12 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Anichit, AnicetAcesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pamfil si Capiton.

Sfintilor mucenici Pamfil si Capiton li s-au taiat capetele cu sabia in Oliurea, lânga Constantinopole.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Serghie si Stefan, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Palamon, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici cei din ostasii criteni, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Castor, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici cei din Palestina, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august12.htm

11 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

NifonAcest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

Continuă lectura

10 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit.

Lavrentie arhidiaconulSfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena inainte de a veni sa se instaleze la Roma sub domnia imparatului Valerian in vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit la 3 august). Mai intii favorabil crestinilor, imparatul – care cazuse sub influenta magilor si ghicitorilor egipteni dupa o nefericita expeditie in Orient – publica un edict interzicând practicarea in public a cultului crestin si cerea tuturor clericilor sa se inchine zeilor, amenintându-i cu exilul in caz contrar. Sfântul Stefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecutii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecutia spori atunci si fu decretata executia Episcopilor, Preotilor si Diaconilor in baza simplei constatari a identitatii lor, in timp ce laicii urmau sa fie condamnati injosirii si muncilor fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu, la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii spuse in lacrimi : „Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?”. Episcopul ii raspunse : „Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”. Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si trecea apoi din casa in  casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : „Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”. Auzind vorbindu-se de comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi, punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : „Iata comorile vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint raspândite in fiecare si se regasesc in toti”. Cuprins de furie, Valerian striga : „Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti”. Sfântul Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu  batut cu bice plumbuite  si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste. Imparatul ceru sa  fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie raspunse : „Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si smerita” (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului : „Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”. Când fu intors ma spuse o ultima rugaciune : „Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”. Apoi isi dadu duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire : aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi de foc nevazute.

Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei în Vizie, care s-au sa-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar altii strujindu-li-se trupurile.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august10.htm

9 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Matia.

MatiasAcesta a fost unul din cei 70, care s-a numarat cu numarul celor 12 Sfinti Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul.

El a propovaduit Evanghelia în Etiopia cea din afara, si fiind chinuit acolo în diferite chipuri, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece Mucenici, care au marturisit pentru sfânta icoana a Mântuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea din poarta de arama, si anume: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia.

Acesti sfinti au trait în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele icoane si le ardea. Pentru aceea s-a apucat el sa pogoare si cinstita icoana a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se afla la poarta de arama. Si au facut scari si au pus lemne lungi, si s-au suit pe scari, vrând sa o pogoare.

Atunci vitejii acestia apucând de scara si tragând-o la dânsii, au surpat cu capul în jos pe cel urcat pe ea de l-au dat mortii, si au anatematizat si au blestemat pe împarat. Împaratul daca a aflat de aceasta, s-a umplut de mânie si a poruncit sa se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de fata acolo, al caror numar numai Domnul îl stie, fiindca era multime multa de popor. Iar pe acesti noua Sfinti Mucenici batându-i cu toiege îi baga în temnita, poruncind sa le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Si asa au rabdat cu barbatie fericitii opt luni. Si daca a vazut tiranul ca li se sfârsea viata, a poruncit sa fie mai întâi chinuiti si sa li se taie capetele lor si Sfintei Maria Patrichia, si sa fie aruncati în mare.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfântului Mucenic Antonin.

Acest sfânt era din Alexandria si, fiind prins de ighemon, a fost spânzurat si sfâsiat si apoi fiind aruncat în cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, împodobindu-se cu cununa muceniceasca.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Psoe, care, facând rugaciune, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii icoanei celei nefacute de mâna de om si cinstite din Camoliane, a carei povestire s-a scris de cel între sfinti Parintele nostru Grigorie, episcopul Nisei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă „bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august09.htm

8 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.

Emilian MarturisitorulCuviosul Nostru Parinte Emilian a fost mai intâi calugar la Manastirea ridicata de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtutile sale. La un timp dupa prietenii si frati ai sai intru asceza, Sfântul Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul sau ridicat la rangul de episcop si succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc si se distinse atât prin milostenia sa cât si prin blândetea deprinderilor sale.

Cu ocazia conrferintei despre inchinarea la  Sfintele Icoane, convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in 815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede, asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul sau de exil).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Miron, facatorul de minuni, episcopul Cretei.

