Numarul victimelor din Gaza a ajuns la 320!

Ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza a continuat sâmbătă, după ce Israelul a intrat, joi noapte, cu trupe terestre în Gaza, asupra căreia demarase de mai bine de o săptămână atacuri terestre şi navale, informeaza adevarul.ro.

646x404

Sâmbătă, 21 de palestinieni au murit în confruntări cu forţele israeliene în apropiere de frontiera cu Fâşia Gaza, bilanţul victimelor din teritoriul palestinian ajungând la 317 morţi în 12 zile, informează AFP.   „Brigăzile Al-Qassam au efectuat o operaţiune în spatele liniilor inamice, în zona taberei de refugiaţi Maghazi”, a comunicat aripa militară a organizaţiei teroriste Hamas, transmite Mediafax.    Ministrul israelian al Siguranţei Publice, Yitzhak Aharonovitch, a confirmat că au loc „confruntări cu terorişti” la frontiera cu Fâşia Gaza.Israelul a comunicat că obiectivul ofensivei terestre în Fâşia Gaza este distrugerea infrastructurii organizaţiei islamiste Hamas.   Într-un incident separat, un beduin a fost ucis pe teritoriul Israelului de o rachetă lansată din Fâşia Gaza, bilanţul victimelor israeliene ajungând la trei morţi. În Fâşia Gaza, bilanţul celor 12 zile de atacuri israeliene se ridică la 317 morţi.

După 10 zile de atacuri cu rachete, Israelul a demarat noaptea trecută o mult-temută ofensivă terestră în Fâşia Gaza. 500.000 de palestinieni au fost avertizaţi să-şi evacueze casele. Până acum, 20 de palestinieni şi doi soldaţi israelieni au murit. Ofensiva israelienilor se bazează acum pe trei paliere: atacuri cu rachetă, care continuă neîntrerupt de 11 zile, atacuri pe mare şi, de azi-noapte, atacuri pe teeren.   Încă nu este clar câţi soldaţi israelieni au intrat în Gaza, dar premierul Benjamin Netanyahu a chemat sub arme, în ultima săptămână, 58.000 de rezervişti.

„Trag din toate direcţiile, totul aici se cutremură”, a declarat un palestinian din Gaza pentru cotidianul israelian „Haaretz”. Premierul Netanyahu a declarat că ofensiva terestră are ca prim scop eliminarea riscului adus de tunelurile pe care gruparea teroristă Hamas le controlează în zonă, de-a lungul graniţei Israel-Palestina. Operaţiunile militare nu vor înceta până când nu va fi atins acest scop, a adăugat el. Similar, ofensiva aerieană şi cea navală au ca scop distrugerea rachetelor Hamas.    De la demararea acestor ofensive, aproximativ 250 de palestinieni şi 3 israelieni şi-au pierdut vieţile. Dintre palestinieni, 77% erau civili, iar unu din cinci morţi era copil.

Urmariti va rog si alte stiri la categoria: Palestina.

Harta. Invadarea Palestinei de catre Israel intre 1946 si 2010.

palestinian-loss-of-land-1946-2010

Cititi va rog si: Cum au ajuns germanii sa-i omoare pe sionisti… Cum au intrat sionistii in posesia Palestinei…

Vizionati va rog si alte imagini sugestive in categoria: Poze Sugestive.

Israelul a început o ofensivă terestră de proporții în Gaza!

Forțele armate israeliene au început o ofensivă terestră în Gaza în seara zilei de joi, a anunțat premierul israelian Benjamin Netanyahu. Armata israeliană a precizat că în ofensivă sunt implicate infanteria, unitățile de tancuri, geniștii și forțele aeriene, precum și cele navale, toate acționând cu susținerea serviciilor de informatii, ne relateaza cotideanul.ro.

israel-tanc.ynl2jk108u

”Israelul este determinat să-și protejeze cetățenii. Operațiunea va continua până când scopurile vor fi atinse: să readucem liniștea cetățenilor noștri pentru o perioadă lungă de timp și să lovim în mod grav Hamas și alte organizații teroriste”, se arată într-un comunicat al cabinetului israelian. Comunicatul mai precizează că unul dintre scopurile ofensivei este de a distruge tunelurile prin care palestinienii din Gaza fac contrabandă prin peninsula Sinai.

Înainte de lansarea operațiunii terestre, aviația și artileria israeliene au lansat un val masiv de lovituri asupra Fâșiei Gaza.

