii noastri, reprezintă viitorul acestei națiuni, iar ei primesc un nivel de îndoctrinare care este atât de complex, incat l-ar face pana si pe Joseph Goebbels sa se simta mândru.

Colegii și universități din întreaga națiune consuma o gramada de timp și efort pentru a schimba modul de gandire al elevilor. Acest lucru se extinde pana acolo inca ii invata si ce fel de cuvinte sunt „adecvate”, pentru a le folosi și care sunt acele cuvinte. De exemplu, verificati doar ceea ce se întâmplă la Universitatea din Michigan …

Zeci de afișe lipite in cadrul Universitatii din Michigan ii avertizeaza pe studenți să nu spuna lucruri care ar putea răni sentimentele altora, parte a unui nou program de „Campanie Lingvistica” program care a costat 16.000 dolari, pentru a fi pus în aplicare.

Cuvintele declarate inacceptabile prin intermediul campaniei sunt: „nebun”, „retardat”, „gay”, „transexual,” „tigan”, „străin ilegal”, „poponar”, „ghetou” și „raghead.” Expresii ca „Vreau să mor” și „testul m-a violat”, sunt, de asemenea, interzise.

Dar acest lucru nu este doar o campanie de publicitate. Studentilor Universitatii din Michigan li se cere să semneze un angajament că vor folosi „limbajul corect” de acum …

Elevii au fost rugați să semneze un angajament de a „folosi limbajul corect” și pentru a-i ajuta pe colegii lor mai tineri  „să înțeleagă importanța utilizării limbajului corect”, promovat de materialelor de campanie.

Dacă credeți că aceasta este doar un incident izolat,  greșiti.

Un studiu efectuat in 409 colegii în 2013, a descoperit ca 62 la suta dintre ei au „coduri de vorbire” desprinse din Primul Amendament”.

Între timp, aceste „instituții de învățământ superior” nu reușesc sa se axeze pe ceea ce se presupune că ar fi scopul lor principal.

Astăzi, un student de nivel mediu în anul întâi de colegiu, citește la un nivel de clasa a 7-a. Într-o încercare disperată de a se inscrie cât mai mulți studenți la facultatile lor, cele mai multe cursuri de colegiu, sunt atata de slabe, incat si cainele familiei l-ar putea trece. 🙂

Daca ar stii toate aceste lucruri parintii…. Cantitatea de cunoștințe utile pe care copiii lor le insusesc sunt atat putine. Dar majoritatea parintilor habar nu ai, ei doar completaza cecuri cu sume imense, semestru după semestru.

E greu de descris cat de inutile sunt multe dintre aceste cursuri. De exemplu, există un colegiu în nordul statului New York, care oferă un curs intitulat „Sociologia Miley Cyrus: Rasa, Scoala, Sexul și Mass-media„.

Credeți că cu asa ceva va va pregăti copilul pentru lumea reală?

Și aici este o listă reala de cursuri de colegii, care au fost predate la universitatile din SUA, în ultimii ani …

– „Ce s-ar întâmpla dacă Harry Potter ar fi real?

– „Lady Gaga și Sociologia Succesului.”

– „Filosofia și Star Trek„.

– „Studiu de pe YouTube.”

– „Cum să te uiti la televizor.”

– „O, Uite, un pui!

Ati inceput sa va faceti o imagine?

Nu e de mirare ca atât de mulți studenți „, dupa ce termina o facultate”, sunt inca atat de inculti.

Mai departe puteti vdea un studiu despre calitatea facultatatilor din Statele Unite, care provin dintr-un articol care a apărut în USA Today

– „După doi ani de facultate, 45% din elevi nu au aratat niciun  câștig semnificativ în procesul de învățare; după patru ani, 36% au aratat prea putine schimbari. ”

– „Elevii au petrecut, de asemenea, cu 50% mai putin timp studiind, raportat cu elevii de acum câteva decenii.”

– „35% dintre elevi au declarat că petrec cinci sau mai putine ore pe săptămână, pentru studiu.”

– „50% au declarat ca nu a avut o clasă într-un semestru tipic în care sa fi scris mai mult de 20 de pagini.”

– „32% nu au avut un curs într-un semestru tipic, în care sa fi citit mai mult de 40 de pagini pe săptămână.”

Dar chiar și cu atât de puține cerinte, majoritatea studenților în Statele Unite încă nu reușesc să termine scoala la timp.

Statisticile arată că doar 36 la suta din totalul studenților full-time au primi o diplomă de licență, în termenul normal de patru ani, si doar 77 la sută dintre toți studenții full-time au obtinut diploma dupa șase ani de studiu.

În loc de a studia din greu, majoritatea studenti trateaza colegiul ca pe o mare distractie

Nu e de mirare ca atât de mulți dintre ei doresc să-l prelungească încă un an sau doi sau trei.

Și când acești copii pleaca de la părinții lor, moralitatea lor tinde să meargă direct în toaletă.

De exemplu, urmariti doar o anchetă facuta despre studentii de sex masculin

O treime din elevii de sex masculin chestionați într-un sondaj au recunoscut, ca ar viola o femeie dacă ar stii ca ar putea să scape.

Studiul a constatat ca 31,7 la suta din cea mai mare parte a studentilor americani albi chestionati, au recunoscut ca ar forta o femeie sa faca sex intr-o „situație de liber arbitru”.

Acestia sunt studentii voluntari, chestionati cu privire la modul în care acestia ar acționa într-o situație în care ar putea avea sex cu o femeie împotriva vointei ei „dacă  ar ști că nu exista nici o consecință”.

Aceștia sunt liderii de mâine?

Sistemul nostru de învățământ superior este profund, profund distrus. Așa cum am arătat mai sus, eu vorbesc din experiență. Am obtinut trei diplome la „școli bune”, și am văzut din primul rand cat de patetic este sistemul .

Deci, ce părere aveti?

Mai există vreo sansa de a reaface instituțiile noastre de învățământ superior? – thedailysheeple.com

Urmariti va rog si:

Publicitate