În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel.

Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Nero, ucenici fiind Sfântului Pavel, şi au mărturisit la Colose oraşul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiştea lor din Colose, sfinţii, cu alţi creştini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalţi când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind şi ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu mai-marele Efesului şi au fost bătuţi de el, dar nesupunându-se a face jertfa la idolul ce se chema de dânşii Mina, i-au îngropat până la brâu şi aşa i-au ucis cu pietre, săgetaţi fiind întâi de copii mici cu săgeţile.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi a Sfinţilor Mucenici Valerian şi Tiburtie.

Aceştia au suferit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Cecilia era din Roma, din neam strălucit. Deci măritând-o după Valerian, l-a adus la credinţa în Hristos şi l-a hotărât a petrece în curăţie. Iar Valerian a întors pe Tiburtie, care îi era frate bun, şi la atâta faptă bună s-a ridicat Tiburtie încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Dar, fiindcă îngropau ei moaştele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâţi la Tuschie Almachie prefectul cetăţii şi, fiind aduşi înaintea lui şi mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi pe seama lui Capelarie Maxim să li se taie capetele. Acesta după ce a tăiat pe sfinţi, văzând îngeri petrecând şi purtând ca nişte odoare sufletele mucenicilor, a crezut şi el. Iar Sfânta Cecilia, fiind băgată într-o baie foarte tare înfierbântată, a fost silita să stea în ea trei zile. Apoi din porunca prefectului i s-a tăiat capul acolo în baie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim Capelarie, care prin bătaie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea nevoinţei Sfinţilor Mucenici Marcu, Ştefan şi a altui Marcu.

Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian şi a mai-marelui Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinşi, şi pe Hristos în privelişte mărturisind şi multe chinuri suferind şi nevrând a se lepăda de Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menignu Piuarul.

Acesta era din colonia Elespontului din cetatea Parios. Şi auzind pe oarecare ostaşi strigând în piaţă că Nazarineanul Iisus venind noaptea a furat pe cei legaţi ai noştri, aprinzându-se foarte cu duhul, multă grijă punea ca să câştige mucenicia. Căci în aceeaşi cetate a sfântului mulţi mucenici fiind închişi prin închisori de paznici, uşile fiind încuiate, sfinţii au fost dezlegaţi din legături de dumnezeiesc înger şi, nefiind găsiţi, foarte s-au tulburat mult prigonitorii. Iar Menignu auzind şi dumnezeiesc glas chemându-l pe el şi îndemnându-l către lupte, n-a zăbovit. Ci dând înapoi stăpânilor hainele ce le luase spre înălbire, şi poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de chinuitori, apoi aruncat la pământ, spânzurat pe lemn, strujit, şi degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci adus fiind înaintea tiranilor şi nevrând ca să jertfească, a fost osândit la moarte; şi fiind lovit de gealat cu sabia, şi-a dat Domnului duhul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avva.

Acesta era din neamul israeliţilor. Lăsându-şi el părinţii şi patria, şi bogăţia, a urmat unui monah şi, luând chipul monahicesc, a petrecut împreună cu monahul câţiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Eusebie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas Avva în locul lui. Şi petrecând acolo treizeci şi opt de ani, pururea a sporit întru fapte bune, ca şi cum atunci ar fi început. Încălţăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată; mâncarea lui era atât de puţină, încât să dea numai puţină putere trupului; de prisos socotea încă şi băutura de apă; fiind încins cu grele lanţuri de fier, prea puţin şedea; iar partea cea mai multă de zi şi noapte o petrecea stând drept şi făcând rugăciune. Sta şi pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; nimeni nu l-a văzut pe el culcat. Iar după ce a fost făcut egumen şi proistos monahilor de acolo s-a arătat pe sine înaintea ascultătorilor fraţi chip şi pildă de înţelepciune şi de faptă bună. Aşa trăind şi multe zile făcându-şi, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristofor şi Eufimia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Talaleu şi Antim, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata şi din deal slobozit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea chinuirii Sfinţilor Mucenici Agapion, Sisinie şi Agapie.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru ierarhul şi făcătorul de minuni Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit şi Bulgaro-Chiricos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie22.htm

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi. Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor (Silistra).