Armata israeliană a mobilizat peste 40.000 de rezerviști pentru o posibilă ofensivă. În cadrul ultimei ofensive terestre în Gaza, în noiembrie 2012, Israelul a mobilizat 30.000 de rezervişti. După ultima mare operațiune terestră în Gaza, Plumb Topit, care a avut loc în decembrie 2008-ianuarie 2009, a urmat o perioada relativ lungă de calm.

În cusrul zilei de joi, negociatorii israelieni au fost de acord cu un plan de încetare a focului mediat de Egipt, însă Hamas nu a acceptat condițiile, după cum nici guvernul israelian nu și-a dat acordul în mod clar. Mai mult, în jurul orei 22.00, ora României, Hamas a lansat mai multe rachete asupra Tel-Aviv-ului. Sistemul antirachetă Iron Dome a reușit să intercepteze proiectilele. Hamas a bombardat teritoriul israelian și în cursul zilei joi, chiar în timpul unei încetări a focului de câteva ore, decisă în scop umanitar. Au fost lansate rachete asupra orașelor Ashkelon și Ashdod.

Înainte de începerea ofensivei terestre, armata israeliană a lansat circa 10.000 de fluturașai prin care îi avertiza pe palestinienii din Gaza că trebuie să își părăsească locuințele.

Comnentariu VT: Acum, cum bine se precizeaza in articol, cand ochii sunt atintiti spre dezastrul din Ucraina, Israelul poate lucra in voie la indeplinirea obiectivelor, sa-i goneasca pe toti palestinienii din Fasia Gaza si sa poata exploata gazele naturale in voie.

Daca ne gandim si la ce repercursiuni poate avea doborarea avionului din Ucraina, urgia de care vorbea Parintele Justin Parvu se pare ca e pe cale sa inceapa… De acum inainte Dumnezeu cu mila!

Cum au ajuns germanii sa-i omoare pe sionisti… Cum au intrat sionistii in posesia Palestinei…

Evreul care a spus adevărul

Benjamin Freedman

BENJAMIN HARRISON FREEDMAN a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Discursul de mai jos a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC  şi publicat la acea vreme de Commori Sense :

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut in timp ce noi dormeam.

Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.

În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus:

– “Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”.
La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei:
– “Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.

Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg:

– “Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”.

Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi “huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i:

– “Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.

Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război. După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: “Ei bine, no ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”.

Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.

Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o. De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: –  “Iată, într-adevăr, trădare!”.

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că no învingem. Şi că le spunem ruşilor: – “Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la no ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…

Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo “un stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru. Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.

Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune “Shema’Israel” în loc de “Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune. Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola.
Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.

Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.

Continuă lectura

Israilienii s-au adunat sa aplaude si sa se bucure in direct de bombardamentele la care a fost supusa Fasia Gaza!

O imagine cu israelieni în Sderot, care s-au adunat pe un deal pentru a viziona in direct și a sărbătorii bombaradmentele asupra Fasiei Gaza a fost publicacta pe Twitter.

Twitter-Israel-Palestine-Gaza

Fotografia postata de un jurnalist danez a provocat un adevarat vacarm on-line, informeaza hangthebankers.com.

Allan Sørensen, corespondentul din Orientul Mijlociu pentru ziarul danez Kristeligt Dagblad, a declarat că a facut poza Miercuri, la Sderot, un oraș situat la aproximativ doi kilometri de Gaza.

În doar câteva zile, scandalosa imagine a adunat aproximativ 8.500 de vizualizari.
Imaginea a stârnit confuzie și indignare în rândul utilizatorilor din media sociala, fiind sub semnul întrebării moralitatea a acestor asa zisi oameni de a face un adevarat spectacol dintr-o scena crimnala de razboi.

Un cititor a comentat ca ceea ce au facut cei din imagine a fost „o adevarata sustinere a cultului mortii”.

Intr-un articol aparut Vineri, scena a fost descrisa in detaliu si vorbeste despre 50 de persoane care s-au adunat pentru a „sarbatorii” in direct evenimentele tragice petrecute in Gaza.

„Dealul a fost transformat în ceva care seamănă cu un teatru de război in care spectatorii aveau bilet in primul rand. Pozitia oferea o vedere directă a scenei de groaza care avea loc in Gaza, „a scris Nikolaj Krak, un alt corespondent aflat in Orientul Mijlociu.

