HRISTOS A INVIAT!

Nici un evanghelist nu descrie Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemneaza numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormant. Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a inviat.

Image result for invierea domnului

Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: „Bucurati-va” si „Nu va temeti”. El le repeta indemnul dat de inger: „Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea”.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. In afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: „Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El continua, chiar sezand de-a dreapta Tatalui, lucrarea de prefacere a lumii.

Cine poate vedea Invierea lui Hristos?

La aceasta intrebare Sfantul Simeon Noul Teolog raspunde: „Cei mai multi oameni cred in Invierea lui Hristos, dar foarte putini sunt cei ce o au si o vad in chip curat; cei ce n-au vazut-o insa nici nu se pot inchina lui Iisus Hristos ca unui Sfant si Domn, caci „nimeni, zice, nu poate sa spuna ca Iisus este Domn decat numai in Duhul Sfant” [1 Co 12,3], si altundeva: „Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si Adevar” [In 4, 24]. Caci nici preasfanta cantare, pe care o avem acum in fiecare zi in gura, nu spune: „Invierea lui Hristos crezand „, ci: „Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat”.

Cum deci Duhul Sfant ne indeamna sa zicem acum: „Invierea lui Hristos vazand”, ca unii ce am vazut-o, desi n-am vazut-o, de vreme ce Hristos a inviat o data pentru totdeauna acum o mie de ani, si nici atunci nu L-a vazut cineva Inviind? Oare dumnezeiasca Scriptura vrea ca noi sa mintim? Sa nu fie! Dimpotriva, ea ne indeamna mai degraba sa spunem adevarul: si anume ca in fiecare din noi, cei credinciosi, are loc Invierea lui Hristos, si aceasta nu o data, ci in fiecare ceas, atunci cand, precum spuneam, Insusi Stapanul Hristos invie Intru noi, stralucind si scanteind cu scanteierile nestricaciunii si Dumnezeirii.

Caci venirea [si prezenta] purtatoare de lumina a Duhului ne arata, ca niste zori, Invierea Domnului, sau mai degraba ne da harul de a-L vedea inviind pe El Insusi. De aceea si zice: „Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua” [Ps 117, 27] si, insemnand a doua Lui venire, adaugand, zicem asa: „Binecuvantat Cel ce vine Intru numele Domnului” [Ps 117,26]. Deci cator li Se arata Hristos inviind, li Se arata in chip cu totul duhovnicesc, fiind vazut cu ochii duhovnicesti. Pentru ca atunci cand vine in noi prin Duhul, ne invie din morti, ne face vii si ne da sa-L, vedem intreg si viu intru noi, pe El, Cel nemuritor si nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne daruieste si harul de a-L cunoaste limpede ca pe Unul ce impreuna-invie si este impreuna-preamarit cu noi [Ef 2, 6; Rm 8, 17], precum marturiseste toata Scriptura. – crestinortodox.ro

Reclame

În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor

Toţi cei care au plecat din această viaţă, fie în zilele noastre, fie în trecutul îndepărtat, sunt cu adevărat vii, mult mai vii decât suntem noi. Lumea morţilor nu este a lor, ci a noastră, deoarece omul care trăieşte fără valori şi idealuri, fără dragoste şi virtute, este în esenţă un viu mort. Dim­potrivă, lumea lor, lumea celor păruţi morţi este plină de viaţă şi lumină.

În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor, pentru ca după aceea să urmeze Judecata cea de Apoi a întreg neamului omenesc. Aşa cum a înviat Hristos împreună cu Trupul Său, tot astfel şi morţii vor învia împreună cu trupurile lor. Însă aceste trupuri nu vor mai fi supuse niciunei stricăciuni, pentru că vor avea ca model Trupul lui Hris­tos cel Înviat.

Toţi aceia pe care îi numim astăzi morţi” nu sunt deloc morţi. Toţi cei care au plecat din această viaţă, fie în zilele noastre, fie în trecutul îndepărtat, sunt cu adevărat vii, mult mai vii decât suntem noi.

Lumea morţilor nu este a lor, ci a noastră, deoarece omul care trăieşte fără valori şi idealuri, fără dragoste şi virtute, este în esenţă un viu mort. Dim­potrivă, lumea lor, lumea celor păruţi morţi este plină de viaţă şi lumină.

După moarte, trupul omului se descompune şi elementele lui materiale se întorc în pământ, însă sufletul lui călătoreşte tocmai în direcţie opusă. Continuă călătoria lor şi ucenicia lor în următoarea clasă a şcolii care se numeşte Viaţă.

Aşa cum sămânţa este îngropată în pământ ca să răsară o nouă plantă, tot astfel şi omul venind pe lume „este îngropat” ca să răsară după moartea lui un om nou nestricăcios în Cer.

Cel mort plecând din această viaţă nu are dreptul să ia cu el absolut nimic, ci le lasă pe toate aici. Numai un lucru ia cu el: faptele lui.

Aceste fapte vor constitui „materialele” din care se va construi viitoarea sa locuinţă. De aceea şi Iisus îi îndeamnă pe oameni să-şi facă vistierii în ceruri: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-văcomori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este co­moara ta, acolo va fi şi inima ta (Matei 6. 19-21).

În locul unele sunt duşi „morţii” după moartea lor, ei continuă să înveţe şi să lucreze duhovniceşte şi, desigur, să mijlocească pentru cei rămaşi pe pământ. În acest loc ceresc există „difuzoare” foarte bune şi gândurile noastre îndreptate spre ei se aud foarte clar. La fel şi tânguirile şi suspinele care atunci când sunt prelungite şi necurmate, îi fac să sufere.

Locul în care se află este întotdeauna corespunzător şi potrivit cu faptele lor şi după ce trec printr-o primă judecată, aşteaptă Judecata de Apoi, care va fi şi pentru ei şi pentru noi şi se va petrece la a Doua Venire a Domnului nos­tru Iisus Hristos. Atunci toţi drepţii vor fi răsplătiţi din nou.

Mormântul fiecărui mort constituie, în esenţă, o uşă prin care omul trece de la moarte la viaţă. Şi în acest fel viaţa dobândeşte un sens diferit.

Nu ne-am născut ca să murim şi nu trăim ca să murim, ci trăim ca să participăm, după moarte, la o viaţă veşnică. Trăim ca să dobândim o moştenire nestricăcioasă care se păstrează în Ceruri. Pentru că omul nu moare niciodată, ci călătoreşte de la moarte spre adevărata viaţă.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 271-272) – doxologia.ro

Documentar Rusesc – Paștele

Multumim fratelui evtodiev pentru semnalare.

Hristos a inviat!