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos. Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: „Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin”. Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie20.htm

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).

Acesta se tâlcuieşte robul Domnului, ori mărturisit, şi era din pământul Sihem, din ţarina lui Vitaharam. El a trăit mai înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei Ahav şi apoi lui Ohozia. După ce a trimis Ohozia către sfântul şi marele Prooroc Ilie doi căpitani cu câte cincizeci de oameni, să-i spună să se pogoare din munte şi să meargă la el şi aceştia prin rugăciunea proorocului au fost arşi, împreună cu cetele lor, de focul căzut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca să-l cheme şi să i-l aducă înainte pe al treilea căpitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a căzut la picioarele lui şi s-a rugat să nu-l arză, ci să se pogoare şi să meargă la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a făcut aceasta, aşa cum se pomeneşte în cartea a patra a regilor. Şi de atunci şi în urma părăsind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, făcându-se ucenic al lui, şi proorocind multe a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta şi, fiindcă mărturisea pe Hristos, a stat înaintea stăpânitorului Antiohiei şi neînduplecându-se a jertfi la idoli a fost bătut cu vine de bou; după aceea i s-au dezrădăcinat unghiile. Apoi fiind dus la un jertfelnic idolesc, a poruncit ca să-i deschidă cu sila mâna dreaptă şi să-i pună în ea cărbuni aprinşi şi tămâie, căci socotea stăpânitorul că nu va putea suferi, ci va arunca cărbunii împreună cu tămâia deasupra jertfelnicului idolilor şi prin aceasta să se arate că a adus jertfa la idoli. Iar pătimitorul pentru Hristos a stat cu mare bărbăţie neschimbat şi netulburat, fără a mişca mâna cea dreapta a sa, arătându-se cu adevărat mai puternic decât arama şi fierul, până când focul i-a mâncat toata carnea mâinii drepte a lui şi a căzut focul singur pe pământ; căci a ales viteazul luptător al adevărului cu cuget bărbătesc şi întărit că mai bine să-i ardă mâna lui, fără a o mişca cât de puţin, decât să se arate păgânilor că a adus tămâie şi jertfă demonilor. Pentru aceasta şi în chinul acesta şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, luând de la Dânsul cununa mărturisirii. Deci pe viteazul acesta luptător l-a cinstit cu cuvinte de laudă ritoriceşti atât Marele Vasile cât şi dumnezeiescul Hrisostom.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, în anii două sute optzeci şi nouă, trăgându-se din ţara isaurilor, ostaş cu meşteşugul. Deci, lăsând viaţa ostăşească, petrecea prin pustietăţi, în care aflându-se, făcea multe vindecări şi minuni. A fost însă pârât de oarecare vânători şi a fost adus la Diocleţian şi credinţa în Hristos mărturisind a fost trimis la eparhul Achilin însoţit de o sută cincizeci de ostaşi, care în loc să piardă pe sfântul, au crezut şi ei în Hristos, datorită minunii ce a făcut sfântul în acea călătorie; căci, fiind ostaşii însetaţi, a scos sfântul apă şi i-a adăpat în loc fără de apă. Deci eparhul primind pe sfinţi în mâinile sale, i-a dus la un loc şi a pedepsit pe sfântul Azi cu multe răni şi chinuri că doară văzând ceilalţi să se teamă. Apoi l-au spânzurat pe el pe o roată şi sub el a aprins un foc mare, dar văpaia s-a stins şi sfântul a rămas nevătămat. Pentru aceasta femeia eparhului şi fiica lui au crezut în Hristos. Atunci eparhul a poruncit mai întâi să se taie capetele celor o sută şi cincizeci de ostaşi şi femeii şi fiicei sale, iar mai în urmă a poruncit să bată pe sfântul cumplit şi să-i taie şi lui capul. Şi aşa fericiţii pătimitori pentru Hristos au luat cu toţi cununa cea neveştejită a mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei, soţia şi fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doisprezece ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a săvârşit fiind sfâşiat de fiare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împărăţiei lui Aurelian în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii două sute şaptezeci şi doi, fericitul acesta Iliodor aflându-se în aceeaşi cetate şi pe Hristos propovăduindu-L cu îndrăzneală, a fost pârât la guvernator. Deci stând cu faţa înaintea lui şi auzind multe măguliri şi fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat şi strujit şi ars cu făclii aprinse; a căror iuţime de chinuri străbătând pe sfântul la inimă zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi”. Şi îndată a venit glas din