AM REVENIT!

Dragii mei cititori, in primul rand vreau sa imi cer scuze pentru faptul ca am disparut brusc din peisaj atat de mult timp, fara sa mentionez absolut nimic.

Dar, din pacate am avut o mare deceptie in viata, practic inima mea a fost sparta in miliarde de bucati, cazand intr-o mare deznadejdee. Am vrut sa ma opresc de tot in a mai scrie, nu mai aveam nici o motivatie, ma simteam secat de orice urma de putere, nu mai vedeam nici un sens.

Ceea ce mi s-a intamplat nu a trecut si durerea probabil o voi simti toata viata, dar recitind ce am postat de-a lungul timpului si revazand suportul extraordinar pe care l-am avut de la multi dintre voi, mi-am dat seama ca munca mea nu a fost in zadar si m-am hotarat sa continui, atat pentru voi cat si pentru a ma ajuta pe sine, sa imi mai atenuze din durere.

Doamne ajuta!

34 de gânduri despre &8222;AM REVENIT!&8221;

  1. Do not dispair! 🙂
    O casatorie daca nu are loc inseamna ca Dumnezeu nu a vrut asta. E un Parinte care a spus ca daca cei doi se casatoresc, atunci aceasta casatorie ori e binecuvântata de Dumnezeu ori doar acceptata.
    Fii liniștit!

  2. Mai toti oamenii ne dezamagesc. Cu foarte rare exceptii. Bineinteles ca are sens sa continui aici, asta e cu adevarat important. Este fireasca tristetea, cauzata de o dezamagire, dar sa nu mearga pana la deznadejde, nu are sens ! Reciteste de exemplu ce scrie Steinhardt in Jurnalul fericirii despre o persoana feminina de care era foarte apropiat, Trixi, cand realizeaza ca aceasta era informatoare a Securitatii.
    Timpul va vindeca aceasta rana iar activitatea pentru cauza buna a credintei si romanismului te va ajuta cu siguranta !

  3. Ma bucur foarte mult ca ai revenit. Noi toti am banuit ca ti s-a intamplat ceva si ne temeam de ce este mai rau. Daca e o deceptie in viata vei trece peste ea, poti sa fii sigur. Timpul atenueaza totul. Exista femei minunate in tara asta, care nu te lasa la greu si care pot intelege ca tu ca barbat vei lupta pentru apararea familiei dar si pentru apararea neamului tau. Bine ca esti sanatos!

  4. Mi-ai lipsit.Chiar daca ai fost departe,gandul meu te-a ajuns in fiecare zi.
    Am stiut prin ce treci chiar daca nu ne stim si tot ceea ce stim unul de altul este ceea ce patrunde dincolo de aceste cuvinte.
    Asculta: singura noastra Nadejde si Speranta este Hristos Dumnezeu.

    Ptr mine,dar si ptr tine si ptr toti cei ce te citesc si comenteaza sau nu (in aceasta ordine) iti cer sa te gandesti ca avem:
    – incercarci zi de zi
    – coborasuri
    – desnadejde caci nu mai vedem Lumina
    – lacrimi de suferinta pe obraji si in suflet
    – necazuri si suparari
    – dezamagiri
    Eu asta simt zi de zi si fac eforturi sa ma obisnuiesc.
    Vreau sa invat sa fiu corect si sincer mereu,sa intorc si celalalt obraz de fiecare data,sa dau ultimul ban din buzunar celui ce intinde mana si celui ce nu se mai asteapta sa mai primeasca ceva.
    Chiar daca in schimb primesc pumni in loc de palme in obraz.

    Daca asta inseamna sa traiesc in Hristos Domnul atunci aleg sa traiesc asa.
    Chiar daca parintii ma cearta si ma apostrofeaza mereu,chiar daca ei nu ma inteleg de ce aleg sa imi duc viata asa si sa imi educ cei 3 copii in acest spirit.
    E o lupta continua zi si noapte.Si NOI,cei ce alegem sa ne ducem viata in acest fel (chiar daca pacatuim,si uneori foarte rau si avem patimi dar le spalam si curatam des la Sf Spovedanie pana le invingem) avem OBLIGATIA sa rezistam pana la final.Noi…suntem cei alesi.Noi suntem cei ce care din mila Domnului se vor scurta zilele Apocalipsei.Noi avem aceste indatoriri fata de Cel ce ne-a dat Viata,fata de Cel care ne-a dat Cuvantul si fata de Cel care a suflat Dus Sfant in noi si fata de Cea care si prin care Cuvantul s-a intrupat pentru salvarea noastra de la pierzanie.

    In concluzie iti spun: Fratele MEU intru suferinta,Bucura-te !
    Dumnezeu te iubeste.
    Da-ti timp si ragaz sa afli,sa simti,sa te reechilibrezi si sa fi alaturi de cei ptr care Hristos Domnul lucreaza neincetat.

