Dormiti linistiti, Facebook lucreaza pentru voi!

Echipa de cercetători de la Facebook lucrează la un program de recunoaștere facială de mai mulți ani și se pare că aceștia au reușit să aducă softul la un nivel foarte ridicat. SF-ul devine realitate.

face-recognition-technology-300x234

Conform celor de la Gizmodo,  programul updatat poate identifica peroanele din poze cu o acuratețe de până la 97,25%. Sistemul utilizează aproximativ 120 de milioane de parametri pentru a recunoaște fețele din imagini.

Noua versiune a softului încă nu va fi disponibilă pe rețeaua de socializare. O prezentare pe larg a acestui program se va face în luna iunie, în cadrul unei conferințe.

În urmă cu 18 luni, Facebook a cumpărat compania israeliană Face.com pentru suma de 60 de milioane de dolari. Face.com a cercetat timp de mai mulți ani și a realizat softuri de reconoaștere facială.

În viitor, astfel de software ar putea fi folosit atât pentru activități de supraveghere, monitorizare, spionaj, dar și de către diverse companii cu scopul de a obține date despre obiceiurile de consum ale oamenilor (personal advertising). Pe scurt, marketing în secolul XXI. O astfel de imagine ne aduce aminte de filmul ”Minority report”, din care avem și o scurtă secvență.

Minority Report – Personal Advertising VBR

Ads Will Watch Us

Sursa: chunkylime.ro

Cititi va rog si:

Facebook cel mai eficent sistem de Spionaj !