În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea celui dintre sfinti Parintele nostru Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea pulberei ce a cazut cu dumnezeiasca iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

În anul al optsprezecelea al împaratiei lui Leon cel Mare, care se numea si Marcel, în sase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiaza, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obisnuita întunecare a norilor prefacându-se în roseata, se parea ca are sa arda toata lumea. Atâta a înspaimântat pe toti oamenii, încât numai privind cerul, toti socoteau ca, de va cadea ploaie din acest fel de nori înrositi, negresit ploaia aceea va fi foc si para, care are sa arda ca ploaia de foc care a cazut si a ars Sodoma. Asadar pentru asteptarea aceasta cu îndoiala, toti crestinii nazuiau la sfintele biserici si se rugau lui Dumnezeu cu rugaciune si cu plângere. Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunatatea Sa, a poruncit norilor si au plouat o ploaie neobisnuita si straina, care pricinuia frica între cei pacatosi. Caci începând ploaie de cu seara, a tinut pâna la miezul noptii.

Iar ploaia ce cadea era o pulbere neagra, si ardea foarte, asemenea cu cenusa din cuptorul cel cu foc. Si atât de multa a cazut, încât s-a aflat pe deasupra pamântului si peste caramizile caselor mai groasa de o palma barbateasca. Si a ars si a pârjolit toate ierburile pamântului si sadurile si copacii. Era înca si foarte greu de spalat. Însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât si pacatul cel greu de spalat. Caci dupa aceasta, au cazut multe si cumplite ploi în multe zile, si abia au putut spala pulberea aceea. Aceasta a fost pilda. Ca, adica, pacatul se afla în noi ca o pulbere înfocata si neagra ce manânca ca focul sadurile bunatatilor. Pentru aceasta avem trebuinta, ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin si amaraciunea sufletului, ca sa spalam prin aceasta cenusa cea arzatoare a rautatii, si sa adapam pamântul cel bun al mintii noastre si sa-l facem roditor de fapte bune. Si asa sa scapam de chinul gheenei, care arde sufletele si trupurile noastre, si sa dobândim împaratia cerurilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se afla în ostrovul Siciliei. Si când era de optsprezece ani, cu sârguinta mergea des pe la sfintele biserici. Si nu numai asculta dumnezeiestile cuvinte cu trezvire, ci si le împlinea. Dar fiindca parintii lui au voit sa-l casatoreasca, el a fugit noaptea si s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreuna cu fiarele. Si staruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiasca cercetare prin înger. Deci mergând la o mânastire, s-a îmbracat cu îngereasca schima a monahilor; si de atunci si în urma, ducea viata mai aspra. Pentru ca timp de optsprezece luni tot a treia zi si a patra zi mânca numai pâine si bea numai apa, fara sa dea odihna trupului.

Si de acolo iesind, s-a dus împreuna cu un monah la muntele Etna si acolo avea hrana buruienile muntelui. Dormea putin, avea numai o haina si fara încaltaminte, punându-si hotar si canon sa nu iasa din chilia sa daca nu citise mai întâi toata psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, si dupa acestea îsi lua lucrul sau si lucra pâna la al saselea ceas; si abia dupa ceasul al saselea se îngrijea de hrana putina ce mânca. Asemenea si pentru cealalta slujba. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul sa ia prea mare har de la Dumnezeu, si sa dezlege cuvintele cele neîntelese ale dumnezeiestilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: „De unde stie acesta carte neînvatând?” Dupa acestea s-a dus la un alt loc, povatuit de dumnezeiasca descoperire. Si acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grija. Dupa aceea mergând la Vizantia, si dupa ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, si a descoperit parintilor de acolo cugetarile sale, s-a întors si s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la sapte luni, a adormit în pace.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se facuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie06.htm

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi din Emesa.

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din „secta galileiană” (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini.  Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.

Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.

Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim, care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.

Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat, savârsindu-se în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile, batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia, zicea catre cei de fata: „Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu”. Acestea auzind, spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie05.htm

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.

