Pe zi ce trece sunt tot mai dezamagit de aceasta societate in care traim si care a reusit intr-un timp relativ scurt, sa schimbe aproape total pentru oameni perceptia asupra vietii.
In general sunt o persoana optimista, care se da greu batuta indiferent de cat de grele sunt incercarile acestei vieti, dar simt tot mai mult in ultimul timp, ca nu ma mai indentific cu aproape nimic din ce reprezinta aceasta lume astazi si aceasta gandire noua, zombificata, plina de etichete, stereoptipuri, de judecati fara nici o logica normala si total lipsita de orice urma de umanitate.
S-a reusit crearea unui asemenea sistem, pentru ca pana la urma acesta societatea noua este efectul unui nou sistem social, care a fost gandit in cele mai mici detalii, un sistem care de acum functioneaza automat, iar cei care fac parte din el, protejati fiind de acest scut al receptionarii continue a acelorasi mesaje, cea mai eficenta metoda de manipulare, resping si inaltura aproape agresiv pe oricine contrazice sau deviaza de la aceasta viziune a lor noua, ajungandu-se la un asemnea mecanism, incat noile generatii, datorita faptului ca cei care se opun acestui sistem diabolic vor fi tot mai putini si mai neinsemnati, nu vor mai stii nici macar la nivel informational ca lumea candva s-a raportat cu totul si cu totul altor valori.
Cand am inceput aceasta munca de trezire a celor pe care ii vedeam ca se prind incet dar sigur in aceasta capcana intinsa de minitile bolnave a acestei lumi, am fost avertizat ca acest lucru nu poate fi oprit oricat as incerca, ba, mai mult imi va face si mult rau, dar nu am ascultat. Probabil impins de entuziasmul tineresc, pentru ca au trecut deja multi ani de atunci, am crezut ca alaturi de alti frati voi putea contrbui chiar daca putin, la stoparea acestui fenomen. Din pacate mecanismul lor s-a dovedit a fi mult mai puternic, iar avertismentele primite s-au adeverit. Am pierdut pe majoritatea celor pe care ii consideram apropiati de mine, fie familie, fie prieteni, fie doar simple cunostinte cu care aveam o relatie de respect reciproc.
Imi pare rau ca s-a ajuns aici, dar nu regret nimic din ce am facut, eu cunoscand odata adevarul, nu am mai putut trai in minciuna, iar daca asta inseamna izolarea totala, mi-o asum, mai bine singur decat inconjurat de falistate si non-valoare.
Voua celor foarte putini care mi-ati ramas aproape, va multumesc si sper sa ramaneti neschimbati.
AM SCRIS CITEVA FRAZE DE RASPUNS SI ACUM INCERC SA-TI TRIMIT NISTE MATERIALE CARE CONVING CHIAR SUBLIMINAL PUBLICUL SI INTARESTE SIRA SPINARII………INCERC ACUMA SA-TI TRIMIT CITEVA PIESE REPREZENTATIVE , SUNT CURIOS …………….. Nicu Covacitel: +34 96 649 23 93 – fix / fax +34 642 87 58 55 – mob. +40 742 301 300 e-mail: nicucovaci_phoenix@yahoo.com www. formatia-phoenix. ro
WordPress.com | vt a publicat:”Pe zi ce trece sunt tot mai dezamagit de aceasta societate in care traim si care a reusit intr-un timp relativ scurt, sa schimbe aproape total pentru oameni perceptia asupra vietii.In general sunt o persoana optimista, care se da greu batuta indiferen” | | Răspunde la acest articol dând replica deasupra acestei linii |
| | |
| Articol nou pe Vremuritulburi | |
| | | | Efectul noii societati impuse de sistem de vt |
Pe zi ce trece sunt tot mai dezamagit de aceasta societate in care traim si care a reusit intr-un timp relativ scurt, sa schimbe aproape total pentru oameni perceptia asupra vietii. In general sunt o persoana optimista, care se da greu batuta indiferent de cat de grele sunt incercarile acestei vieti, dar simt tot mai […]Citește mai mult din acest articol vt | Aprilie 23, 2018 la 6:31 am | Categorii: Uncategorized | URL: https://wp.me/p4Cqm2-2wy | Comentează | Vezi toate comentariile |
|
|
| Dezabonează-te și nu vei mai primi articole de la Vremuritulburi. Modifică-ți setările pentru email la Administrează abonamente. Ai probleme dând clic? Copiază și plasează acest URL în navigatorul tău: https://vremuritulburi.com/2018/04/23/efectul-noii-societati-impuse-de-sistem/ |
|
| |
|
| Îți mulțumim pentru că navighezi cu WordPress.com |
|
| | Virenfrei. http://www.avast.com |
Salut Nicu, multumesc de sprijin! Va ascult mereu cu drag. Albumul VINO ȚEPEȘ! mi-a placut foarte mult!
Materiale poti sa trimiti pe adresa vremuritulburi@gmail.com.
Doamne ajuta!
Sunt mai multi care gandesc si traiesc asa, departe de raul fabricat in aceasta societate razvratite impotriva divinitatii !