În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoană împotriva creştinilor în părţile Nicomidiei, Niceii şi Cezareii Bitiniei.

Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos şi a defăimat deşertăciunea închinării la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat şi i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru că a rămas tare şi neclintit în credinţa creştinească, i s-a tăiat capul.

Pe când ighemonul făcea o călătorie în Helespont i-a ieşit întru întâmpinare marele între atleţi Tirs. Acesta a propovăduit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu şi a mustrat pe tiran, că fără să judece cinsteşte pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate şi de multe feluri, de către mai mulţi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninătate, la rugăciunea sfântului s-au sfărâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine că Dumnezeul lui Tirs este mai mare şi mai puternic decât toţi idolii, de vreme ce la rugăciunea lui Tirs idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat, a primit şi el credinţa în Hristos. Şi rugându-se şi el, lui Hristos, a fost sfărâmat idolul pe care el îl slujise până atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs şi-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian şi cei dimpreună cu ei.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost aşa: au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului 37 de creştini. Printre aceştia se afla şi un creştin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost ameninţat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat şi a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreţul din fluier, ca să-i ia locul şi să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat şi hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat şi credinţa în Hristos, şi când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte şi să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-şi schimbe credinţa şi să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion şi că el ţinea locul lui Apolonie. Mulţi l-au sfătuit şi l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat.

Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneşte odată ce n-a primit botezul creştinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat şi s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toţi cei de faţă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinţare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi şi pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Şi s-a pogorât foc din cer, care a ars şi a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Şi fiindcă Apolonie a fost pricina credinţei lui Filimon în Hristos, a fost prins şi el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinţa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supuşi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că ighemonul s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare. Moaştele Sfântului Arian au fost aduse la uscat şi au fost îngropate de slujitorii săi.

Tot în această zi pomenirea celor patru ostaşi din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.

Diocleţian, după ce a chinuit pe sfinţi cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanţuri într-o groapă adâncă şi a acoperit groapa cu pământ; a pus deasupra gropii scaunul său şi a poruncit ostaşilor să joace, zicând: „Să vedem dacă va veni Dumnezeul lui Arian ca să-l scoată din groapa asta”. Apoi a plecat la palat. Când s-a dus să se culce, a văzut atârnate deasupra patului piatra şi lanţurile purtate de Arian, iar pe Arian aşezat pe pat. Împăratul s-a spăimântat şi a socotit că este vrăjitor. Atunci l-a aruncat în mare împreună cu cei patru ostaşi din garda împărătească, ce crezuseră împreună cu el în Hristos. Delfinii au luat moaştele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fuseseră băgaţi, şi le-a scos la ţărm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului ce a fost adus asupra noastră cu iubire de oameni şi de care mai presus de orice nădejde ne-a izbăvit Domnul cel iubitor de oameni.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie14.htm

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: „Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă „bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie13.htm

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a fost dus de părinţii lui într-o mănăstire şi a strălucit în viaţa schimnicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la cuviosul Simeon Stâlpnicul şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, alături de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit aşa de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care a venit după el, şi la uzurpatorul Vasilisc. Aceştia s-au dus şi s-au închinat sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. Ajutând sfintei Biserici atacată de eretici şi săvârşindu-şi viaţa cuvios şi fără de prihană, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se săvârşeşte în Anaplu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă, s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsei şi Aitala.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinţa în Hristos dintr-o pricină ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stăpânea (o curgere de sânge) numai pentru că şi-a pus în gând să se ducă la episcopul creştinilor. După ce a învăţat de la episcop credinţa în Hristos, s-a întors în oraşul său, care se numea Arvil, ca să fie şi altora dascăl al dreptei credinţe. Pârât că e creştin, a fost dus înaintea prefectului oraşului şi, pentru că a mărturisit pe Hristos, i s-a tăiat urechea şi a fost aruncat în închisoare.

Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins şi mărturisind pe Hristos, a fost bătut fără milă şi trimis împreună cu Aitala la împărat. Mărturisind înaintea împăratului pe Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: „Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Continuă lectura →

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri. Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l. Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: „Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri. De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri. În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească. Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin. A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el. Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi. Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el. Şi ce născoceşte? A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ. Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici. Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea. Dar sfântul a răbdat şi această ispitire. Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului: „Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios. Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune. Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea: „Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!”. Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes. Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti. Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor. Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii. Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat. Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului. Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie10.htm

În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.

Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.

Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: „Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: „Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: „Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.

Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.

În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.

Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie.

Cuviosul Părintele nostru Patapie era de loc din Teba Egiptului. Alegând viaţa călugărească, a urmat lui Hristos şi s-a nevoit mulţi ani în pustiu. Apoi a venit la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni: a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfinţit pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul. Apoi şi-a dat în pace, Domnului, duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor.

Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.

Cuviosul Părintele nostru Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru; era fiul unor creştini binecredincioşi. Era ascuţit la minte şi priceput; cunoştea multe lucruri şi citea cu râvna toată Sfânta Scriptură. Ajunsese atât de virtuos, că a fost învrednicit de multe daruri şi a făcut multe minuni. De aceea, după moartea sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi. Când a ajuns episcop a fost tatăl săracilor, sprijinitorul orfanilor, apărătorul văduvelor, ajutătorul nedreptăţiţilor şi acoperământul celor goi. După ce a vieţuit aşa şi după multe alte nevoinţe, s-a mutat în pace la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie08.htm

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sava cel sfinţit.

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât”. A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.

La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Şi cu cât creştea în vârstă cu atât sporea şi în virtute. De aceea a şi făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.

A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungând deci la vârsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie.

Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru ca ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.

Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: „Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!”. Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: „Ascultaţi, toţi slujitorii diavolului, ascultaţi! Sunt creştin şi cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voştri şi pe cei ce se închină lor îi dau anatemei şi-i urăsc”. Mulţimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit şi au zis: „Asta pentru neruşinarea şi obrăznicia ta! Dar dacă cinsteşti pe Hristos şi nu te lepezi de El, ţi se va tăia capul şi vei fi mâncare peştilor, târâtoarelor şi păsărilor”. Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul şi ducându-l cu corabia departe puţin de ţărm, l-au aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diogen, care s-a săvârşit fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Averchie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Non, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Nectarie, cel din chilia lui Iagari, care se află lângă Careea Atonului, şi a pustnicit pe la anul 1470 şi în pace s-a săvârşit.

Acest cuvios părinte al nostru Filotei de la Careia (Careotul), care în pace s-a săvârşit.

Acesta a fost părintele duhovnicesc al sfântului Nectarie cel mai sus pomenit şi a fost învrednicit de darul mai înainte vederii, iar mai apoi în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cuvioşi mucenici cei ce au locuit în chiliile Atonului şi au mustrat pe latino-cugetători, adică pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Bec.

Cel dintâi dintre aceşti sfinţi cuvioşi mucenici a fost spânzurat, iar ceilalţi de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie05.htm