Acest sfânt a fost nascut în Avrachi, cetate din Creta, aproape de Cnoson, împodobindu-se cu dumnezeiasca si dreapta credinta. La începutul vietii lui, luându-si femeie, era plugar si ajuta pe saraci din roadele ce i se faceau; si cu cât da mai mult, cu atât mai mult i se înmulteau roadele. Iar milostenia la el era peste firea omeneasca; se spune ca a prins la aria lui 12 oameni, care îsi umplusera sacii cu grâu, si se chinuiau sa-i ridice pe umeri neîndurându-se sa deserte din saci. Iar el în loc sa le faca certare, se straduia cu dânsii ca sa-i ajute, ridicând cu mâna lui sacul fiecaruia si punându-i-l pe umeri, le-a poruncit sa nu spuna nimanui nimic.

A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserica; iar daca a încetat prigoana, a fost facut arhiereu al Cretei, unde a facut multe minuni. Si savârsindu-si ramasita vietii cu cuviinta si cu placere dumnezeiasca, si praznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani catre Domnul s-a mutat, catre anul 350.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon.

Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece pustnici din Egipt, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi Mucenici din Tir, care s-au savârsit fiind târâti pe pamânt.

Tot în acesta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stirachie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Anastasie bulgarul, care a marturisit în Tesalonic, la anul 1794 si, suferind chinurile, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Triandafil Zagoreul, care a marturisit în Constantinopol la anul o 1680.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august08.htm

7 August Sfintii zilei de astazi. Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Mucenic Dometie persul împreuna si cu doi ucenici ai sai.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Constantin si era pers de neam. Fiind învatat credinta lui Hristos de un oarecare Agar, a parasit pagânatatea; si se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor si ale persilor. Si intrând în mânastire, a primit sfântul Botez si a îmbracat cinul calugaresc, aratând tot felul de sârguinta si nevointa. Dar fiindca din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de catre calugarii din mânastire, a fugit de acolo si s-a dus la Mânastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vach în cetatea numita a lui Teodosie. Acolo a urmat vietii si petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Si vrând arhimandritul Urvil sa-l hirotoneasca si preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo, si suindu-se într-un munte, a suferit zaduful si frigul si patimile. Apoi intrând într-o pestera facuta cu mestesug si ramânând acolo putina vreme, primea pe cei ce veneau la el, si prin multele minuni facute în numele lui Hristos întorcea pe necredinciosii elini de la ratacirea idoleasca la credinta în Hristos. Ajungând împarat Iulian Apostatul, a poruncit sa fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce mersesera cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând lauda de la al treilea Ceas, au îngropat si pe fericitul Dometie si pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Or din Tebaida (Egipt), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor zece mii de pustnici Tibei (din Tebaida), care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Asterie Singliticul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sozont cel din Nicomidia, care în foc fiind bagat si sanatos iesind, cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iperehie care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teodosie, doctorul cel nou, care a vietuit la anul 862 si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dometie, facatorul de minuni, care a sihastrit în hotarele Manastirii Filoteului si cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nicanor, facatorul de minuni, care a stralucit în muntele lui Calistrat si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta ziua facem si pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre TEODORA DE LA SIHLA, care a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Preacuvioasa Teodora de la SihlaStihuri:

În aceasta zi Sfânta Teodora s-a mutat
La cerescul împarat;
Astazi, Teodora Cuvioasa
Si-a mutat la ceruri casa.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamântul binecuvântat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, în satul Vânatori-Neamt, din binecredinciosi parinti si iubitori de Dumnezeu. Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduita, a fost casatorita de catre parinti împotriva vointei ei, cu un tânar evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, a îmbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Focsani, iar sotul ei s-a calugarit în Schitul Poiana Marului, sub numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amândoi pe calea sfinteniei si a mântuirii.

Si se nevoiau maicile cu mare râvna pentru Hristos, însa, Cuvioasa Teodora, întarita de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori în rugaciune, în smerenie si în sfânta nevointa duhovniceasca.

Navalind turcii în partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Cuvioasa Teodora s-a retras în munti, împreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, unde se nevoiau singure în asceza si bucurie de Dumnezeu, rabdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercari. Dupa adormirea maicii sale duhovnicesti, Cuvioasa Teodora având o descoperire dumnezeiasca, a parasit muntii Buzaului, întorcându-se în partile Neamtului, în padurile neumblate din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.

