A venit cum va spuneam si primul TRIBUT care trebuie platitit de catre Iohannis pentru pastrarea primei functii in stat!

România cumpără noi avioane second-hand F-16, din Portugalia! În plină criză de bani, cu un deficit de aproape 4,5%, Guvernul a decis că mai cumpere câteva avioane de atac, vechi, din Portugalia. După avizul din CSAT, pentru că așa se face în cazul proiectelor ce depășesc 100 de milioane de lei, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a cerut, în ședința de Guvern, ca proiectul de lege să ajungă cât mai repede, pentru a trece în procedură de urgență, în Parlament.

Image result for iohannis usa

”Este vorba de continuare a consolidării primei escadrile de F 16. Are avizul Consiliului Legislativ. Propun ca proiectul de lege să fie trimis în procedură de urgență în Parlament. Am comunicat cu partea portugheză de la care se achiziționează avioanele și s-a amânat, deja, de două ori termenul de preluare. În contract sunt implicate SUA, pentru că prin ele se achiziționează.”, a spus Nicolae Ciucă. – stiripesurse.ro

Ca si completari la acesta informatie:

– aceste avioane sunt facute prin anii ’50 si sunt atat de proaste incat daca e prea cald, sau prea frig, nu se pot ridica de la sol.

– cat s-a taiat de la educatie acum cand se face bugetul? 2 mld de lei, cat costa aceste rebuturi de avioane? 2 mld de lei, deci, despre ce vorbim?

Dar ce va spuneam eu de nota de plata care trebuie platita de Iohannis ca sa-si pastreze pozitia de presedinte?

,,Nota de plată agreată de Iohannis cu Trump in privinţa României”

Si cine va spuneam ca e alesul pentru functia de presedinte inca dinainte de alegeri?

Analiza pertinenta care demonstreaza de ce domnul Iohannis nu are cum sa fie niciodata primul in optiunea cetatenilor la alegerile prezidentiale!

Urmeaza gazele din Marea Neagra!

Urmariti va rog si alte actiuni antinationale ale strainului de neam si tara Klaus Iohannis, la categoria: Klaus Iohannis

Iar foarte detaliat despre halul in care am ajuns, aflati citind rubrica: Distrugerea Romaniei

Motivul pentru care Klaus Iohannis merge in vizita pe 22 Decembrie in Statele Unite

Iata ce aflam astazi: Curtea Supremă a stabilit că dosarul lui Klaus Iohannis în care ANI cere să fie sancţionat pentru incompatibilitate va fi judecat pe 14 ianuarie 2015. – gandul.info

klausss

Iar o alta stire pe care o aflam tot astazi: Preşedintele ales, Klaus Iohannis, va face o vizită la Chişinău la finalul acestei săptămâni şi o altă vizită în Statele Unite ale Americii, înainte de depunerea jurământului în plenul Parlamentului şi exercitarea efectivă a mandatului, au declarat, marţi, pentru Medifax surse oficiale. – nasul.tv

Si hai sa vedem ce a declarat zilele trecute presedintele ales:

“În campanie, mi-am asumat respingerea unor proiecte de exploatare care pun în pericol oamenii şi mediul. Astăzi, reiterez ideea şi vă spun că nu voi accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere, fără garantarea siguranţei totale pentru sănătatea oamenilor şi fără protejarea mediului înconjurător şi intereselor comunităţilor locale”, a scris duminică Klaus Iohannis într-o postare pe Facebook.

“Nu voi accepta ca proiecte precum ‘Roşia Montană’ şi  ‘gazele de şist’ să fie promovate pestenoapte şi în condiţii care pun în pericol oamenii şi mediul”, se arată în fragmentul din  “angajamentele preşedintelui Klaus Iohannis” care însoţeşte postarea pe Facebook a preşedintelui Iohannis.

În două ore, postarea a strâns peste 22.400 de aprecieri pe Facebook, peste 1.000 de distribuiri şi numeroase comentarii. – gandul.info

Deci treburile se leaga foarte bine dragii mei, daca stiti sa cititi printre randuri. Un presedinte ales cu 55% din voturi,  aprobat de Curtea Constitutionala este amanat pentru la anul de Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea luarii unei decizii in ceea ce priveste compatibiliatea cu functia de presedinte.

Acum urmeaza marea intrebare: de ce este amanat?

Pai tocmai ca Iohannis sa poata face aceasta vizita in SUA, care nu cred ca este deloc intamplatoare,  ci a fost chemat de catre cei care l-au pus in functie, o vizita in care i se va spune clar in fata, ori esti cu noi si dai drumul la exploatarile gazelor de sist si a aurului de la Rosia Montana, ori adio presedentie.

Sa vedem ce va alege noul presedinte aflat in proba. Eu cred ca va alege sa le faca jocurile, dar poate vom avea parte de vreo surpriza si atunci vom avea alte alegeri la primavara in care Doamna Macovei ar fi prima in block start-uri, papusa perfecta a elitelor.

Dar ar mai fi o varianta, s-ar putea ca Iohannis sa le promita de toate americanilor si apoi sa faca tot cum stie el, caz in care isi pune practic in pericol libertatea, pentru ca sunt sigur ca are si el pete negre in CV si daca nu, i se pot inscena. Ramane sa urmarim, oricum treaba este cat se poate de serioasa.