În prima sâmbătă din Postul Mare se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de sfântul mare mucenic Teodor în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie). La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul  Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă. S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă. Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.

În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească. Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.

Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.

Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784. În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi. La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.

Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică. Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.

Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie. Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.

Sf. Tarasie a adormit în anul 806. Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta. Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.

Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor. La mormântul său au avut loc multe minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena. Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon. Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou. Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor.

Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor. Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins. Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie.

Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu. Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare. Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură. Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu. După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare. Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi. Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa. Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu. Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor. Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare. Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie25.htm

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel.

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat şi credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.

Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Telesfor, episcopul Romei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varadat.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, s-a închis pe sine într-o chilioară. De acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă şi şi-a făcut o chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei. În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Vlasiu, papa Romei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfintii zilei: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie22.htm

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică „Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus „Imnul heruvimilor” şi „La cina ta de taina.”

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie21.htm

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon cel Mare, papa al Romei.

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

A se vedea si: Leon cel Mare (în ro.OrthodoxWiki.org).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.

O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Piuliu, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie18.htm

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie17.htm