Mihai Neșu ne cere ajutorul pentru a clădi un complex de recuperare a copiilor bolnavi

Suferința e o experiență care ne ajută să devenim persoane mai bune. Iar dincolo de orice, rămân speranța și credința. Sunt cuvintele ca o lecție de viață ale fostului fotbalist Mihai Neșu, la opt ani după accidentul care l-a lăsat paralizat. Mihăiță, cum îi spun apropiații, a depășit trauma și face eforturi mari pentru a-i ajuta pe alții aflați în situația lui. Și nu oricum, ci prin proiecte îndrăznețe, pe care speră să le ducă la îndeplinire. Fstul fotbalist orădean a lansat deja campania „Cred în minuni”, prin care vrea ca în doi ani să deschidă primul complex de recuperare medicală caritabil din România, un „orășel al speranței” pentru sute de familii cu copii care trăiesc imobilizați, ca el, sau care suferă de diferite boli neurologice, scrie Bihoreanul.

Risultati immagini per mihai nesu

Acolo, micuții vor face terapie în apă, cu animale și cu plante, iar părinții se vor putea caza alături de ei în schimbul unor contribuții reduse.  Construirea unui astfel de centru nu e o idee nouă, așa după cum a mărturisit fostul fotbalist: „Am avut-o de foarte mult timp. Ne doream un loc al nostru, căci aici, unde facem terapiile de peste 4 ani, suntem chiriași”.

Actualul sediu al Fundației Mihai Neșu, din Cantemir, nu este chiar ce dorea. Asigură zilnic terapia pentru 70 de copii, însă doar 8 pot fi îngrijiți în același timp, pentru că spațiul e mic și, fiind amenajat la parterul unui bloc, nici vorbă de vreun bazin ori de animale pentru terapii neconvenționale.

Iulia Băcăran , directorul Fundației, a încheiat parteneriate cu un hotel și un centru de echitație din apropierea orașului pentru a le oferi copiilor hidroterapie și terapia cu animale. „Problema noastră cea mai mare este că centrul e acreditat pentru a asigura terapii doar pentru copiii până în 14 ani, după care îi pierdem, pentru că trebuie duși la școli profesionale, unde nu toți profesorii se știu ocupa de ei. Noul complex le va asigura terapiile până la 18 ani, când vor putea fi chiar angajați”, explică Iulia.

Fundația a găsit un teren de două hectare în Cihei pe care speră să îl achiziționeze în cel mai scurt timp, din donații.

Îngrijiri complete

Așa cum e dorit de Neșu, complexul de recuperare caritabil Sfântul Nectarie, unde vor putea fi îngrijiți 300 de copii, va fi dotat cu săli de hidroterapie, echipamente pentru Therasuit Therapy (un costum de benzi elastice care ține corpul pacientului într-o poziție cât mai apropiată de cea normală), kinetoterapie, psihopedagogie, logopedie, terapie horticolă și terapie cu animale.

Centrul va avea și săli de așteptare, locuri de joacă adaptate și o clădire pentru cazarea familiilor venite din alte zone. Un loc special va fi grădina senzorială cu plante aromatice, care îi va ajuta pe copii să se „conecteze” cu natura, locuri de relaxare din lemn și zone cu luciu de apă. „Sper că va fi cel mai modern din țară. Va fi un loc de recreere atât pentru copii, cât și pentru părinți, care la rândul lor au nevoie de o terapie pentru suflet”, explică Mihăiță.

Fostul fotbalist își dorește ca în 2021 centrul de recuperare să fie deschis pentru prima serie de copii. Pentru ca visul să devină realitate, e nevoie însă de 3 milioane euro, iar ca să strângă această sumă, Fundația a inițiat o campanie de colectare prin SMS denumită „Cred în minuni”.

Orice român care locuiește în țară și dorește să ajute poate s-o facă trimițând un SMS la 8844 cu textul „CRED”, virând astfel 2 euro lunar. „Cine vrea să oprească virarea în fiecare lună poată să trimită la același număr textul «CRED STOP»”, explică Iulia. „Am inițiat campania pe 1 decembrie și de atunci am primit peste 9.000 de mesaje. Dacă reușim să strângem 180.000 de mesaje, în 10 luni vom strânge banii necesari”, socotește Mihai. În ce privește firmele, indiferent de mărimea lor, acestea pot contribui la crearea centrului donând 20% din impozitul pe profit, iar cei din străinătate pot face donații online, pe site-ul Fundației. – activenews.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s