Acestia au fost pe vremea lui Sapor împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Ilie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii noua Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii douazeci si opt de Mucenici, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ahemenid Persul marturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic împaratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii. Acesta, lasând credinta tatalui sau, a crezut în Hristos. Dar aflând împaratul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l întoarca la credinta lui cea dintâi; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de hainele ce purta si de cinurile ce-l împodobeau; si a poruncit ca gol sa-l târasca camilele oastei sale, având numai o centura peste mijloc. Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat împaratul din camara si a vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal sau si a poruncit aceluia sa vina sa îmbrace camasa. Apoi, socotind ca s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit, i-a zis lui: „Acum poate te-ai mai gândit, leapada pe Fiul teslarului, adica pe Hristos”. Iar sfântul, umplându-se de râvna, a sfâsiat camasa ce îmbracase si aruncând-o împaratului a zis: „Daca tu socotesti ca pentru camasa aceasta îmi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa împreuna cu necredinta ta”. Vazând aceasta îndrazneala, împaratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie petrecându-si viata, în pace a adormit de trei ori fericitul si a luat cununa marturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie03.htm

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea nevointei Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist.

Acesti sfinti erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte si mai de cinste lânga Sapor II (339-379), regele persilor, si erau întariti în dreapta credinta. Dar fiind prinsi, au fost batuti si chinuiti. Dar începând regele sa huleasca pe Hris-tos, sfintii l-au facut mut si apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugaciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri si din multe iesind nevatamati au pricinuit îmbratisarea credintei în Hristos de catre multi, care pentru aceasta au fost ucisi.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eudoxie, Agapie si alti opt sfinti.

Acestia erau ostasi în Sevastia, pe vremea împaratului Lichiniu. Si fiind cercetati de capetenia orasului Auxanie si de Marcel ducele si de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dati focului, în care si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Marcian cel de la Cir.

Acest cuvios parinte Marcian era de loc din Cir. Si lasându-si patria si stralucirea neamului sau, s-a dus în mijlocul pustiei si acolo, facându-si o chilioara atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de par de capra. Iar hrana sa era în toata seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea înca si apa atât de putina încât numai sa traiasca. Si dupa ce a trecut câtva timp, a câstigat doi ucenici: pe Eusebie, care a si ramas mostenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngereasca petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Caci si acesti doi si-au facut mici colibe si se linisteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodata sfesnic, ci lumina dumnezeiasca îi stralucea lui în timpul noptii si-i arata alcatuirea literelor, încât vedea si citea, caci avea cu sine si o mica Psaltire. Dar odata a iesit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihastrii cei împreuna cu sfântul ca va pricinui moarte si stricaciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, si asa cum paiele ce ramân în tarina dupa secera sunt topite de foc, asemenea si balaurul acela degrab în mai multe bucati s-a sfarâmat. Odata au venit la el Flavian episcopul Antiohiei si episcopul Cirului si alti episcopi si însemnati barbati si cuvântatori care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau sa iasa afara din chilie, pentru folosul fratilor. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe multi din felurite eresuri la adevarata credinta.

Odata, sora sfântului cea dupa trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreuna si pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit sa o vada, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fara sa primeasca de la ea vreun dar. Iar nepotul sau cu staruinta îl ruga ca sa primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: „Când ati venit catre mine, câte mânastiri si colibe pustnicesti ati trecut? Si carora ati dat din darurile voastre?” Iar nepotul i-a raspuns ca nimanui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: „Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ati adus. Caci pentru fireasca rudenie, si nu pentru dragostea si apropierea cea catre Dumnezeu ati adus mie acestea”. Minunatul acesta Marcian a stat catre toti mare si vestit nu numai la cei de aproape cu locuinta fiind dorit, ci si la cei mai de departe. Si fiindca a aflat ca multi se luptau si se certau ca sa ia trupul sau dupa moarte si îsi gatisera si lazi si sicrie, ca sa-l puna pe el si zidisera chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul sau ucenic ca sa ascunda dupa moarte trupul sau în loc tainic, departe de chilia sa; si acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie02.htm

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor si facatorilor de minuni fara de arginti Cosma si Damian, fiii Teodotei celei din Asia.

