În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.
Acestia au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian (catre 304). Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, si din norocire ostas. Iar Prov era din Sida Pamfiliei. Si Andronic din cetatea Efesului Ioniei. Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele. A fost dat si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar viteazul Prov a fost batut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma, facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit. Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul.
Acest sfânt fiind foarte tânar, ramase sarman; deci fiind în saracie, îl lua în casa tatal Sfântului Ioan Damaschin ca sa-l creasca; acesta având multa avere si marire lumeasca, a luat în casa sa pe oarecare dascal învatat si întelept, având vrednicia de asingrit, care si acesta se numea Cosma; si i-a dat pe seama-i pe fiul sau Ioan si pe Cosma, fiul sau cel de suflet. Acela punând nevointa asupra lor cu învatatura, în scurta vreme tinerii au învatat tot mestesugul cartii: adica gramatica si filozofia si înca nevoindu-se si cu astronomia, muzica si geometria; dintru aceasta se aratara tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este voia sa-i cunoasca de învatati spre toate lucrurile, se vor adeveri din cartile pe care le-au facut. Dupa aceea ducându-se ei la lavra Sfântului Sava, se facura monahi. Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de catre Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte de toti Ierusalimtenii, a fost facut episcop la Maiuma. Deci petrecând bine si povatuindu-si turma spre hrana cea mântuitoare, foarte batrân fiind a raposat în Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina.
Aceasta a fost chinuita în zilele împaratului Diocletian, fiind adusa înaintea guvernatorului Lisie, în cetatea anazarbenilor; deci mai întâi a fost batuta cu vine de bou crude, si i s-au ars picioarele cu fiare arse; apoi i s-au zdrobit oasele cu lemne si au deznodat-o din toate încheieturile. Apoi bagând-o în temnita si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara.
Sfânta aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Deciu si Valerian din cetatea Romei, si era calugarita împreuna cu alte fecioare la o mânastire. Deci pârâta fiind la guvernator si adusa fiind înaintea lui în legaturi de fier, a fost batuta peste obraz si golita si arzând-o cu foc, o picau pe deasupra cu iarba pucioasa, cu untdelemn si cu smoala. Dupa aceea au spânzurat-o pe un lemn, i-au taiat sânii si i-au scos unghiile; apoi i-au taiat mâinile si picioarele si i-au scos dintii din radacina. În cele din urma si-a primit sfârsitul prin sabie.
Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie12.htm
Acesta era din Cezareea Palestinei si luându-si femeie a nascut patru fete proorocite. De acesta pomeneste dumnezeiescul Luca evanghelistul la Faptele Apostolilor. A fost facut si diacon de catre apostoli la lucrarea sfintilor, împreuna cu Stefan si cu ceilalti. Acesta a luminat Samaria si a botezat pe Simon vrajitorul, care se fatarnicea; si rapit fiind de îngeri a aflat pe etiopianul famen, pe care învatându-l l-a botezat. Dupa aceea fiind adus de înger la cetatea Azot a luminat-o si pe aceasta cu cuvântul sau. Apoi a mers la Tralia cea din Asia, în care facând minuni si zidind biserica, s-a mutat catre Domnul.
Acestia fiind din parinti cucernici, care locuiau în Palestina si aveau grija iubirii de oaspeti, prin sârguinta parintilor lor au învatat toata filozofia cea sfânta si cea elineasca si s-au calugarit, apoi au fost hirotoniti preoti. Pe atunci tulburându-se pagânul Teofil împotriva icoanelor si oprindu-le de la închinare, au fost trimisi acesti preaîntelepti de catre cel ce era atunci patriarh de Ierusalim, catre acel hulitor de Hristos împarat pentru pricina aceasta; înaintea caruia stând de fata si mustrându-l ca pe un luptator împotriva lui Dumnezeu au fost închisi în temnita amândoi multa vreme. Dupa aceea spurcatul chemând pe fercitul Teodor la el din temnita si batându-l rau si înfierându-i obrazul cu stihuri iambicesti l-a trimis iarasi la temnita. Iar pe Sfântul Teofan, patimind si el asemenea, l-a trimis în Tesalonic la închisoare. Dupa moartea pagânului Teofil, fiind chemat de la închisoare de Mihail si Teodora, binecredinciosii împarati, a fost facut mitropolit Bisericii din Niceea de patriarhul Metodie, care a risipit erezia luptei împotriva icoanelor; si ocârmuind Biserica si turma sa precum iubeste Dumnezeu, a trecut din viata aceasta.
Sfântul si a toata lumea al saptelea Sinod, s-a tinut la Niceea, a doua oara, în zilele împaratului Constantin si ale Irinei maicii sale; în ale lui Adrian papa Romei si Tarasie al Constantinopolului; Politian al Alexandriei, Teodoret al Antiohiei si Ilie al Ierusalimului. Erau Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, trei sute saizeci si cinci; care s-au strâns împotriva luptatorilor icoanelor si au anatemizat cu scrisoare anume tot eresul si pe capeteniile eresurilor, apoi pe toti luptatorii împotriva icoanelor, poruncind si întarind cu scrisoare, cum ca cel ce nu va cinsti sfintele icoane, este strain de dreapta credinta. Au dogmatisit ca cinstea icoanei se ridica la chipul cel dintâi; si cum ca cel ce cinsteste icoana, cinsteste pe însusi cel ce este înfatisat în aceasta. Si asa rânduind si întarind dreapta credinta, s-a dus fiecare la scaunul sau.
Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.
Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.
Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: „Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?”
Acestia au trait la Roma pe vremea împaratiei lui Maximian (catre anul 296). Serghie era primicer din scoala centiliilor, iar Vah era secundicer din aceeasi scoala. Deci, învatându-se si urmând din început credintei crestinilor, si dumnezeiestilor Scripturi, si fiind pârâti la împaratul, îi silira sa faca împreuna cu dânsul jertfa de idoli; si ei neprimind nicidecum aceasta, i-au descins de brâie si le-au luat portul cel de podoaba, ce purtau împrejurul grumajilor, si i-au îmbracat cu port femeiesc, si i-au dus în mijlocul târgului, ca sa-i ocarasca, încarcati de lanturi. Apoi au fost trimisi la guvernatorul Antioh – un dregator cu deosebire crud – în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aci apropiindu-se, din aratare îngereasca s-au umplut de îndrazneala si de putere dumnezeiasca, si întâi Vah fiind batut cu vine de bou crude multa vreme, si-a dat duhul în aceste chinuri. Iar lui Serghie facându-i-se strânsori în multe chipuri, si bagându-i în picioare încaltaminte de fier, si silindu-l sa alerge departe, dupa aceea bagându-l în temnita, si iarasi pironindu-se cu aceleasi rani de încaltaminte, i s-a taiat capul.
Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.
Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: „Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu”. Deci zicând şi el: „Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat”, o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.
Acesta, întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari, cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.
Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, 
Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.
Vremuritulburi 