În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: „Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.

Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei.  Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.

Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.

În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le „Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”

Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, „Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie28.htm

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon.

Marcu Apostolul, care si Ioan se cheama (de care pomeneste Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit istet la lucru evanghelicesc, si asa era de lipit si iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se departau bolile.

Însa s-a aflat si alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola catre Romani, si a fost episcop la Apamia Siriei.

Alt Ioan Acridomelitrofos (adica se hranea cu mugur si cu miere) îmbracat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomeneste Fericitul Pavel în Epistola catre Romani, si acesta a fost episcop în Diospol, care facându-se locas al Sfântului Duh, si propovaduind Evanghelia a trecut catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Epiharis.

Epiharis, mucenita lui Hristos, a trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian, si a fost prinsa de Chesarie eparhul. Marturisind cu îndrazneala numele lui Hristos, au atârnat-o si i-au sfâsiat trupul si au chinuit-o în multe feluri. Ea si-a primit sfârsitul prin sabie, si asa si-a dat fericitul si cinstitul suflet lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Ignatie, ce a fost egumen la Manastirea Mântuitorului Hristos, ce se cheama Valea-Adânca.

Acest sfânt a fost din a doua eparhie a Capadociei pe vremea împaratilor Nichifor si Ioan. Din pruncie el a fost daruit lui Dumnezeu de parintii lui ca si Sfintitul Samuel. Si fiind învatat, adeverirea petrecerii calugaresti de Vasilie, ctitorul mânastirii, si trecând prin toate treptele bisericesti, a fost hirotonit preot si pus egumen. El a crescut si a înmultit mânastirea spre venituri, si spre toate cele ce trebuiau; a zidit si dumnezeiesti biserici Sfântului Arh. Mihail, vazatorului de Dumnezeu Ilie, si a facut si alta sfânta biserica a Sf. Apostoli la un târg din afara cetatii si altele. Iar în zilele de prigoana s-a nevoit vitejeste împotriva celor ce biruiau atunci, pe care-i hirotonise Andart, cel fara de lege si fara Dumnezeu, care toata lumea a tulburat-o cumplit. Iesind acesta de acolo, s-a dus la Constantinopol si a facut sfinte odoare si semnul Domnului nostru Iisus Hristos si Evanghelie ferecata cu argint, pe care a si trimis-o prin fratii ce erau cu dânsul la acea mânastire. Iar el zabovindu-se acolo a cazut în boala, de care vazând ca se topea de tot si încet-încet îi grabea moartea, se silea sa mearga la mânastirea sa. Sosind la Amoreea si-a luat sfârsitul vietii, si a fost îngropat la o biserica cinstita a acelui oras. Si daca a trecut un an, au vrut parintii mânastirii sa-i ia moastele, si deschizându-i sicriul, i-au aflat trupul întreg si nestricat si plin de minunat miros. Si l-au adus la mânastirea lor, si l-au pus în tinda bisericii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.

Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Sfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: „O, tata!” Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Pafnutie Egipteanul.

Sfantul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt si s-a nevoit in desert. In timpul persecutilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa ii fie adus inainte. Sfantul neasteptand dupa acestia de au fost trimis sa il aduca,s-a infatisat inaintea guvernatorului pentru a marturisii pe Hristos si pentru a primii mucenicestile cazne.

Dintre soldatii care l-au pus la cazne, Dionisie si Callimachii, vazand puterea cu care Dumnezeu il tinea pe mucenic neatins au crezut in Hristos Mantuitorul ei insisi, fapta pentru care le-au fost taiate capetele. Dupa aceste cazne Sfantul Pafnutie a fost aruncat in inchisoare unde dintre cei inchisi adduce la Hristos un numar de 40, acestia fiind si ei martirizari prin arderea cea de vii.

Continuă lectura →

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel. Iar dupa aceea mergând la Antiohia, a fost data la fiare salbatice de Alexandru, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singuratate într-un munte, ce se zice vechea Selevchie si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.

• Sf. Tecla pe orthodoxwiki

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Coprie.

Acest sfânt parinte s-a nascut în gunoi lânga Mânastirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmarita de agareni, cu alti multi crestini care fugeau catre Sfântul Teodosie ca sa scape. Dupa ce s-au dus pagâni, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat calugarii pe copilul ce se nascuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi) si a fost hranit cu laptele unei capre, care pastea în câmp împreuna cu celelalte. Iar când stia vremea ca trebuie sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si iar se întorcea la turma. Daca s-a facut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, si s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Caci pazind curatia sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele salbatice. Asa, într-una din zile, aflând un urs în gradina mâncând laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara. Si poruncindu-i, cu ruga marelui (Teodosie), n-a mai cutezat ursul altadata sa mai intre în gradina. Si în munte suindu-se cu un magar la lemne, si aducând lemnele iarasi a venit un urs, si a apucat magarul sa-l vatame.

Dar sfântul a prins pe urs, si a pus lemnele pe el zicându-i: „Nu te voi lasa, ca acum trebuie sa faci tu slujba magarului pâna se va tamadui”. Si prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul si cara lemne. Acest sfânt servind la bucatarie, când undea caldarea de se varsau bucatele, negasind la îndemâna lingura cea obisnuita, îsi baga mâna goala în caldare de potolea undele si nu se vatama.

Ajungând el la nouazeci de ani, stralucea între parintii aceia ca soarele, împodobit fiind cu preotia si cu tot felul de virtuti. Si stând într-un loc ascuns îsi tindea rugaciunile catre Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, si venea împreuna cu dânsul si cânta. Si mai pe urma zise catre dânsul: „Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale; vino catre noi la locul care-ti este gatit”. Si daca auzi aceasta minunatul, peste putine zile se îmbolnavi si sarutând pe sfintii parinti, se duse cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Siluan Athonitul.