Sfinţii Făcători de Minuni şi Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian împreună cu mama lor Teodota erau din Asia Mică (după unii, din Mesopotamia). Tatăl lor care era necredincios a murit când ei erau încă copii. Mama i-a crescut în evlavia creştină. Prin exemplul vieţii ei şi prin citirea cărţilor sfinte, Sf. Teodota a păstrat puritatea vieţii copiilor ei prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu, ajutîndu-i să devină bărbaţi virtuoşi şi drepţi. Educaţi şi formaţi ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Ei vindecau chiar şi animale. Din iubire curată faţă de Domnul şi faţă de semeni ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectînd porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10:8). Faima Sf. Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea şi oamenii i-au numit doctori fără de arginţi.

Odată, sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat perfect sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătîndu-i trei ouă şi zicînd: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” Auzind numele Sf. Treimi doctorul fără de arginţi nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma întâmplarea, s-a întristat crezînd că făcînd aceasta fratele său a încălcat porunca.

Pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Sf. Damian s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care „doctorii” au vindecat-o şi care glăsuind cu voce omenească le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia). După moartea lor s-au înfăptuit multe minuni.

În Thereman, aproape de biserica Sfinţilor Cosma şi Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsîndu-şi femeia singură pentru o perioadă destul de lungă de timp. Înainte să plece el s-a rugat la biserica „doctorilor fără de arginţi” să aibă grijă de nevasta lui. Dar vrăjmaşul omului a luat chipul prietenului lui Malchus uneltind uciderea femeii. El i s-a arătat femeii spunîndu-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia şi să o ducă acolo unde era el. Crezîndu-l, ea s-a dus cu el şi când au ajuns într-un loc pustiu vrajmaşul a vrut să o omoare. Văzînd pericolul care o păştea, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute.

Atunci au apărut doi bărbaţi înfricoşători care l-au alungat pe diavol şi acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă unde ajungînd ei, ea s-a închinat şi i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulţumi toată viaţa. Ei au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, după care s-au făcut nevăzuţi.

Tremurînd de uimire şi bucurie, ea a povestit la toată lumea minunea şi a mers la icoana binefăcătorilor ei rugîndu-se şi mulţumind lui Dumnezeu. De atunci, cei doi sfinţi sunt consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătătorii de armonie în viaţa soţilor. Sărbătorirea lor se face până şi în Rusia din vremuri străvechi.

Sfinţii Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian din Asia Mică nu trebuie confundaţi cu Sfinţii Cosma şi Damian din Roma (prăznuiţi la 1 iulie) sau cu Sfinţii fără de Arginţi din Arabia (prăznuiţi la 17 octombrie).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite femei Chiriena si Iuliana.

Acestea au patimit pe vremea împaratului Maximian. Si era Chiriena de la Tars, din eparhia Ciliciei, iar Iuliana era din cetatea rosonilor. Deci fiind prinse si constrânse de guvernatorul Marchian, nu s-au lepadat de Hristos. Pentru aceea Chirienei i-au ras capul si ostasii fara de omenie o purtau despuiata prin cetatea Tarsului, înconjurând-o de patru ori. Si aducând-o la cetatea rosonilor, au aruncat-o în foc cu Sfânta Iuliana. Si asa si-au savârsit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Chesarie, Dasie si a altor cinci.

Acesti sfinti fiind prinsi la Damasc si cercetati cu felurite chinuri, mai pe urma si-au primit moartea prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfintii sfintitii Mucenici Ioan episcopul si Iacov preotul.

Acestia au fost pe vremea lui Savorie împaratul persilor, învatând cuvântul credintei si îndemnând pe multi la dreapta credinta. Au fost prinsi de slugile împaratului si, chinuindu-i cu multe feluri de chinuri, si-au luat sfârsitul prin sabie, dându-si sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Erminingheld.

