Fabulos! De ce nu e interesat marele actor francez Alain Delon de premiul Palme D’or pentru întreaga carieră

,,Academia Franceză de Film intenționa să-i acorde lui Alain Delon premiul Palme D’or pentru întreaga carieră, nominalizându-l în acest sens. (lucru care s-a și întâmplat!)

Drama lui Alain Delon: la 4 ani a fost abandonat de părinţi, iar cei  adoptivi au murit la scurt timp | Vedete si Evenimente | Viva.ro

O petiție, pornită din SUA (de unde altundeva?!?) cere Academiei la modul imperativ și agresiv să nu-i acorde premiul, afirmând că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți „rasist, sexist și antiprogresist”.

Intervievat de Rai 3 în legătură cu acest subiect, Alain Delon declara:”Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap.Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate. Și slavă cât cuprinde, nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată.

În consecință, transmit Academiei ca poate sa dea curs petiției, acest trofeu mă interesează foarte puțin spre deloc.

Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro serostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității.Aceasta țară (Franța) a generat și a cunoscut pe propria piele ororile unui iacobinism robespierian, practic atunci francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu.

Chiar și amicul meu, Gerard Depardieu, a tulit-o în Rusia din două motive:

1 – să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile și sudoarea “nasului” său celebru (râde zgomotos).și

2 – nu mai putea cu “corecții”! Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare nu mai are decât 2 francezi, și ăia pe la cabluri și lumini.Cum naiba, – mă întreba – să faci filme despre celți și galii antici cu Hamid si Abdullah?M-aș fi dus și eu după el, sincer, dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca el …

Deci, să ia premiul cine vrea, dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek:- Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi seia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită! – doar nu am/ați înnebunit chiar cu toții ca să „luăm lumină” tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul corectitudinii politice și al relativismului moral.” – fb.com

2 gânduri despre &8222;Fabulos! De ce nu e interesat marele actor francez Alain Delon de premiul Palme D’or pentru întreaga carieră&8221;

  1. ma mir ca scrieti de el habotnicilor nihilisti

    in alte secole l-ati arde pe rug ca a fost mare seducator si „preacurvar” ca a avut numai roluri de smecher sau amorez sau mafiot prin filme…..

    voi care sunteti anti fericire anti sex anti iubire anti orice
    daca o carte scrisa de niste besmitici acum 2000 – 3000 de ani zice ceva asa e…..

    • Cartea aceea scrisa acum cateva mii de ani este o enciclopedie monumentala care acopera domenii cum ar fi psihologia umana si metafizica cu o subtilitate supraomeneasca. Daca tu poti intelege doar partea exoterica si poti pricepe doar ad litteram, precum o fac si cei mai dogmatici credinciosi, atunci iti inteleg oarecum reactia. Dar, fata de tine, acestia au o intuitie ca in spatele ei se afla ceva extraordinar de important, in timp ce tu esti total refractar la orice nu e palpabil pentru intelectul tau in acest moment.
      Privitor la arderea pe rug ar trebui sa realizezi ca nu credinta omului intr-o forta a binelui a dus la asemenea atrocitati ci o institutie a puterii cum a fost vaticanul (institutie satanica).
      Esti revoltat cel mai probabil pe parintii tai care au fost traumatizati de un regim ateu comunist si la randul lor te-au traumatizat pe tine si acum iti gasesti tapi ispasitori pe care sa-ti versi mania.
      Nu te grabi sa distrugi o casa cladita de doua milenii, precum e crestinismul, deoarece urmeaza vremuri grele si iti va fi greu fara nici un adapost.

Lasă un răspuns la nehliudov Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s