Articolul a mai mentionat că în timp ce majoritatea celor 25.000 de locuitorii din Sderot stateau ascunsi în casele lor de frica unui atac venit dinspre Gaza, altii si-au adus scaune si canapele sa asiste la loviturile aeriene israeliene lansate noaptea, delectandu-se cu pop-corn si alte nimicuri.

„Suntem aici pentru a urmari in direct cum Israelul distruge gruparea Hamas,” a declarat Eli Chone un baiat in varsta de 22 de ani care este american nascut in Israel.

În urma atacului aerian, spectatorii de pe deal au izbucnit intr-un ropot de aplauze, a subliniat corespondentul danez.

Israel-Palestine-Gaza-bombing

În atacul  lansat miercuri celebrat de rezidențiii din Sderot, un jurnalist palestinian a fost ucis și multe alte persoane au fost rănite, când o rachetă a lovit un vehicul de presă în Fâșia Gaza, potrivit presei locale.

Marți, Israelul a lansat Operațiunea de protecție Edge, care susține că este un atac împotriva militanților Hamas în Gaza. Cu toate acestea, mai mult de 120 de palestinieni au fost uciși și peste 900 de răniți, dintre care majoritatea civili.

Atacurile aeriene israeliene purtate sambata au ucis nouă persoane. Forțele israeliene au bombardat un centru pentru persoane cu handicap în partea de est a orașului Gaza, omorând două femei, în conformitate cu medicii palestinieni. Trei militanți și mai mult de patru civili, inclusiv un bărbat în vârstă de 65 de ani, au fost de asemenea ucisi de lovituri aeriene în partea de coastă a orașului. Unua dintre lovituri a vizat o moschee care a fost demolata complet. Guvernul israelian a declarat că au distrus-o pentru ca in interior se aflau arme ale gruparii Hamas.

Palestinian-mosque-Israeli-airstrike
Moschee distrusa pe motiv ca detine arme apartinand gruparii Hamas
 

De la începutul campaniei militare, nu au existat victime israeliene. Cu toate acestea, peste 120 de israelieni au fost delarat ca răniți, potrivit presei locale.

Pentru a intelege si a va elucida mai bine despre ororile Jidanilor asupra Palestinei urmariti va rog si:

Ce a ramas in Gaza in urma atacurilor Khazarilor… atentie imagini socante!!!

SUA isi suspenda temporar activitatea in Israel pe motive de securitate

Israel vs Palestina

In urma ultimelor bombardamente, soldatii israilieni au omorat peste 75 de civili palestinieni in Gaza!

Israelul, una dintre cele mai inzestrate state din punct de vedere al armelor nucleare

Inselatoria Secolului – Diferenţa dintre „evreu“ şi „jidan“

Ce a ramas in Gaza in urma atacurilor Khazarilor… atentie imagini socante!!!

In urma ultimelor atacuri Israiliene asupra Fasiei Gaza numarul mortilor a crescut la peste o suta si alte cateva mii de oameni sunt raniti, printre care copii si femei. 

Cam ce vedeti mai jos este realitatea dragii mei, si nu cea relatata  in mass media, in care este acuzat Hamas-ul ca au trimis 3 rachete catre Tell Aviv, rachete care se pare nu au atins absolut nici o cladire, nu au omorat pe nimeni, nici macar sa fi ranit pe cineva. Dar Jidanii sunt cei afectati, ei sunt cei asupriti, ei sunt cei care sufera!!! Incredibil cat de rau e omul si cate nedreptati sunt pe lumea aceasta!!!

Nu stiu cat mai poate rabda Bunul Dumnezeu inainte de a pune capat la toate aceste lucruri. Dar El stie mai bine. Cu Dumnezeu inainte!

Aveti mai jos o serie de imagini devastatoare:

gaza

Israel Gaza Dead Children 01
Copii palestinieni ucisi
 
TOPSHOTS-PALESTINIAN-ISRAEL-GAZA-CONFLICT
Copil ucis in varsta de aproximativ 18 luni
 
copiigaza1
Tata disperat care isi plange copilul ucis
  

copiigaza3

Copil ranit si speriat

copiigaza2

Copii care se roaga de Jidani sa inceteze cu atacurile!

 

copiigaza4
Copil aproape mort recuperat de sub daramaturi
 

l43-gaza-121118094758_medium

 

mfront_bambini_gaza

Copii ramasi orfani 

Citit va rog si:

 

SUA isi suspenda temporar activitatea in Israel pe motive de securitate

Statele Unite ale Americii a anunțat închiderea temporară a ambasadei sale de la Tel Aviv din cauza deteriorarii situației privind securitatea nationala, informeaza presstv.ir.