Acesta s-a nascut din tata ce se chema Liuvingheld, regele gotilor celor mai dinlauntru, care cu tot neamul lui era arian. Deci învatându-se dreapta credinta de la Leandru episcop ortodox si mâniindu-se tatal sau pentru aceasta, îl lua si cu bine si cu rau în toate zilele, iar sfântul era neschimbat si nebiruit. Pentru care lucru întâi l-a lipsit tatal sau de mostenirea împarateasca si, legându-i mâinile si picioarele, l-a închis într-o temnita întunecata. Deci fiind Praznicul Pastilor, a trimis tatal sau pe popa cel arienesc sa-l ispiteasca sa se plece sa-l cuminece cu tainele arienesti; dar el nu s-a plecat, ci, scârbindu-se, l-a gonit. Fiind înstiintat de aceasta Liuvingheld, tatal lui cel mai înrautatit decât fiarele, a poruncit sa-i taie capul acolo în temnita, unde se afla legat. Si dupa ce i-au taiat capul, s-au pogorât cântari si versuri îngeresti împrejurul trupului fericitului, împreuna cu faclii, care, minune înfricosatoare, a pornit pe toti credinciosii spre frica lui Dumnezeu, iar pe ucigas l-a înspaimântat si l-a tulburat si-l silea sa se pocaiasca de pagânatatea ce a facut. Si nu a trecut multa vreme si l-a lovit pe ucigas o boala care îl scotea din minti. Deci chemând pe Leandru bine cinstitorul episcop si ridicând împarat pe fiul sau cel mai mic Rechader, l-a rugat sa-l învete si pe acesta asemenea precum învatase si pe Mucenicul Erminingheld. Si zicând acestea a murit. Iar Rechader, primind samânta Ortodoxiei, a întors si pe cei de sub stapânirea lui sa fie si ei ortodocsi cu dânsul. Si iata cum a lucrat Pronia lui Dumnezeu: ca a lasat sa fie omorât Erminingheld pentru evlavie, iar prin mijlocirea mortii lui a adus pe tot neamul la credinta ortodoxa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ciprian si Iuliani (Iuliana), care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuviosului noului Mucenic Iacov cel nou, împreuna cu doi mucenici ai lui, Iacov diaconul si Dionisie monahul, care prin sugrumare s-au savârsit la anul 1520.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie01.htm

În aceasta luna, în ziua a treizecea, Sfintii Mucenici si frati Zenovie episcopul cetatii Egheilor si sora lui Zenovia.

Acestia au fost în zilele împaratiei lui Diocletian, fii din parinti crestini. Deci Zenovie sporind în buna cinstire cea dupa Dumnezeu a fost pus episcop al cetatii egheilor, în care s-a si nascut si a fost îngropat, facând multe minuni cu numele lui Hristos. Si fiind prins a stat înaintea guvernatorului. Si acolo unde se afla el la întrebare, s-a dat singura pe sine si sora sa Zenovia. Deci i-au batut pe amândoi si i-au bagat într-o caldare plina cu smoala fierbând pe foc si fiind paziti cu harul lui Dumnezeu nevatamati, si-au primit sfârsitul prin sabie si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Melitina.

Tot în aceasta zi, Sfântul Marcian episcopul Siracuzei, ucenicul Sfântul Apostol Petru.

Acesta hirotonit fiind de Apostolul Petru a fost trimis la Siracusele Siciliei, unde, surpând cu rugaciunea sa capistile idolilor si tragând pe multi spre adevar si înfricosându-i cu semne si cu minuni, i-a facut fii luminii. Pentru care zavistuind iudeii si nesuferindu-i îndraznirea sa l-au omorât cu moarte grabnica. Si asa a luat fericitul cununa luptei cea nevestejita.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie si alti treisprezece.

