E mai bine să fie precizat de la început, nu veți citi aici o poziție sceptică, ci doar o argumentație de tip realpolitik.
Probabil că în cvasi-totalitatea informațiilor publice existente pe piața românească, motivul principal pentru care România este o țară din linia celor cu opinie publică net pro-americană ține de parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA, cu bază în participarea la NATO ca bloc militar. Dar cred că această viziune este unilaterală și probabil că este încă larg împărtășită în opinia publică românească datorită unei întârzieri în reacție, ori datorită intoxicărilor și manipulărilor atât de des întâlnite. Sau din cauza naivității comentatorilor.
În realitate, parteneriatul strategic cu SUA și participarea ca membru activ în NATO nu sunt ultimele rațiuni pentru care Statele Unite manifestă o grijă deosebită pentru poziționarea pro-americană a opiniei publice românești. Aceste legături geo-strategice și militare nu sunt decât o armură internațională pentru setul de relații comerciale pe care SUA urmează să le reglementeze cu Europa, deci și cu România.
Persistă la nivel internațional, trebuie să recunoaștem, o permanentă discuție cu privire la primatul argumentelor economice în raport cu argumentele militare. Exemplificarea acestui raport nu se poate face însă decât pe perioade de timp mari, de la douăzeci de ani în sus. Așa este și în cazul aderării noastre la alianța NATO, simultan cu cea în UE, două acte fundamentale în relațiile internaționale de după Revoluție. Cele două integrări (militară și politic-comercială), preced un al treilea act de integrare, pe care Guvernul european îl pregătește pentru țările membre, integrarea politic-comercială dintre SUA și Europa. Merită amintit faptul că pe vremea când noi parcurgeam primii ani ai integrării UE și NATO, Guvernul Europei negocia în secret (negociere de lungă durată, timp de șase ani) un acord de liber schimb cu Canada, similar acordului pe care îl negociază acum cu SUA.
Privind în acest fel mișcările strategice internaționale din această primă parte a sec XXI, vedem că piețele, capitalurile, resursele și mai ales schimburile comerciale sunt factorii primordiali pentru care România este „menținută” cu orice preț în linia țărilor cu opinii majoritare pro-americane, țară vizată, alături de celelalte state UE, de acordul TTIP, Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (Transatlantic Trade and Investment Partnership, prescurtat TTIP).
Chiar azi, în 10 iunie, Președintele PE, Martin Schultz, a retras din plenul PE rezoluția de ratificare a TTIP, propunând plenului retrimiterea acordului către Comisia pentru Comerț Internațional, ca reacție la nemulțumirile europarlamentarilor de stânga, socialiști, social-democrați și verzi. Compromisul din Comisie va trebui să găsească o cale de mijloc printre cele peste 200 de amendamente depuse în ultimele două săptămâni.
În esență, TTIP va deschide calea întrepătrunderii pe cele două piețe (americană și europeană) a întreprinderilor mici și mijlocii, cele cărora le-a fost aproape imposibil până acum să facă acest lucru.
Se ridică însă foarte multe semne de întrebare, dincolo de clasica dilemă a monedei unice – eurodolar – (de cine va depinde circulația acestei monede unice, de capacitatea piețelor sau de voința emițătorului?).
Stânga europeană, începând cu verzii protectivi pentru mediu și condițiile de viață, propun spre dezbatere foarte multe teme cheie legate de noul acord comercial, dar care pot să fie grupate în următoarele puncte (vezi comentariul):
Între legislația europeană de funcționare a piețelor comerciale și legislația americană sunt diferențe foarte mari, cea europeană fiind mult mai protectivă în calea produselor modificate, a cărnii cu hormoni, a animalelor clonate sau organismelor modificate genetic;
Aceeași diferența în favoarea legilor europene se manifestă și împotriva privatizărilor serviciilor publice;
Noul acord ar permite americanilor să intervină în procesul decizional din țările europene;
Noul acord ar diminua protecția acordată muncitorilor din piața europeană;
Noul acord ar pune în pericol mediul și sănătatea oamenilor.
De la începul acestui an s-a declanșat o campanie anti-TTIP, condusă de activiști de mediu și de stânga, prin care se cere public transparentizarea procesului de negociere a acestui acord între SUA și Europa. Jurgen Maier, directorul Forumului pentru Mediu şi Dezvoltare din Germania (FMDG) și unul dintre coordonatorii campaniei europene STOP TTIP, „… a tras un semnal de alarmă și în privința modului în care negocierile sunt purtate. Potrivit acestuia, SUA au interzis Comisiei Europene să facă publice documentele de negociere până și guvernelor statelor membre. Maier a precizat că o situație similară s-a întâmplat în anul trecut în cazul acordului cu Canada. După o negociere de mai bine de șase ani, purtată de asemenea în secret, parlamentele s-au trezit cu un document de 1500 de pagini pe care au fost nevoite să-și dea acordul, spunând : Aceasta nu este democrația europeană, poate doar o măsură demnă de Sovietul Suprem” (conform Green Report).
Atitudinea publică în țările Europei față de TTIP este ușor favorabilă (puțin peste 50% din populație fiind pentru adoptarea noului acord), iar țările în care populația este cu o opinie ceva mai netă împotriva acordului sunt Germania, Austria și Luxemburg.
Și pentru România este desfășurată o campanie STOP TTIP, iar rata de notoritate a acestei campanii este bună, aproape 2,5 milioane de cetățeni europeni semnând petiția. În Germania, acțiunile și manifestările publice anti-TTIP au ajuns până la demonstrații de 50 de mii de participanți (Berlin).
În România nu se susține nicio discuție serioasă despre TTIP. Pro-americanismul nostru va duce la o ratificare silențioasă a tratatului TTIP, atunci când va fi ratificat de Bruxelles, chiar dacă reglementările sale sunt acum negociate în secret și chiar dacă vor duce la pătrunderea pe piața românească a mii de produse infestate cu mii de substanțe chimice interzise în prezent, ori cu produse la jumătate de preț și cu calitate deosebit de slabă. Nu va conta mai deloc faptul că nu vom avea dreptul să reglementăm în Parlamentul național măsuri de protecție a producției interne, a schimburilor sau limitărilor comerciale, singurul argument invocat o sa fie pro-americanismul nostru. Și asta este posibil să se întâmple până la finalul lui 2015.
Ce va fi după ce TTIP va intra în vigoare? Cât timp va trece până când state membre UE se vor întoarce împotriva acestui tratat semnat de Bruxelles? Noi cum ne vom poziționa? – Horea Băcanu – activenews.ro
Iar al doilea motiv ar fi posibilitatea de exploatare a resurselor Romaniei fara nici o reactie adversa din partea opiniei publice romanesti.
Dupa TTIP, celalat mare parteneriat inventat de elite este TPP(Parteneriatului Trans-Pacific) care face conexiunea pe cealalta parte a lumii, cu tarile Asiatice.
Toti acesti pasi se doresc a duce spre o globalizare totala in care toate tarile lumii sa fie inghitite si contolate sub toate aspectele economice, de catre mai marii detinatorii de corporatii, nimeni altii decat principalii membri ai grupului Bildenberg.
Se doreste o subjugare mondiala, o aducere in stare de sclavie a intregii populatii mondiale, incercand sa interzica orice posiblitate de a avea alternative din punct de vedere atat economic cat si al aspectelor privind posibilitatea de excludere din acest sistem monstru creat de papusari. Cu alte cuvinte o dependenta totala fata de cei care se vad conducatorii lumii.
Urmariti va rog si:
Vremuritulburi 