370704_ US-embassy-Israel

„Având în vedere situația actuală a securitatatii din Tel Aviv, Ambasada SUA din Tel Aviv este închisa de miercuri 9 iulie, pentru servicii de rutină, atât pentru vize cat și pentru orice fel de alte servicii. Cazurile de urgenta vor fi luate în considerare de la caz la caz „,  a declarat ambasada într-un anunț publicat pe site-ul său.

Cu toate acestea, potrivit rapoartelor mass-media israeliene, ambasada a rămas închisa si joi.

Mai multe rachete lansate din Fâșia Gaza care erau indreptate spre Tel Aviv au fost interceptate miercuri. Grupurile de rezistență palestiniene din Gaza au declarat că au tras rachete ca raspuns la agresiunile israeliane împotriva oamenilor din teritoriu.

Regimul de la Tel Aviv a avertizat anterior că Hamas are  zeci de rachete cu rază lungă de actiune si care sunt capabile sa loveasca mult mai adanc in Israel decât inainte.

Aproximativ 90 de palestinieni au fost uciși și altii peste 500 raniti, ca urmare a operatiunii lnsate din Israel, numita „Operațiunea de protecție Edge”, impotriva enclavei de coastă, actiune desfasurata in timpul zilei de Marti 8 iulie.

Zeci de case palestiniene au fost complet distruse, în timp ce mai mult de alte 1500 au fost parțial deteriorate.

Gaza a fost blocata din 2007. Regimul de la Israel neagă pentru aproximativ 1,7 milioane de persoane din Gaza drepturi fundamentale precum: libertatea de circulație, dreptul la locuri de muncă platite adecvat, la asistență medicală și la o educație adecvată.

Pentru a intelege mai bine situtaia din Fasia Gaza urmariti va rog si articolele:

Israel vinovata de crime impotriva umanitatii!

In urma ultimelor bombardamente, soldatii israilieni au omorat peste 75 de civili palestinieni in Gaza!

Iar pentru a intelege cine ocupa acum Israelul cititi va rog articolul:

Inselatoria Secolului – Diferenţa dintre „evreu“ şi „jidan“

Autopsia baietelului palestinian ucis in Israel releva faptul ca Abu Khdeir a fost ars de viu!

Baietelul palestinian Muhammad Abu Khdeir, în vârstă de 16 ani al cărui corp a fost găsit într-o pădure de langa Ierusalim miercurea trecută, a fost ars de viu, în conformitate cu procurorul palestinian General Muhammad Abd al-Ghani Uweili, informeaza theuglytruth.

jewishbutcher

Agentia independentă palestiniana de știri Ma’an citatata de Uweili a declarat ca raportul preliminar al autopsiei a arătat ca plămânii si tractul respiratorale victimei contineau funingine, indicând clar ca baietelul a fost în viață și respira în timp ce a fost ars.

Poliția israelieana a declarat ca circumstanțele din spatele uciderii lui Abu Khdeir rămân neclare, dar palestinienii cred că el a fost răpit și ucis de dreapta israelieana ca răzbunare pentru uciderea a trei tineri israeliene în Cisiordania luna trecută.

Tinerii israelieni au fost ingropati cu o zi inainte de dispartitia lui Abu Khdeir.

Autopsia a arătat de asemenea că Abu Khdeir a fost injunghiat cu un obiect contondent in partea dreapta a capului, dar a murit in urma unor complicatii datorita arsurilor, a spus Uweili. Corpul a avut 90 la suta arsuri de diferite grade.

Rezultatul autopsiei va fi facut public in cel mai scurt timp.

Autopsia a fost efectuată la institutul medico-legal al Israelului Abu Kabir în prezența legistului palestinian Dr. Sabir al-Aloul, director al Institutului de Medicină Legală al Universitatii Al-Quds . Probe de țesut și fluide au fost luate pentru testare.

Cititi si alte subiecte interesante la rubrica: Evrei.