Sfintii acestia au patimit pe vremea împaratului Deciu în Alexandria. Deci aducându-se de fata întâi Alexandru si neputând sta pe picioare, ca era bolnav de podagra, l-au pus calare pe camila împreuna cu Cronion, care era om al lui si i-au purtat pe ulite. Apoi spânzurându-i si batându-i, mai pe urma au turnat pe dânsii var nestins. Si asa fericitii prin chinul acesta si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Iar lui Iulian si Macarie dupa multe chinuri li s-au taiat capetele. Asijderea si din cei treisprezece unii strujiti în multe feluri, altii arsi, altii omorâti de sabii si neparasindu-si credinta lor, luara cu toti cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, sfânta Mucenita Eutropia.

Aceasta a fost pârâta la guvernatorul Apelian, ca este crestina si ca umbla pe la temnita de cauta si miluieste pe cei închisi. Drept aceea întâi au spânzurat-o si au ars-o cu lumânari aprinse. Iar ea socotea vapaia focului ca apa si adeverea catre toti ca vedea un om înfricosator rourând-o si racorind-o, pe care om îl vedeau si slujitorii. Dupa aceea chinuind-o mai cumplit, asa întru acele chinuri si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Apostol Cleopa.

Tot în aceasta zi, Sfântul Preacuviosul Parintele nostru Iosif patriarhul Constantinopolului.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Asterie, Claudie, Neon si cu sora lor Neonila.

La întâiul consulat al lui Diocletian domnind în Cilicia, Lisie, erau acesti sfinti crestini si frati buni, locuind împreuna si având avere destula. Deci murind mama lor, aveau mama vitrega. Dupa aceea murind si tatal lor si silindu-se mastera sa le opreasca averea de la pa-rinti, i-a pârât la guvernator ca sunt crestini si daca au stat tinerii înaintea guvernatorului la întrebare au raspuns: „Noi de nici un lucru, o, guvernatorule, nu bagam seama, ci pentru credinta noastra vom rabda ori ce rau ne va veni asupra. Iar ceea ce în locul maicii noastre nu bine s-a ales, ne-a pârât la tine, nu îndreptând legea voastra, ci silind ca sa ne opreasca parinteasca mostenire, multa fiind”. Acestea auzindu-le guvernatorul, i s-a parut si aceasta a fi dupa gândul lui pentru a lui îndreptare si îndata au întins la pamânt pe Claudie de patru parti si porunci sa-l bata cu toiege pe spate. Dupa aceea spânzurându-l cu degetele mâinilor, l-au ars la picioare cu jeratec si i-au zgâriat coastele cu bolduri, si iarasi frecându-l peste rani cu hârburi, l-au ars cu papura. Iar sfântul auzind totdeauna zicându-i, fa jertfa zeilor si ai sa te izbavesti, a raspuns: „Am zis odata ca pentru credinta lui Hristos Domnul meu, nici de moarte nu bag seama, ci fa ce-ti este voia. Si pogorându-l de pe lemn l-au bagat în temnita si l-au adus înaintea judecatii pe Asterie, catre care a zis Lisie: „Cum îti este numele?” Si tacând sfântul, nevrând sa raspunda, a poruncit de i-au zdrobit dintii si auzind sfântul pe crainic zicând: „Jertfeste zeilor”, acesta a raspuns: „Ceea ce vrei sa faci, guvernatorule, fa; ca eu nu ma voi lepada niciodata de Dumnezeul meu”.

Atunci spânzurându-l l-au strujit si asternându-i jaratic din jos i-au ars picioarele. Dupa aceea batându-l cu toiege, l-au bagat în temnita. Si au adus pe Neon, care întrebat fiind si el, cum îti este numele, a zis: „De vei vrea sa afli numele meu guvernatorule, Neon ma cheama. Iar mai mult decât aceasta de la mine nu nadajdui a sti; ca fiind eu frate cu cei ce înaintea mea au fost pedepsiti, nu pot sa ma despart de dânsii, ci iata înaintea ta sunt pentru marturisirea Hristosului meu si nu zabovi a face ceea ce vrei sa faci”. Atunci întinzându-l si pe el, l-au batut rau, asternând si sub picioarele lui foc si batându-l multe ceasuri, l-au bagat în temnita si a doua zi, sezând Lisie pe scaun la judecata, au adus înainte pe Sf. Claudie si i-au zis: „Spune-ne de te-ai dojenit însuti pe tine si ti-ai schimbat gândul si ai gând mai bun”. Sfântul a zis: „Înca mai îndraznet îti stau înainte astazi decât ieri, facându-ma mai ager pentru chinurile tale si mai îndraznet”.