Asa a ajuns fericita Teodora vietuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adapost, nu departe de schit si de pestera care îi poarta numele pâna astazi. Si s-a nevoit acolo Cuvioasa barbateste vreme de multi ani, în post si rugaciuni toata noaptea, în lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, îndurând multe ispite si naluciri de la diavoli, foame, lipsa, gânduri si mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o marturisea, o îmbarbata, o împartasea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuinta.

Dupa un timp a raposat duhovnicul Pavel iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. I se rupsesera si hainele, iar în loc de hrana mânca macris, fructe de padure si alune. În aceasta scoala a linistii si a rugaciunii a dobândit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza în inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavoli nu o mai puteau birui, caci dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor în muntii Sihlei, uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pasarile cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, farâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stânci din apropiere, asa cum se vede pâna astazi.

Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii ei pamântesti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sai rânduiasca un preot ca s-o învredniceasca de Preasfintele Taine înainte de obstescul sfârsit. Cu rânduiala de sus, a observat egumenul Sihastriei cum duceau pasarile farâmituri în pustie si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga, înconjurata de vapaie de foc ceresc. Atunci, înfricosându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere si le-a poruncit sa aduca un duhovnic, care sa o împartaseasca cu Cinstitul si Preasfântul Trup si Sânge al Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dimineata, fratii au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine si dupa ce Fericita Teodora si-a facut cuvenita spovedanie, a primit Dumnezeiestile Taine si, multumind Parintelui Ceresc pentru toate, si-a încredintat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântata în pestera în care a vietuit. Si a ramas trupul Sfintei Teodora tainuit acolo pâna dupa 1830, când Domnitorul moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în racla de pret si le-a depus în biserica schitului spre cinstire. Dupa ce Domnitorul a zidit biserica la mosia sa din satul Miclauseni (Iasi), a stramutat sfintele moaste în aceasta ctitorie.

În anul 1852 sfintele sale moaste au fost duse la mânastirea Pecersca din Kiev si asezate în racla de mult pret, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpati”.

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, o asaza în ceata sfintilor din cer ca pe o aleasa nevoitoare, pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Cu ale carei rugaciuni, Doamne Iisus Hristoase, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi toti, tara si poporul cel binecredincios. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august07.htm

6 August. Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

transfiguration.jpgLa şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca „fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

„Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe „veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

„El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

„Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13:43).

„Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa „vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi „neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un „cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : „Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl „vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi „închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august06.htm

5 August Sfintii zilei de astazi. Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.

În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.

EvsignieAcest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.

Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.

sfanta NonaSfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.

Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.

Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.

Ioan Iacob HozevitulAcest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie „Dorul Bunicii”, în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul „Mihail Kogalniceanu” din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, „frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh”. Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit „doctorul mânastirii”, îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.

În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera „Sfânta Ana”, care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera „mormintelor”, în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.

Ioan Iacob de la NeamtuPlecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: „Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum”.

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august05.htm

4 Iulie Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea Sfintilor sapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin.

Sfintii 7 (sapte) tineri din EfesImparatul Deciu (250), venit din Occident, odata ajuns la Efes, dadu ordin intregii populatii sa se adune in temple pentru a se inchina idolilor. In a treia zi a sarbatorilor organizate cu aceasta ocazie, imparatul ordona arestarea tuturor Crestinilor. Evreii si pagânii din oras ajutara cu sârguinta pe soldati sa duca in piata publica pe toti credinciosii, pentru a-i obliga sa aduca sacrificii idolilor. Multi cedara in fata perspectivei torturilor, in timp ce aceia care refuzau sa se supuna erau omorâti fara mila. In fata acestor demonstratii de cruzime, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune, care serveau in armata [în versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii lor : „Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neâncetatelor noastre rugaciuni !”.

Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa lipseasca din oras.

Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.

Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira, cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu ragaciunea pe buze.

Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati  parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in ascuns  erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o lada pe care o ascunsera in apropiere.

Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.

Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : „Haideti fratilor, sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta”. Ajuns la intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui imparat din vechime.