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.

Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, „cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând” (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: „Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”, pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul „dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) „la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat „blând si smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

Sf. Siluan Athonitul pe ro.orthodoxwiki.org :

• http://ro.orthodoxwiki.org/Siluan_Athonitul

Ale texte :

• in pagina: Parintele Rafail Noica
• Parintele Zaharia de la Essex – „Tine mintea ta în iad si nu deznadadui” – mesaj al lui Dumnezeu pentru timpul nostru
• Maxime Egger – Un cuvânt de mântuire – Cuviosul Siluan Athonitul, „Tine mintea ta în iad si nu deznadajdui”

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie24.htm

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicându-i: „Ascultata a fost rugaciunea ta”. Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batrânetilor si a sterpiciunii Elisabetei.

Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zamislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfântul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazându-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : „Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale” (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era batrân, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, rânduiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca – pentru necredinta lui, dar si ca sa învete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramâne în mutenie pâna ce se va naste pruncul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savârsit în Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.

Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.

Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfânta s-a nascut în Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a îmbracat schima monahiceasca, având ea doisprezece ani. Deci pogorându-se împreuna cu alte fecioare la fântâna ca sa-si scoata apa si vazând multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care îi prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati într-o corabie, si aflând ea ca sunt legati pentru Hristos, îmbarbatându-se, a intrat si ea între dânsii, rugându-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o învata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrând ea, a stat înaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat în obraz caci îsi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost învatata de Apostolul Pavel când a fost acolo, si împreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neîntinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.

Crezând multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus în Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragând cu dânsa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecându-si viata împreuna, si multe puteri de minuni aratând, catre Domnul s-au dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind în Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie23.htm

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Dintre ei, Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în chinuri. Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu Dorimedont, li s-au tăiat capetele.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, şi cei împreună cu dânsul.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie19.htm

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei.

Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina. Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile. Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni. Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei. Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

Această sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia. Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă. Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie18.htm

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor, Sofia.

Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).

Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.

După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.

Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia.

Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creştin.

Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculţă prin locuri colţuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier şi arzându-i limba.

Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viaţa aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota.

Aceşti sfinţi au fost bătuţi, li s-au tăiat degetele mâinilor şi au fost băgaţi în temniţa întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota.

ÎmpaÎmpărăţind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, şi a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părţile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, şi neputând să o plece ca să lase credinţa în Hristos, au atârnat-o şi i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu şi răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.

După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniţă şi după opt zile s-a deschis temniţa singura, iar păzitorii s-au spăimântat şi degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, şi văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: „Cine eşti tu?” Iar sfânta i-a zis: „Ţi s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că eu sunt Teodota”. Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.

A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idoleşti şi cu alţii dimpreună, ca să risipească cenuşa trupului sfintei. Aceştia destupând gura cuptorului, au fost arşi amândoi de para focului, iar ceilalţi au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe, şezând şi cântând; şi a ieşit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se şi cântând.

După aceea, plecând Simpliciu la Bizanţ (Constantinopol), a poruncit să ia şi pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Şi abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: „De nu te vei pleca mie să jertfeşti la zei, te voi ucide pe grătar încins”. Iar ea zise lui: „De va intra şi Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine şi va birui focul, voi jertfi şi eu zeilor tăi”. Şi a zis Simpliciu către Doroteu: „Intră cu dânsa având pe zei ajutor”. Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieşit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăşi sfânta, şi dusă la Bitinia. Şi când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiştea idolilor să facă rugăciune.

Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părţi, şi să fie despicată cu fierăstrăul. Şi făcându-se aşa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulţumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; şi aşa i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs (Pileus) şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.

Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie17.htm

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Muceniţe şi Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia.

Această sfântă a trăit în zilele lui Diocleţian (între 284 şi 305). Fiind prinsă, pentru mărturisirea în Hristos a fost chinuită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi scăpând cu darul lui Hristos de toate nevătămată, în sfârşit a fost aruncată ca sa fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simplă muşcătură de urs. Iar părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului.

După ce persecuţia lui Diocleţian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspăt care răspândea o mireasmă dumnezeiască.

La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la Calcedon, prăznuit la 11 Iulie.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Meletina.

Această sfântă era din Marchinopolul Traciei (adică din cetatea lui Marchian), pe vremea împăratului Antonie şi a ighemonului Antioh. Făcând multe minuni, răsturnând idolii la pământ cu rugăciunea sa, şi zdrobind pe Apolon şi pe Hercule, şi aducând pe mulţi către Hristos, a fost condamnată să i se taie capul. Însă fiind dusă la soţia ighemonului ca să o întoarcă cu amăgiri, ea a făcut-o şi pe aceasta creştină. După ce i s-a tăiat capul, zăcând cinstitul său trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergător la patria sa, a cerut moaştele sfintei, şi ighemonul nebănuind nimic în aceasta, i le-a dat.

Luând acesta sfintele moaşte, şi punându-le într-un sicriu, sârguia a merge la patria sa. Şi călătorind el pe mare, a căzut în boală şi a murit, iar corabia abătându-se la un colţ de mare, la ostrovul Limnului, a fost aşezat acolo sfântul trup al muceniţei, şi lângă dânsa iubitorul de mucenici Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ciprian de Cartagina.

Pe ro.OrthodoxWiki.org, articolul dedicat sfântului ierarh mucenic Ciprian al Cartaginei (+258).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie16.htm