Deci îndata legându-l vârtos, l-au ridicat de degetele mâinilor si ale picioarelor si aducând cleste si croiale de descheieturi, i-au desfacut mâinile si picioarele de la încheieturi. Si dupa multa vreme de sedere spânzurat, pogorându-l mai mult mort, l-au bagat în temnita. Dupa aceea uitându-se Lisie si la Sfântul Asterie cel ce fusese adus înainte, i-a zis: „Dar tu ce zici? Te-ai gândit sa jertfesti zeilor si sa scapi de acum înainte de chinuri?” Iar sfântul a zis: „Celui ce cunoaste pe adevaratul Dumnezeu si-si pune toata nadejdea în El, nu-i este grija de moarte, macar de ar cadea în mii de rele”. Atunci a zis Lisie: „Spânzurati-l si-i strujiti coastele si sa i se taie degetele mâinilor si ale picioarelor si sa-i frigeti coapsele cu frigari arse în foc”. Si facându-se acestea, sfântul de dureri mari si iuti ce simtea a strigat: „Vada Dumnezeu acestea ce faci tu robului Lui, necuratule, si sa-ti faca dreapta izbândire”. Deci Lisie a poruncit sa bage pe acesta în temnita si sa aduca pe celalalt la întrebare, si stând Sfântul Neon de fata, tot acelasi era ca si întâi cu îndrazneala si întinzându-l iarasi la pamânt l-au batut cu vine de bou si înnoindu-i ranile cele de mai înainte, l-au facut peste tot trupul rani si l-au bagat în temnita. Atunci a poruncit guvernatorul de au adus si pe Neonila sora sfintilor si aflând-o si pe ea mai tare decât piatra în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o peste obraz si au legat-o de picioare si au batut-o pe talpi cu bice. Apoi au spânzurat-o de degetele mâinilor. De aceea au ras-o pe cap si întinzând-o pe patru parti, au torturat-o pe trup cu curele crude. Dupa aceea au întins-o la pamânt cu fata în sus si au umplut un vas cu jaratic si l-au pus pe pântecele sfintei sfârâind si astfel au scos-o din viata aceasta. Apoi bagând cinstitul ei trup într-un sac, l-au aruncat în mijlocul marii. Iar pe Sfintii Mucenici Claudie, Asterie si Neon, taindu-le slujitorii capetele afara din cetate, i-au aruncat sa-i manânce fiarele si pasarile. Si asa s-au sfârsit sfintii si bunii mucenici si frati biruitori ai lui Hristos si au luat cununa biruintei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei 70, Tertie, Marcu, Iust, care se cheama si Isus, si Artema.

Acesti Sfinti Apostoli sunt din cei sapte-zeci, luminati fiind în credinta cea catre Dumnezeu. Deci Tertie a fost al doilea episcop de Iconiu dupa Sosipatru si a împlinit propovaduirea acestuia si a înnoit pe toti cei ramasi cu sfântul botez, adica cei ce ramasesera de la Sosipatru, facându-se facator de minuni, a scris si Epistola Sfântului Pavel catre Romani. Iar Marcu nepotul de frate al Varnavei de care pomeneste Apostolul Pavel în epistola si acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei risipind cu propovaduirea adevarului închinarea la idoli. Iar Iust caruia si Isus îi zic, a fost episcop în Elevterupolis, atragând pe toti la cunostinta adevarului cu cuvântul învataturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrastiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desavârsit al lui Hristos. Deci asa nevoindu-se acesti patru apostoli pentru dreapta credinta si ca-zând întru mari si grele bântuieli cu pace si-au dat sufletele catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Sfintii 9 Mucenici, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Manuel, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Dometie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, un calau oarecare cunoscând pe Hristos, si în închisoare întunecata fiind bagat s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie30.htm