La aceste cuvinte, Iamvlih incepu sa tremure de frica si gândindu-se ca urma sa fie dat in mâinile imparatului, vru sa o ia la fuga. Dar negustorii il tineau si il amenintara sa il ucida daca nu avea sa imparta cu ei comoara ; legându-i o funie de gât, l-au târât in piata publica. Tocmai atunci multimea intilni pe proconsul care se ducea la Episcopul Stefan. Informat de pricina acestei agitatii, inaltul magistrat intreba pe Iamvlih cum gasise comoara aceea si unde o ascundea. Tânarul ii raspunse ca nu gasise nimic ci ca avea banii aceia de la parintii sai. Cum i se puneau intrebari despre tara lui si despre neamurile sale, el raspunse : „De aici sint daca acest oras este Efes iar parintii mei sint cutare si cutare”. Aceste nume fiindu-i  necunoscute proconsulului si mai ales neobisnuite, acesta se mânie si il acuza pe Iamvlih ca vrea sa il insele in timp ce monezile, vechi de peste doua sute de ani, marturiseau ca gasise o comoara. Iamvlih cazu la picioarele sale si il implora sa ii arate unde se afla imparatul Deciu. Când i se raspunse ca acesta era mort de multa vreme, propuse proconsulului sa il urmeze pina la pestera, ca sa-i arata ca plecase cu adevarat sa se refugieze cu cei care ii tineau companie pentru a scapa de persecutiile lui Deciu. Proconsulul impreuna cu Episcopul si o mare multime se dusera la pestera unde fura descoperite tablitele de plumb purtând numele acelor Sfinti tineri. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu. Proconsulul si Episcopul scrisera apoi imparatului Teodosiu ca aparitia miraculoasa a celor sapte tineri morti de multa vreme era o dovada evidenta a reinvierii trupurilor. Imparatul se precipita la Efes, vizita pe Sfintii copii si le scalda picioarele cu lacrimile sale. Dupa ce au vorbit indelung de povestea lor suveranului si Episcopilor prezenti, Maximilian si cei care il insoteau se lasara incetisor la pamint si adormira pentru totdeauna de somnul mortii. Teodosiu dadu ordin sa fie facuta sapte sarcofage din aur si sa fie cinstiti tinerii cei Sfinti prin mari sarbatori la care invita pe toti locuitorii din Efes, atit bogati cit si saraci. Dar in noaptea urmatoare Sfintii ii aparura in vis cerându-i sa le lase trupurile de-a dreptul pe pamint in pestera lor in asteptarea invierii.

Pestera celor Sapte Adormiti identificata de traditie cu aceea in care si-a dat sufletul Sfânta Maria Magdalena, deveni un renumit loc de pelerinaj. Cultul lor se intinse in intreaga lume Crestina si se regaseste chiar si in traditia islamului.

Iar cei sapte tineri, si-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a douazeci si doua a lunii octombrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii moastelor Preacuvioasei Maicii noastre si Mucenitei Evdochia.

Aceasta Sfânta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lânga ceilalti prizonieri si apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încât îi învata si îndemna la rabdare si viata sfânta pe toti robii. Iar femeile persilor aflând de la robi despre ea, si ele o iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pârâta, a fost în multe feluri si în multe rânduri groaznic chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tatuil, care spânzurat s-a savârsit.

Cosma EtolianulTot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului noul Mucenic si întocmai cu Apostolii Cosma (Etolianul), care a marturisit în Albania la anul 1778 si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august04.htm

3 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri: Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac).

Cuviosul Isaac sau IsaachieSfântul Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395), traind în dreapta credinta. Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.

Însa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis: „Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi”. Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: „Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a raspuns: „De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc”. Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.

Iar preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit. Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stefan, papa al Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea ipatilor Valerian si Galiin, în cetatea Romei. Si fiind ascuns din pricina prigoanei ce bântuia atunci, învata pe cei ce mergeau la dânsul credinta în Hristos si-i boteza, facând pe multi preoti si diaconi si citeti. Dintre acestia unii, fiind prinsi si marturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Pentru acestea Fericitul Stefan s-a vadit pe sine, si fiind adus la capistea lui Aris, a clatinat-o cu rugaciunea sa si o parte din ea a cazut. Atunci fugind ostasii, el a mers la mormântul Mucenitei Lucia, si acolo savârsea jertfa cea fara de sânge. Acolo i s-a taiat capul de catre ostasii ce-l cautau.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Ioan, egumenul Manastirii Patalariei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Salomeea mironosita, care cu pace s-a savârsit.

Sf. SalomeeaSotie a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului. Ea l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui. Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa acorde fiilor ei un loc de cinste. Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).

Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea. Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august03.htm