  5. Dacă esti sănătos si nu-ti pierzi credința, n-ai pierdut nimic! Spor în muncă să ai, iar noi spor la citit si la… băgat la cap! 🙂 Doamne-ajută, ai grijă de tine!!!

  6. Viata fara necazuri nu se poate! Dar, dincolo de necazuri, exista si BIRUINTA!! Domnul sa va binecuvanteze!! Am primit si eu astazi e-mail (sunt abonat la acest blog) si nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand l-am vazut si M-AM BUCURAT MULT!!

    Referitor la necazuri, am avut si eu in 2005 o lovitura de-asta mai mare, si am vazut atunci si eu cam cum este cand ai inima sprta in mii si mii de bucatele (sau chiar miliarde de bucatele)! Dar am mai vazut atunci inca un lucru: Dumnezeu nu m-a lasat! Si… exact ceea ce nu mai era posibil, EL a facut sa fie posibil!

    Evident, din 2005 si pana azi am mai avut si alte incercari si probleme… si chiar si acum sunt inca intr-o alta problema… (din 2012 si pana azi, inca nu s-a terminat) Dar si asta se va sfarsi la un moment dat, asa cum toate au trecut!

    Domnul sa va binecuvanteze!!

  7. Bine ati revenit! Multi dintre noi, investim timp si sentimente pentru persoane care nu merita si ii neglijam pe cei apropiati.Sa fiti fericit ca ati „scapat”.

    Naluca

    Tot apari ca o furtuna si ma chinui ne-ncetat,
    Te alung departe-n neguri,dar revii pe inserat,
    Ma invalui ca-ntr-o vraja ce ma lasa amortit,
    Sa-ti rezist e peste poate,inger rau si ipocrit.

    Buzele-ti ca o vapaie ma saruta apasat,
    Bratele-s ca niste lanturi ce ma tin incatusat,
    Trupul tau cu forme fine ma imbie la pacat,
    Ma imbat cu a-ta mireasma,suflete intunecat.

    Silueta-ti mladioasa mai pluteste-n visul meu,
    Raze palide de luna se-mpletesc in parul tau,
    Ochii tai adanci ca marea se-oglindesc pe chipul meu,
    Si ma pierd in nefiinta contopit cu al tau eu.

    Te privesc cu ochii mintii frumusete ireala,
    Valuri albe,diafane mi se-astern direct in poala,
    Flori de camp,miros de iarba si esente de trifoi,
    Imi ineaca existenta pustiita de ani goi.

    O perdea de ceata deasa ma cuprinde-n plasa ei,
    Vagi crampeie de surasuri,sarutari si mangaieri,
    Se inlantuie nebune intr-un joc de valvatai,
    Agatandu-se de-a valma intr-o ramura de tei.

    Fugi grabita ca furtuna,disparand de langa mine,
    Impasibila si rece ma ingheti ca-ntotdeauna,
    Rupi bucati din al meu suflet,calci pe ele degajata,
    Si dispari in noaptea deasa,gratie intunecata.

    Strig deznajduit si gem,pustiit si infrigurat,
    Mi te-nchipui langa mine,inefabil diamant,
    Haul negru scrijeleste rani adanci de neuitat,
    Nimicindu-ma-n farame,spulberandu-ma-n neant.

    Te astept si-n asta noapte sa apari ca altadat’,
    Desi stiu ca esti fantasma plasmuita in pacat.
    Cocosate umbre sumbre,mangaieri de catifea,
    Ma invaluie-n uitare ca sa scap de umbra ta.

    Stramba,hada si ciobita mi-ai ramas in amintiri,
    Calti de fum,nori fantomatici mai colinda in pustii,
    O sageata otravita cu-ale tale vorbe dulci,
    Inca bantuie-amintirea clipelor ce-au fost atunci.

    Nu intentionez sa pun sare pe rana,imi doresc,doar,sa cititi printre randuri. Inca o data,fiti fericit ca ati scapat! Dumnezeu inchide o usa si deschide o fereastra.

  8. Bine ati revenit! Multi dintre noi, investim timp si sentimente pentru persoane care nu merita si ii neglijam pe cei apropiati.Sa fiti fericit ca ati „scapat”.

    Naluca

    Tot apari ca o furtuna si ma chinui ne-ncetat,
    Te alung departe-n neguri,dar revii pe inserat,
    Ma invalui ca-ntr-o vraja ce ma lasa amortit,
    Sa-ti rezist e peste poate,inger rau si ipocrit.

    Buzele-ti ca o vapaie ma saruta apasat,
    Bratele-s ca niste lanturi ce ma tin incatusat,
    Trupul tau cu forme fine ma imbie la pacat,
    Ma imbat cu a-ta mireasma,suflete intunecat.

