Preotul Vasilică Paraschiv Mihai – omul care isi dedica viata oamenilor sarmani

De opt ani, un preot din judeţul Vaslui încearcă să schimbe viaţa oamenilor din satul pe care îl păstoreşte, venind în sprijinul familiilor sărmane şi luptând să-i salveze de la analfabetism pe copiii care vor să renunţe la şcoală.

Preotul care îşi dedică viaţa şi banii sărmanilor: „Îmi vine să intru în
pământ când ştiu că sunt oameni care n-au o bucată de pâine“

Preotul Vasilică Paraschiv Mihai are 37 de ani, iar din anul 2007 slujeşte la în satul Parpaniţa, o suburbie a oraşului Negreşti, care numără aproape 170 de case, multe dintre ele rămase nelocuite după exodul localnicilor în străinătate.

Majoritatea localnicilor sunt oameni cu venituri modeste, persoane vârstnice sau familii cu mulţi copii, a căror principală ocupaţie este agricultura. Părintele Vasilică, aşa cum îi spun localnicii, încearcă să le ofere nu doar speranţă, ci şi o viaţă mai bună enoriaşilor. În cei opt de activitate, a derulat peste 20 de proiecte, astfel că în curtea bisericii a ridicat, rând pe rând, un centru pentru copii, o bibliotecă, singura din sat, o sală de conferinţă, unde oferă meditaţii copiilor, un minimuzeu, un parc de joacă pentru copii etc.

Ideea centrului i-a venit după ce a aflat că şcoala din centru satului, reabilitată din fonduri europene, stă închisă de ani de zile, făcând obiectul unei anchete DNA, astfel că toţi copiii din sat sunt nevoiţi să facă naveta zilnic la Negreşti.

Povestea construirii centrului pentru copii a fost relatată în paginile ziarului Adevărul în iunie 2015. Impresionaţi de povestea preotului filantrop care lupta să-i salveze pe copii de la analfabetism, români din toate colţurile ţării şi din străinătate au venit în sprijinul lui.

Peripeţiile preotului Vasilică: ”Ai văzut ce prost de popă?”

Preotul Vasilică mărturiseşte că a trecut prin multe întâmplări până a reuşit să adune banii necesari ridicării centrului social. Ajutorul fratelui său, care i-a trimis sute de perechi de cizme din Spania, a reprezentat piatra de temelie.

Foto: Centrul construit cu banii obţinuţi din vânzarea cizmelor second hand

”Ţin minte că a trimis cizmele pe un microbuz, în două tranşe. Prima dată, era să ratez microbuzul, am ajuns chiar când trebuia să plece. Astfel că a şoferul a trebuit să descarce toată marfa ce urma să plece în Spania, pentru a ne da cutiile noaste cu ciubote. Peste două săptămâni, m-am dus din nou, însă din timp, pentru a nu mai provoca vreun deranj. Stand la rând, îmbrăcat civil, unul dintre tinerii de acolo mă întreabă dacă am fost şi la transportul precedent, i-am răspuns afirmativ, atunci el a început să mă întrebe dacă îmi mai aduc aminte de un popă prost care le-a răscolit toate bagajele. I-am zâmbit, iar el a continuat: «ai văzut ce prost de popă», i-am spus că aşa-i, iar când mi-a venit rândul şi m-a strigat la colete, preot Vasilică Mihai Paraschiv, săracul de el îi venea să intre în pământ de ruşine”, îşi aminteşte preotul.

Consilier local – îndemnizaţia donată pentru pâine

Ajutat de semeni, părintele Vasilică a continuat să dezvolte gospodăria din jurul bisericii. Astfel, în grădina bisericii a plantat o livadă cu peste 200 de pomi fructiferi şi a ridicat o mini-fermă. A cumpărat patru vaci şi 25 de capre, laptele şi brânza obţinute fiind folosite la mesele oferite sărmanilor sau valorificate.

FOTO: Recent preotul a cumpărat o mulgătoare electrică  

De ani de zile, în fiecare duminică sau zi de sărbătoare, preotul, ajutat de gospodinele din sat, oferă câte o masă caldă oamenilor sărmani şi enoriaşilor care participă la slujbă. La alegerile locale din luna iunie, preotul Vasilică Paraschiv Mihai a candidat pentru un post de consilier local, pentru oraşul Negreşti, ca independent. Şi a fost ales, deşi nimeni nu îi dădea prea mari şanse, având în vedere că nu era susţinut de niciun partid politic. A câştigat însă alegerile, iar la prima şedinţă de Consiliu Local a venit cu o provocare pentru consilieri. A anunţat că nu va ridica niciun leu din îndemnizaţia de consilier, iar banii care i se cuvin în cei patru ani de mandat îi donează pentru a cumpăra pâine familiilor sărmane din Negreşti şi celelalte suburbii.

„În total avem cinci parohii în Negreşti şi suburbii, nu cred că este un efort prea mare să cumpărăm o dată pe săptămână câte 100 de pâini şi să le dăm famililor sărmane şi cu mulţi copii. Au fost consilieri care au spus că vor dona şi ei o parte din bani. Sper să se ţină de cuvânt. Dacă nu, voi lua pâine atât cât se va putea din indemnizaţia mea. Îmi vine să intru în pământ când ştiu că sunt oameni care nu au o bucată de pâine. Când am citit că-s singurul consilier din judeţ care şi-a donat indemnizaţia, mi-a crăpat obrazul de ruşine. Nu putem să alergăm doar pentru ciolan, să ne gândim numai la noi“, spune cu mâhnire preotul.

Continuă lectura