În congelata insulă situată în arhipelagul „singuratic” Svalbard (marea Barens, la circa o mie de kilometri de pol) e pe cale de a fi completată, cu un ritm nebunesc, superbanca seminţelor, destinată să conţină seminţele a 3 milioane de specii de plante din întreagă lume.

O „bancă” săpată în granit, Închisă cu două porţi rezistente la atentate cu bombă, senzori de mişcare, căi speciale de aerisire şi ziduri de beton armat groase 1 metru.
Această „cetate” naşte în aglomeratul Longyearbyon, unde orice străin este imediat luat în seamă; în rest, insula e aproape deşertă. Ea va fi folosită, după spusele guvernului norvegian care deţine arhipelagul, la”conservarea pentru viitor a biodiversităţii agricole”.

Pentru cei care nu au înţeles, este vorba despre „ARCA Apocalipsei„.
Adevărul e că principalul investitor în această arcă a seminţelor este Fundaţia Rockefeller, împreună cu Monsanto şi Syngenta (stâlpii de susţinere ai materialului biologic modificat pe cale genetică), Pioneer Hi-Bred care studiază Ogm pentru multinaţionala DuPont; un grup interesant căruia i s-a asociat în ultima vreme şi Bill Gates, cel mai bogat om din istoria universală, prin fundaţia caritativă Bill&Melinda Gates Foundation. Aceasta pune la dispoziţie proiectului circa 30 milioane de dolari în fiecare an.

Aceste informaţii au fost desluşite de William Engdhal, care trage o concluzie: acele persoane nu aruncă banii pe utopii umanitare.

La ce se aşteaptă pentru a crea o asemenea bancă de seminţe?

Bănci de seminţe există cel puţin o mie în întreagă lume, împrăştiate prin universităţi: ce viitor vor avea?
Rockefeller Foundation, ne aminteşte Engdahl, e aceeaşi care în anii ’70 finanţează cu 100 milioane de dolari din acea vreme, prima idee de „revoluţie agricolă genetică”.
Era vorba de un mare proiect care începe cu crearea a Agricolture Development Council (emanată de Rockefeller Foundation), apoi aInternaţional Rice Research Institute (IRRI) în Filipine (la care a participat şi FundaţiaFord).

În 1991, acestui centru de studii asupra orezului s-a alaturat mexicanul (dar tot al familiei Rockefeller) Internaţional Maize and Wheat Improvement Center, apoi un centru asemănător pentru agricultură tropicală, ICTA ( cu sediul în Nigeria şi construit tot cu dolarii Rockefeller). Acestea împreună, au creat într-un final CGIAR, şi anume Consultative Group on Internaţional Agricolture Research.

În nenumărate întâlniri internaţionale dintre experţii în sector şi politicieni, ţinute în centrul de conferinţe al Rockefeller Foundation din Bellagio, CGIAR a făcut un joc murdar atrăgând în cercul dansurilor FAO (Autoritatea pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU), Banca Mondială ( la acea vreme condusă de Robert McNamara) şi UN Development Program.

CGIAR invitase şi găzduise generaţii de oameni din domeniul ştiinţelor agricole, mai ales în Lumea a Treia, despre minunile agri-businessului modern, şi despre industriile pe cale de dezvoltare în sectorul seminţelor modificate genetic.

Aceşti cercetători, la rândul lor, au difuzat acea mentalitate în lumea lor, construind astfel o reţea de influenţă care a favorizat introducerea agri-businessului Monsanto în piaţă mondială.

„Cu un punct de sprijin prudent asupra fondurilor investite iniţial”, scria Endghal, „în anii ’70 Rockefeller Foundation s-a pus în poziţia de creator al politicii agricole mondiale. Şi chiar a creat-o.”

Totul în numele ştiinţelor benefice umanităţii („Foamea în lume”) şi al unei agriculturi pe măsura pieţei libere mondiale.
Genetica e o veche fixaţie a Rockefeller, încă din anii ’30, când se numea „eugenetica„, şi era studiată mult în laboratoarele germane ca şi cercetare a purităţii rasiale.

Rockefeller Foundation a finanţat generos acei cercetători, mulţi dintre care, după căderea lui Hitler, au fost duşi în USA unde şi-au continuat studiile şi experimentele.
Cartografierea genomului uman, secvenţa genomului, ingineria genetică, împreună cu OGM create de Monsanto, Syngenta şi alţi giganţi sunt rezultatul cercetărilor şi experienţelor din acea vreme.

În 1946, de altfel, Nelson Rockefeller a lansat expresia propagandistică „Revoluţia Verde„, mai întâi în Mexic, o călătorie în care îl însoţea Henry Wallace care era ministrul agriculturii sub Roosevelt, şi se pregătea să pună bazele a ceea ce urmă să fie Pioneer Hi-Bred Seed Company.

Norman Borlang, agro-cercetător renumit ca fiind părintele Revoluţiei Verde, cu un Nobel pentru pace, lucra pentru Rockefeller. Scopul declarat: învingerea foamei în lume, mai ales în India şi în Mexic.
Dar într-adevăr Rockefeller cheltuia bani pentru umanitatea în suferinţă?
Răspunsul stă în fraza pe care Henry Kissinger a pronunţat-o în anii ’70, în timp ce năştea CGIAR: „Cine controlează petrolul controlează ţară, cine controlează mâncarea controlează populaţia.”

Petrolul, Rockefeller îl controla deja prin Standard Oil, care şi acum se află la conducerea cartelului petrolifer mondial. Acum ştim că Revoluţia Verde era defapt sinonimul publicitar pentru OGM şi că scopul său real era acela de a sustrage producţia agricolă familiilor şi taxarea cultivatorilor, mai ales în lumea a treia, în interesul a 3 sau 4 giganţi ai agro-businessului euro-american.

Practic, aceste lucruri se întâmplă datorită recomandării şi difuzării de noi „hibrizi-miracol” care dau recolte „miraculoase”, pregătite în laboratoarele giganţilor multinaţionali. Seminţele hibride au un caracter comercial interesant pentru business: nu se reproduc sau se reproduc foarte puţin, obligându-i pe agricultori să cumpere în fiecare an seminţe noi, în loc să folosească ( aşa cum s-a făcut de milenii) o parte din recolta lor pentru asemăna din nou.

Acele seminţe au fost brevetate, şi costă şi mult. Sunt practic un monopol al Dekalb ( Monsanto) şi al Pioneer Hi-Bred (DuPont), deci aceleaşi companii afirmate în ale OGM’ului.

Relativa autosuficienţă şi sustenabilitate care se autoalimentează din agricultura tradiţională era pe sfârşite.

Seminţele hibride au fost urmate de tehnologiile agricole americane „necesare”, cu mare consum de capital, indispensabilele fertilizante chimice Monsanto şi DuPont şi odată cu OGM’urile, absolut necesarele anti-parazitare şi ierbicide studiate pentru acea specifică sămânţa OGM.

Totul brevetat, totul foarte scump.

Ţăranii care timp de secole au cultivat pentru autoconsum şi pentru piaţa locală, şi care importau şi exportau foarte puţin, aveau deci şi puţini bani.
Naşte astfel soluţia: lansarea în agricultura „orientată la piaţă globală„, producerea de alimente nu de consum ci de comerţ, cash-crop, recolte pentru a încasa.