Guvernul, înainte de ai elibera, a implantat microcipuri de urmarire în deținuții de la Guantanamo Bay, folosind tehnologia nano, prima data testata pe trupele americane, dupa cum a declarat un soldat al fortelor marine, dar si din alte surse la nivel înalt. informeaza infowars.com
Conform Wikileaks in 2010, Regele Abdullah al Arabiei Saudite a cerut administrației Obama să implanteze microcipuri deținuților pentru a le urmări mișcările după ce acestia sunt eliberati, iar acum se pare ca Pentagonul a aprobat aceasta cerere.
„Este de fapt un program care a început să fie folosite pe trupele noastre cu acceptul nostru”, a spus soldatul fortelor marine, care corespunde cu ceea ce am aflat si din alte surse. „Asta se intampla cand esti tânăr și naiv, te apuci sa semnezi actele [pentru chip-urile implantabile] gândind ca faci ceva special.”
„M-am alaturat unei echipe de raspuns chimic, biologic si radiologic, iar apoi te înscri pentru aceste lucruri, crezând că o să te ajute.”
Soldatul a descris microcipurile de urmarire ca pe ceva „foarte, foarte mic”
„[Cipul] este plasat în mod obișnuit într-o parte a corpului, în care ar fi nevoie de o intervenție chirurgicală foarte complicata pentru a se putea [elimina]”, a adăugat el. „Aceasta procedura nu este una simpla, ceva care ar putea fi scos, doar printr-o incizie facuta in braț.”
„Tu riști niște chestii serioase încercând să cauti ceva ce nu știți exact unde este plasat.”
În 2010, Agenția de Aparare pentru Proiecte de Cercetare Avansata (DARPA) a anuntat cercetarea cipurilor implantabile, care ar putea trata „leziuni cerebrale traumatice„, iar doi ani mai târziu, agenția a extins programul pentru a monitoriza „sănătatea trupelor pe câmpul de luptă.”
„Pentru forțelor speciale militare, realizarea practică a nanosenzorilor implantabili, capabili de monitorizarea mai multor indicatori de stare fiziologică, ar putea fi o inovație cu adevărat perturbatoare”, DARPA a inceput.
Dar nu a durat mult până când DARPA a inceput sa foloseasca programul pentru a dezvolta o modalitate de a implanta soldatilor amintiri false.
„DARPA pare să meargă înainte cu mult curaj, spre aceste tipuri de tehnologii”, a declarat neurologul Joseph LeDoux pentru MIT. „Ceea ce au de gând să faca, este să implanteze cipurile în [creier].”
„Ar fi ca o proteză – în loc sa-ti miști brațul, iti repari memoria.”
Și, din păcate, nu există nici un motiv ca microcipurile de urmărire sa fie limitate doar pentru prizonieri și soldati.
„Aceste tehnologii” avansate „sunt de obicei promovate în așa fel încât este dificil pentru cetățeanul de rând să aibe vreo obiectie”, a scris Michael Snyder. „La urma urmei, cine ar putea fi împotriva mentinerii soldaților noștri sănătosi si în viață?”
„Dar, cum se spune, drumul spre iad a fost pavat cu intenții bune; se pare că cercetătotii de la Universitatea Stanford, se ocupa si ei cu dezvoltarea unei tehnologii similare destinata de data aceasta, publicului larg.”
Planul de implanturi cu tehnologie nano are in spate o agenda intunecata p1
Planul de implanturi cu tehnologie nano are in spate o agenda intunecata p2
Urmariti va rog si:
- Proiect secret diabolic al Pentagonului, asemanator filmului Avatar
- Informatii despre Noua Tehnologie de Cipuri RFID de tip Nanobot creata de Google!
- Elitele dupa ce isi gasesc moartea isi planifica sa traiasca in continuare în spațiul cibernetic
- Suedia – Un bloc de birouri oferă lucrătorilor posibilitatea de a avea un microcip implantat sub piele
- Controlul total al populatiei prin implanturi electronice