Israelul, una dintre cele mai inzestrate state din punct de vedere al armelor nucleare

Israelul a pastrat tacerea, timp de 50 de ani, cu privire la potentialul nuclear. Desi a refuzat sa confirme sau sa nege daca, intr-adevar, detine arme nucleare, detalii legate de programul nuclear israelian au putut iesi la iveala prin curajul unor oameni precum Mordechai Vanunu.

atac-nuclear

Insa nu un Israel inarmat nuclear a trezit cele mai multe temeri, cat strategia sa de descurajare, numita profetic „Optiunea Samson”. Precum personajul biblic care a daramat stalpii templului lui Dagon peste filisteni, asa si Israelul, in opinia jurnalistului Ron Rosenbaum, ar putea „darama pilonii lumii”.

Desi nu exista statistici oficiale, se estimeaza ca Israelul dispune de intre 75 si 400 de arme nucleare, incluzand bombe termonucleare, bombe cu neutroni, rachete nucleare tactice sau infamele „valize nucleare”.

Israelul nu duce lipsa nici de sisteme de livrare, care variaza de la rachete balistice intercontinentale Jericho, cu o raza de 11.500 de kilometri, pana la rachete de croaziera lansate de pe submarine.

In ciuda unei politici a tacerii, unii lideri israelieni au recunoscut ca tara lor este o putere nucleara, printre ei numarandu-se Ephraim Katzir, Shimon Peres sau Ehud Olmert.

Sfarsitul Israelului, sfarsitul lumii

Daca avem in vedere argumentele oferite de cei care s-au ocupat de chestiunea nucleara israeliana, precum jurnalistul Seymour Hersh sau istoricul Avner CohenOptiunea Samson a fost conceputa de la bun inceput ca o strategie de descurajare nucleara, asemanatoare doctrinei militare a Statelor Unite de distrugere reciproca asigurata.

In cazul in care statul israelian si-ar vedea periclitata existenta, ar raspunde printr-un bombardament nuclear nediscriminat. In cuvintele celebrului general Moshe Dayan: „Israelul trebuie sa fie ca un caine turbat, prea periculos sa fie deranjat”.

Mai aproape de noi, in 2003, istoricul militar Martin Levi van Creveld a declarat pentru revista Elsevier: „Noi posedam sute de rachete si focoase nucleare si le putem lansa catre tinte in toate directiile, poate chiar si la Roma. Majoritatea capitalelor europene sunt tinte pentru fortele noastre aeriene. Avem capacitatea de a trage in jos lumea cu noi. Si pot sa va asigur ca se va intampla inainte ca Israelul sa piara”.

Etalare nucleara in timpul Razboiului de Yom Kippur

Poate ca cel mai bun exemplu al utilizarii Optiunii Samson de catre liderii israelieni s-a petrecut in timpul Razboiului de Yom Kippur din 1973. Temandu-se de o infrangere catastrofala a israelienilor, Moshe Dayan, in calitatea sa de ministru al Apararii, a dat de inteles ca sosise momentul utilizarii armelor nucleare, iar in noaptea de 8 spre 9 octombrie, Golda Meir, prim-ministru al Israelului, a hotarat pregatirea a treisprezece arme nucleare, spre consternarea Statelor Unite.

Daca pana atunci, guvernul american pastrase o oarecare detasare, etalarea fatisa a armelor nucleare de catre israelieni l-a ingrijorat pe Nixon, presedintele american cerand inceperea unei vaste operatiuni de aprovizionare a armatei israeliene, ce le-a permis israelienilor sa-si revina si, in cele din urma, sa respinga atacurile republicilor arabe.

In ciuda presiunilor internationale, Israelul, o putere nucleara neconfirmata oficial, s-a eschivat in nenumarate randuri de la semnarea Tratatului de Neproliferare Nucleara, aducand in discutie protejarea intereselor sale nationale. In aceeasi situatie, se mai afla inca trei tari: IndiaPakistan si Coreea de Nord.

In conformitate cu declaratia fostului prim-ministru israelian Levi Eshkol, care a sustinut ca „Israelul nu va fi prima tara care va introduce armele nucleare in Orientul Mijlociu”, statul israelian continua pana astazi promovarea unei asa-zise politici de „opacitate nucleara„.

Sursa: bzi.ro

Israel vinovata de crime impotriva umanitatii!

Ca sa intelegeti mai bine cine sunt cei care ocupa acum Israelul cititi va rog si:

Inselatoria Secolului – Diferenţa dintre „evreu“ şi „jidan“

Rothschild si Ocultismul reprezentat pe Cladirea Curtii Supreme de Justitie a Statului Israel

Guvernul israelian promite “distrugerea” mișcării islamiste Hamas după asasinarea celor trei adolescenți