cer, zicând: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt”. Acest glas auzindu-l acei ce ţineau făcliile, către acestea văzând încă şi patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat şi l-au ruşinat. Pentru aceasta fiind aruncaţi în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul să fie încins un bou de aramă şi înăuntrul lui să fie băgat mucenicul lui Hristos. Deci, după ce l-au băgat în el, a făcut rugăciune sfântul, iar boul ce scânteia s-a făcut îndată rece şi mucenicul cânta înăuntrul lui. Deci guvernatorul, auzind pe sfântul cântând, s-a spăimântat şi apropiindu-se acolo şi cunoscând că boul ce cu puţin mai înainte era foarte arzător s-a prefăcut în foarte rece, a zis către sfânt: „O, cap necuvios, vrăjile tale şi acest foc l-au biruit”. Iar sfântul i-a răspuns: „Vrăjile mele sunt, Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac”. Şi învoindu-se guvernatorul, sfântul a intrat pe ascuns în capiştea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toţi idolii, şi făcând în acesta rugăciune, îndată s-a făcut cutremur şi din acel cutremur au căzut jos toţi idolii şi s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic în faţa divanului său şi, umplându-se de mânie, a poruncit să fie spânzurat sfântul şi să i se bată cuie înroşite în cap, pe care sfântul le-a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci văzând guvernatorul că nu se biruieşte sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanţuri grele, să-l ducă la cetatea Atalenilor. Şi, după ce l-au dus acolo, iarăşi l-au întors înapoi şi iarăşi a stat  cu faţa la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor şi văzându-l neînduplecat, a poruncit să fie băgate, în deschizăturile lemnului pentru chinuri, mâinile şi picioarele mucenicului. Şi arzând în foc o tigaie mare, l-a băgat în ea. Dar sfântul stând în mijlocul tigăii îşi făcea rugăciunea şi pe cei ce erau împrejur îi îndemna să intre în tigaie, încredinţându-i că vor rămâne nevătămaţi de foc. Crezând cuvintelor lui, au intrat mulţi dintr-înşii şi, rămânând nevătămaţi precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”. Acestea, după ce le-a văzut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut să răpească pe sfântul din mâinile lui. De aceea a poruncit ca să-l ducă pe el iarăşi la Maghido. Şi după ce a ajuns în cetate, iarăşi a fost înfăţişat la cercetare. Şi după ce a vorbit multe şi nu s-a înduplecat sfântul să jertfească idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie să i se taie limba şi, spânzurându-l, să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu şi-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Şi făcând sfântul semn cu mâna către cei ce-i trăgeau, ca să-i dea lui puţină vreme de rugăciune, a stat la rugăciune şi, plinindu-şi rugăciunea, i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor şi Eufimia şi cu fiii lor şi Sfântul Panharie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie19.htm

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din ţara galaţilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi au fost rânduiţi doisprezece slujitori de l-au bătut şi l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: „Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?” Iar el a răspuns: „Pe Dumnezeul creştinilor”. Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: „Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.

Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului prunc care, întrebat fiind de eparhul: „pe care Dumnezeu se cade a-l cinsti” şi răspunzând: „pe Hristos”, pentru care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestinianul.

Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi.

După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie18.htm

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârşit şi el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe, rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit, după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Şi trimiţând împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: „Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi”. Şi, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.

Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul aşa: „Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: „Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd”. Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulţi a adus la credinţa lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: „Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii”. Şi aceasta zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie10.htm