    Silueta-ti mladioasa mai pluteste-n visul meu,
    Raze palide de luna se-mpletesc in parul tau,
    Ochii tai adanci ca marea se-oglindesc pe chipul meu,
    Si ma pierd in nefiinta contopit cu al tau eu.

    Te privesc cu ochii mintii frumusete ireala,
    Valuri albe,diafane mi se-astern direct in poala,
    Flori de camp,miros de iarba si esente de trifoi,
    Imi ineaca existenta pustiita de ani goi.

    O perdea de ceata deasa ma cuprinde-n plasa ei,
    Vagi crampeie de surasuri,sarutari si mangaieri,
    Se inlantuie nebune intr-un joc de valvatai,
    Agatandu-se de-a valma intr-o ramura de tei.

    Fugi grabita ca furtuna,disparand de langa mine,
    Impasibila si rece ma ingheti ca-ntotdeauna,
    Rupi bucati din al meu suflet,calci pe ele degajata,
    Si dispari in noaptea deasa,gratie intunecata.

    Strig deznajduit si gem,pustiit si infrigurat,
    Mi te-nchipui langa mine,inefabil diamant,
    Haul negru scrijeleste rani adanci de neuitat,
    Nimicindu-ma-n farame,spulberandu-ma-n neant.

    Te astept si-n asta noapte sa apari ca altadat’,
    Desi stiu ca esti fantasma plasmuita in pacat.
    Cocosate umbre sumbre,mangaieri de catifea,
    Ma invaluie-n uitare ca sa scap de umbra ta.

    Stramba,hada si ciobita mi-ai ramas in amintiri,
    Calti de fum,nori fantomatici mai colinda in pustii,
    O sageata otravita cu-ale tale vorbe dulci,
    Inca bantuie-amintirea clipelor ce-au fost atunci.

    Nu intentionez sa pun sare pe rana,imi doresc,doar,sa cititi printre randuri. Inca o data,fiti fericit ca ati scapat! Dumnezeu inchide o usa si deschide o fereastra.

  9. DOAMNE AJUTA.Ce poate fi mai frumos in viata decat sa va iubeasca o multime de oameni care scriu pe acest blog ..Dumnezeu ingaduie suferinta sa ne curatim inimile de patimi lasand loc numai lui.Asa lucreaza Dumnezeu cu cei alesi.SUFERINTA inseamna MANTUIRE adica viata vesnica in RAI.
    Iubirea neconditionata o gasim numai la DUMNEZEU.
    Va multumesc ca ati revenit.
    Va imbratisez cu multa iubire duhovniceasca si tineti minte un cuvant din scriptura ,,Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui si toate celelalte se vor adauga voua.”.Este bine sa aveti un duhovnic acum.
    Cu stima,
    Simona

  10. Sfanta Treime sa fie cu tine toata viata, sa iti dea rabdare, liniste sufleteasca si mantuire! Aseaza-ti sufletul la picioarele lui Hristos, el te va mângâia si te va purta pe umerii lui! Bine ai revenit!

  11. VT , nimic nu se intimpla fara voia Domnului! Ma bucur nespus ca ai revenit. Nu ne ramane decit sa ne rugam ca dreptul Iov, „Da-mi Doamne rabdarea pietreI!” Viata ar deveni prea monotona fara greutati,fara ispite, si apoi eu inca nu am cunoscut pe nimeni, care sa se fi nascut rizind! Toate trec,mai ales cind cerem ajutor doctorului sufletelor noastre! Doamne ajuta!

  12. Chiar ne-ai lipsit. Scrii asa de frumos si ma gandeam ce s-a intamplat?! Ma bucur ca ai revenit!
    Nu deznadajdui de cate ori cazi, ridica-te! Si nu uita ca niciodata nu esti singur. Domnul ti-a daruit un inger pazitor care pretutindeni te insoteste.

  13. Draga frate , am trecut si eu printr-o suferinta crunta probabil asemanatoare cu a ta din lipsa de experienta si inocenta tineretii de-mi parea sfarsitul lumii dar Dumnezeu asa a rasturnat situatia cu minuni ce le face pentru noi slabanogitii si mi-am dat seama cat de Mare este si ce bine e sa ne lasam in voia Lui ca stie mult mai bine decat noi ce e bine si folositor pentru noi. Sunt convinsa ca asa va face si cu Tine cel care ii slujesti.
    Pace si bucurie Dumnezeu este cu noi!!!

  14. Bun revenit VT-ule! :)) Am crezut ca ai abandonat lupta,la un moment dat..
    Intr-un moment de cumpana am avut si eu acest gand,dar am am gasit acest frumos poem care m-a facut sa ma razgandesc.Sper sa-ti fie de folos si tie. Spor la scris!!

    Dacă-ţi rămâne când cei din jur şi-o pierd
    Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
    Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
    Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
    https://templierblog.wordpress.com/2016/08/10/daca/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s